Căutare

Share this article

Maria are 27 de ani și o găsești în fiecare zi pe strada Fetițelor, undeva în zona Halei Traian. Toată lumea o știe de Maria Pălăria, cum se numește și brandul ei de pălărier.

A avut o copilărie destul de dificilă despre care nu este pregătită să vorbească, însă nimic nu a oprit-o din a-și duce visul mai departe. Deși a încercat o mulțime de meserii, deși de profesie este kinetoterapeut, ea a spus că va fi pălărier. Și așa a fost. A ales această meserie extrem de apreciată în trecut, meserie practicată de bărbați și timp de un an de zile a fost ucenicul lui Nea Nicu, ultimul pălărier al Bucureștiului. A furat meserie și nu s-a lăsat până nu a ieșit din atelierul lui cu prima pălărie lucrată în totalitate de ea.

Puțini au fost cei care i-au dat vreo șansă de reușită, însă aproape nimeni nu a susținut-o. A lucrat în paralel ca asistentă într-un cabinet de stomatologie, job din care își asigura traiul pentru a avea liniște să învețe să facă pălării. A plecat de la Nea Nicu cu niște calapoade vechi pe care le folosește și azi și și-a deschis propriul atelier. A fost greu la început, dar acum a ajuns să lucreze pentru vedetele noastre, pe unele chiar să le amâne din cauza lipsei de timp.

Povestea unei tinere care a reușit să-și trăiască visul, o poveste demnă de toată admirația, menită să ne inspire.

Cât îți ia să faci o pălărie?

Referindu-mă doar la o pălărie, poate să-mi ia și o zi dacă e vară și bate soarele ca să se usuce repede, sau 3-4 zile iarna. Practic eu lucrez la mai multe o dată.

Se poate trăi din asta?

Da, se poate trăi. Nici eu nu am crezut chestia asta, mai ales la noi. Mi-a fost destul de greu la început pentru că lumea nici nu mai e obișnuită să poarte pălării.

Ai auzit de Nick Fouquet? Este cel mai cunoscut pălărier la ora actuală și vinde pălării foarte scumpe. Românului cum îi place să se afișeze cu tot ce e scump, pune bani de o parte și cumpără de la el. Norocul meu a fost că mulți m-au asociat cu el la început, spunând că am ceva din stilul lui. Astfel, pentru că nu-și permiteau să dea atâția bani pe o pălărie, cumpărau de la mine pentru că era de patru ori mai ieftin.

Dar tu chiar ai din stilul lui?

Am din stilul lui faptul că e altceva față de tot ce vezi prin oraș. Însă nu consider că pălăriile mele sunt ca ale altui designer de pălării. De aceea și merg pe conceptul că fiecare pălărie are povestea ei pentru că și noi ca oameni suntem diferiți, nu întâlnești niciodată două suflete la fel, așa nici eu nu am cum să fiu ca ceilalți.


Citește și: A pornit în lume cu un vis, a fost singura care a crezut în el și a creat astfel un brand internațional


Ce înseamnă ceilalți? Cât e de mare piața asta de pălării?

A început să se extindă și sunt tot mai mulți. Îmi place să cred că eu am dat startul și nu spun asta cu regret, ci cu mândrie, mă bucur că am contribuit la reînvierea meseriei de pălărier. Sunt foarte mulți tineri care încearcă.

Și eu, până să mă apuc să fac pălării, am încercat foarte multe meserii: de la make-up artist, la asistentă la un cabinet stomatologic, am lucrat la muzeu, la grădiniță… Am făcut chestii care nu au nici o legătură una cu cealaltă tocmai pentru că voiam să fiu sigură de meseria care este pentru mine și pe care îmi place să o fac.

De mică am avut partea artistică mai dezvoltată, însă nu am fost încurajată să o experimentez, să văd până unde pot merge și am ajuns la concluzia că singură trebuie să fac asta, să văd ce pot să fac și ce va ieși.

De cât timp faci pălării?

De aproape patru ani.

Când erai mică ce ziceai că vrei să te faci?

