Căutare

Share this article

Chiar dacă în 2014 baletul Manon a împlinit 40 de ani de existenţă, lucrarea este prezentată pentru prima oară pe o scenă românească. O adevărată revoluţie într-un repertoriu dominat de „Lacul lebedelor”, „Frumoasa din pădurea adormită”, „Giselle”… clasicele partituri „bătrâne”, dar atât de iubite de public.

De când la conducerea companiei de balet a ONB a venit, direct de la Covent Garden, dansatorul şi coregraful Johan Kobborg, totul s-a schimbat în bine, de la  calitatea dansatorilor la repertoriul ce se îmbogăţeşte şi se diversifică spectaculos. Nimic însă nu a egalat, până acum, complexitatea acestui Manon, balet de amplu suflu romantic, susţinut de o muzică semnată de un compozitor celebru, francezul Jules Massenent şi cu un subiect cu puternică tentă veristă.

O poveste tragică, cea a tinerei Manon, ce parcurge foarte repede drumul primejdios de la tânăra de 16 ani, pură şi naivă, la femeia lacomă şi extravagantă, ce-şi vinde trupul celui care dă mai mult şi care nu poate sfârşi decât în cea mai cruntă mizerie. Personajele solicită, nu numai virtuozitate tehnică, ci şi adevărat joc de teatru, poate mai bine spus trăiri intense şi sincere, foarte departe de mima convenţională a baletului clasic. Manon şi Des Grieux ard pe scenă, mistuiţi de dragoste apoi de disperare, iar publicul, doar prin gest şi muzică trebuie, la rândul lui, să fie copleşit de faptele la care asistă.

Coregraful devenit legendar Sir Kenneth MacMillan a gîndit acest balet ca un… film cu nenumărate acţiuni paralele, ce creionează un tablou de ansamblu al unei societăţi pestriţe şi corupte. Din obişnuinţă, am încercat să urmăresc dansul soliştilor, dar tot ceea ce se întâmpla în jur, mişcare… mişcare… mişcare… diversă, reală, parte componentă obligatorie a întregului, m-a obligat să caut să privesc totul, încercare nereuşită desigur şi care mă determină să doresc să revin în sala de spectacol încă o dată, poate de două ori… pentru a vedea „filmul” Manon în toată complexitatea lui. Merită.

Arta lui Sir Kenneth MacMillan nu se lasă descoperită uşor, cu atât mai mare bucuria celui care perseverează. Mai ales că şi dansatorii pe care i-am urmărit în seara premierei s-au dovedit a fi minunaţi. La fel cum minunaţi, practic de nerecunoscut, au fost şi instrumentiştii din orchestră care au cântat cum niciodată nu i-am mai auzit cântând, o partitură, adevărat splendidă, dar foarte dificilă mai ales în opulenţa şi dramatismul ei. O prietenă îmi spune „Dirijorul sfinţeşte orchestra!”. Nimic mai adevărat. Reverenţă, maestre Martin Yates!


Baletul Manon, un spectacol – eveniment pe scena Operei Naţionale Bucureşti, în coregrafia lui Kenneth MacMillan (maeştrii de balet Karl Burnett şi Bruce Sansom), pe muzica lui Jules Massenet (aranjament orchestral de Martin Yates), în scenografia semnată de Mia Stensgaard cu Marina Minoiu (Manon), Dawid Trzensimiech (Des Grieux), Henry Dowden (Lescaut), Antonel Oprescu (Monsieur GM),  Akane Ichii (Amanta lui Lescaut), Gigel Ungureanu (Temnicerul), Alexandra Gavrilescu (Madame), Shuhei Yoshida (Cerşetorul Şef), Nastazia Philippou, Sakura Sakamoto, Fiona Cameron Martin, Bianca Stoicheciu (Curtezane), Alessandro Audiso, Liam Morris, Egoitz Segura, Caspar Stadler, Răzvan Cacoveanu, Lucas Campbell, Jessy Chraibi, Mircea Ioniţă (Clienţii), Vicenţiu Popescu (Bătrânul), ansamblul de balet al ONB si orchestra ONB dirijată de Martin Yates.
 

Următoarea reprezentaţie va avea loc pe 20 mai. Detalii aici

Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO