
Luminița Stoian, mama unui Superman: „Pe limba ta, fiu-meu nu-și folosește mâinile și picioarele. În limbaj medical, are un handicap fizic grav, pe limba medicului e clinic sănătos, pe limba colegilor de școală e super cool, iar pe limba mea e bijuteria mea”
Luminița Stoian e mama lui Ștefan. O mamă ca oricare alta dintre noi, aș spune la prima vedere, însă, după ce am cunoscut-o, am realizat că e înzestrată cu un milion de alte calități.
Povestea de azi începe să se scrie cândva, în tinerețea Luminiței, în Israel, la Zidul Plângerii, acolo unde i-a lăsat un bilețel lui Dumnezeu, prin care îi cerea să o binecuvânteze cu un copil. Și asta s-a întâmplat, puțin timp mai târziu. Numai că Luminița Stoian avea să plătească un preț mare pentru darul ce l-a primit.
Victimă a unui lanț de greșeli, cele mai multe medicale, a adus pe lume un copil, pe Ștefan, care avea să fie încadrat într-un grad grav de handicap, dar care avea să-i lumineze întreaga viață.
Azi, Luminița Stoian spune că tot ceea ce a primit de la Ștefan, nu poate fi cuprins în cuvinte și că nu-și amintește să-i fi fost greu. L-a crescut cu toată dragostea și devotamentul de care orice mamă ar da dovadă.
Iar Ștefan a răsplătit-o. Azi este student în anul IV la Drept, conduce, deși nu-și poate folosi nici mâinile, nici picioarele și acesta a fost primul Revelion al lui cu prietenii, în afara familiei.
L-am cunoscut și pe Ștefan și pot spune cu mâna pe inimă că mama lui nu a exagerat nicio secundă atunci când mi l-a descris. Am cunoscut această mamă care m-a făcut să revizuiesc profund definiția cuvântului.
Luminița, câți ani ai?
Sunt născută în 1967, cu decretul și sunt mândră de această decizie ceaușistă 😊
Ești mamă singură?
Nu pot să spun că am fost femeia unui singur bărbat, dar sunt mama unui singur copil. Nu am vrut să-l mai fac pe al doilea și mi-am dedicat tot pentru Ștefan.

Dar tatăl lui Ștefan este în peisaj?
Pe acte, da.