Nu știam, efectiv nu știam. Când toți copiii spuneau că vor să se facă doctori, ingineri, piloți, eu eram singura care ridica din umeri. Nu puteam să mă gândesc la mine făcând ceva anume. Însă, tot de mică, am observat că fur meseriile foarte ușor. De exemplu, prin școala generală mă duceam ca model la o prietenă care era ucenic la un salon de coafură și în ziua de azi eu mă coafez mai bine ca oricine pune mâna pe părul meu. Nu am făcut nici o școală dar pentru că m-am am fost atunci atentă, am ajuns acum să-mi coafez o mulțime de prietene.

Dar cum ai ajuns să devii pălărier? Ai făcut școală?

Nu. În primă fază m-am înscris la un curs al Cristinei Dragomir, un curs de modistă, pălărier. Bineînțeles am fost foarte curioasă și interesată, dar pentru că nu erau lucrurile cum mi-aș fi dorit, înainte de a începe cursul am realizat că nu vreau să fac școala la ei și m-am retras. Și mă bucur de asta pentru că nu cred că aș fi învățat ce știu azi. Cu siguranță aș fi învățat ceva și mi-ar fi prins bine, însă eu voiam să învăț fix meseria asta de pălărier, o meserie super veche care la origine este una de bărbat. De asta nici nu-mi place să mă numesc modistă; modistele erau cele care bibileau pălăriile, le accesorizau, iar pălărierii erau bărbații care luat fetrul, îl tratau, îl mulau pe calapod, ei făceau efectiv pălăria. Așa că mă regăsesc mai mult în termenul acesta decât cel de designer sau modistă.

Deci și meseria asta ai furat-o?

Da J. Așa că nu m-am dus la cursul acela, însă observasem pe Facebook că un fost coleg de liceu dăduse share la o pagină cu pălării. Așa că l-am abordat și el mi-a spus că bunicul lui face pălării. Eu până atunci nu mai auzisem de bunicul lui, acesta din urmă fiind un pălărier renumit, de fapt ultimul pălărier al Bucureștiului. La momentul acela avea atelierul în Centrul Vechi și acum s-a mutat undeva pe Calea Victoriei.

Câți ani are?

Vreo 90 de ani.

Și mai face pălării și acum?

Da, deși a avut o perioadă dificilă cu sănătatea, dar are o putere care l-a făcut să se întoarcă la atelier pentru că nu a mai putut să stea acasă.

Nu a mai format și alți pălărieri?

Ba da, chiar îmi povestea că a încercat și ar fi vrut să învețe mai multe persoane, dar până la urmă am fost doar câțiva, dintre care unii s-au dus mai departe, alții nu. Chiar povestea despre cineva care acum face pălării prin Barcelona, iar într-un interviu pe care l-a dat de curând, povestea de mine că am fost cea mai ambițioasă ucenică a lui. M-am bucurat să aud asta pentru că în față nu m-a lăudat niciodată.

Cât ai stat la el?

Am stat un an de zile, timp în care eu lucram la cabinetul stomatologic. Când am intrat în contact cu Nea Nicu, mi-am găsit și job-ul acesta de asistentă într-un cabinet stomatologic, iar cele două locații erau peste drum una de alta. Așa că atunci când nu eram la cabinet, eram la Nea Nicu și invers. Mi s-a părut ceva incredibil că lucrurile s-au legat așa: practic aveam și nevoie de bani și totodată voiam să fac pălării pentru că simțeam că lucrul acesta e pentru mine.

Într-un final, iată că am ajuns să fac pălării.

Când ai făcut prima ta pălărie pe cont propriu?

În primă fază am făcut pentru prieteni, mai ales că nu am avut susținere financiară din partea nimănui și mi-a fost foarte greu să încep să trăiesc din asta.

Prima pălărie nu am făcut-o chiar în primele luni la Nea Nicu pentru că nu mă lăsa. Mult timp eu doar am cusut pălăriile lui, am văzut cum se fac, mă vedeam în stare să fac și eu, doar că nu mă lăsa. Spunea că femeile trebuie doar să coasă, ele nu au treabă cu aburul și cu calapoadele. Dar după câteva luni de cusut am putut să fac și eu singură prima pălărie. Nea Nicu se uita lung, nu comenta nimic și de obicei când nu zicea nimic era de bine.

Hai să ne întoarcem puțin în timp. Școala pe care ai făcut-o ți-a folosit la ceva?

Nu. Am făcut liceul de italiană deși îmi doream să merg la Tonitza, însă am fost îndrumată către primul, spunându-mi-se că e mai potrivit pentru mine. Când ești mic, faci și tu ce-ți spun alții, mai ales că eu nu am fost vreo fire rebelă. După liceu era vremea să mă duc la facultate, dar nu aveam nici o direcție, nu știam ce aș putea să fac mai departe. Atunci am fost îndrumată de către familie să mă duc să fac ca toată lumea Finanțe Bănci. Am terminat anul cu 8-10 restanțe pentru că sunt praf la matematică. După un an mi-am dat seama că nu pot să continui pentru că mă duceam la cursurile acelea și oricât mi-aș fi dorit să înțeleg ceva, nu se prindea nimic. Atunci m-am gândit așa: ce-mi place mie să fac? Să interacționez cu lumea, să ajut, să fac mișcare. Așa că am ales Kinetoterapia. M-am dus acolo, în primul an mi-a plăcut foarte mult, însă din anul doi de când am început să fac practică și am mers la Băile Felix unde un băiețel plângea de durere iar eu plângeam lângă el, am zis că nici asta nu e de mine. Mi-am terminat facultatea ca să am și eu un lucru terminat, dar, în continuare, nu știam ce să fac mai departe. De aici a pornit povestea cu pălăriile.

La ce visezi tu acum?

Sincer, în momentul de față nu mă văd făcând altceva, dar sunt deschisă și curioasă. Mi-ar plăcea în momentul de față să-mi fac o echipă care să-mi ușureze cumva munca și să nu mai fie totul pe umerii mei și să pot să mă bucur cu adevărat de această meserie. Din păcate, în momentul de față simt că nu mai este fix ceea ce-mi doresc pentru că ideile și conceptul cu care am plecat la drum, s-au deviat puțin, nu neapărat din cauza mea, ci din cauza comenzilor multe. Depinde de la persoană la persoană, eu nu mă regăsesc mereu în cererile clienților, dar momentan aceasta e situația. Mi-ar plăcea să aleg pentru cine să fac pălării, fără nici o rușine și supărare să pot spune: „Nu simt să-ți fac o pălărie ție, nu mă regăsesc în stilul tău”. Sper să ajung în punctul acela.

Pălăriile create de Maria care stau agățate pe peretele din atelierul ei

Când ai spus că vrei să faci pălării a fost cineva care a crezut în tine sau nimeni nu ți-a dat nici o șansă?

Prea puține persoane au crezut în mine, spre deloc. A crezut în mine sora mea, deși era puțin sceptică la început și iubitul meu din vremea respectivă; el a fost cam singurul care m-a susținut și m-a încurajat să nu mă las pentru că acesta e drumul meu. Familia e foarte mândră de mine în prezent, dar asta s-a întâmplat după ce am ajuns un nume. Acum toată lumea mă laudă, dar cred că mi-ar fi fost mai ușor să fiu susținută. Însă nu-mi pare rău pentru că practic mi-am dovedit mie că pot.

Cui faci pălării?

Aceasta la care lucrez e pălăria Alinei Ceușean și o va purta la cununia civilă. Am făcut colecții pentru Smiley, Delia, Gina Pistol, Lidia Buble, Vladimir Drăghia…

Am cam amânat vedetele în ultimul timp pentru că nu prea am mai avut timp. Sinceră să fiu mi-ar plăcea să am timp să-mi fac o colecție care să fie efectiv o reflexie a sufletului meu și nimic altceva. Încă nu am avut timp să fac lucrul acesta, deși fac pălării de atâta timp. Nu am nici o colecție până în prezent. Toate pălăriile pe care le-am făcut pentru sufletul meu, s-au dat.

Ce presupune întreținerea pălăriilor?

Pălăriile, ca și sufletele oamenilor, trebuie îngrijite. Sunt niște pălării făcute manual și au nevoie ca o dată la un timp să fie întreținute, așa că mulți clienți se întorc la călcat, la curățat.

Tu porți pălării?

Da, sigur. Mai nou mă regăsesc mai mult în șepci. Am început să fac și șepci, foarte diferite față de ce găsești în magazin. Chiar INNA a primit una săptămâna trecută.

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO