Căutare

Share this article

Mijloc de exprimare, carte de vizită, accesoriu la ţinute, unghiile ne ajută ocupând toate aceste roluri. Am vrut să vedem cum le putem pune în evidenţă mai bine vara aceasta aşa că ne-am adresat celui mai de încredere specialist: Cătălinei Stoica, Nail Expert la Bauty District. Ea a creat pentru noi opt modele de manichiură care să ne reprezinte ăn această vară, indiferent de evenimentul la care luăm parte. Şi ca să le punem mai bine în evidenţă i-am rugat pe cei de la Fossil să ne arate ce se mai poartă vara aceasta în materie de accesorii pentru femei.

Iată ce am aflat.

Foto: Beauty District

Stripe manicure. În această vară, unghiile decorate cu linii reprezintă un trend cheie. Pot avea orice culoare, pot fi aşezate paralel sau se pot intersecta, pot avea nuanţe care contrastează cu nuanţa unghiilor sau pot fi metalice, argintii, aurii etc. Specialista Beauty District a ales nuanţe neon pentru combinaţia dintre ele şi pe fondul negru. Acelaşi efect surprinzător îl au şi pe fond alb.

Foto: Beauty District

Negative space manicure. Acest design este prezent deja de 4-5 sezoane pe unghiile modelelor de pe catwalk. În această vară, le vedem deja pe unghiile femeilor care iubesc trendurile. Este o manichiură sexy, care lasă să se vadă o parte din unghia naturală. Arată foarte bine făcută cu alb, negru, nuanţe pastel, auriu şi argintiu. Cătălina a ales pentru această manichiură argintiu metalic.

Foto: Beauty District

Lace nail design. Dantela albă arată foarte bine inclusiv pe unghii în această vară şi, în special, pe nuanţe nude sau pasteluri. Poate fi pictată manual, pot fi lipite stikere sau imprimate ştampile speciale care transferă lacul de unghii doar acolo unde se doreşte. Eu am ales ultima variantă.

Foto: Beauty District

V-shape manicure. Acest model face unghia să pară mai lungă, îngustă, este unul dintre modelele ideale pentru unghiile foarte late sau crescute deviat. Oferă acelaşi efect de alungire inclusiv pentru degete.

Foto: Beauty District

Ombre nails. Pentru acest design, trecerea de la o culoare la alta se face foarte lin, în degrade. Se poate obţine prin mai multe tehnici: cu ajutorul unui bureţel de machiaj, cu ajutorul aerografului şi vopsea acrilica, prin lipirea foliilor pre-decorate. Specialista Beauty District a creat o tehnică prin care obţine manichiura ombre cu culoare semipermanentă cu ajutorul unui ac.

Foto: Beauty District

Black & white nail design. Această combinaţie de forme geometrice dă volum unghiilor.

Foto: Beauty District

Roşu elegant cu accente aurii. Această manichiură poate ţine loc de accesoriu al unei ţinute elegante.

Foto: Beauty District

Mint Marble nails. Alt trend cheie al acestei verii. Verdele mentă ne duce cu gândul imediat la răcoare plăcută în mijlocul verii.

Iar dacă accesoriile Fossil v-au convins, le găsiţi în limita stocului disponibil la magazinul brandului din AFI Palace Cotroceni. 

Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO