Marian Dobre, un artist la conducerea Fundației Comunitare Cluj: „ În tot ce fac îmi imaginez că am o paletă de lucru, pe care nu storc culori din tuburi, ci pun ce mi se pare mie că este relevant. ” - LIFE.ro

Căutare

Share this article

Marian Dobre este artist, care pentru un timp și-a asumat un rol executiv, în Fundația Comuniară Cluj, încercând să implementeze acolo un stil de coordonare kaizen, prin care a propus o permanentă îmbunătățire a proceselor și participanților.

Tatăl a trei copii, Marian Dobre ne propune acum profilul unui artist care explorează în permanență, căutând mai binele.

De ce ai aderat la Fundația Comunitară Cluj?

Marian Dobre: S-au împlinit 4 ani de când lucrez pentru Fundația Comunitară Cluj, așa că îmi face și mie bine să-mi amintesc momentul de început.

Tocmai îmi susținusem teza de doctorat, după 9 ani de zile în care am tot construit, și mi-a spus Lavi, inspirația mea, soția și o foarte bună cunoscătoare a comunității clujene: ”Fundația Comunitară Cluj își caută director executiv. Ce zici?”.

Spre deosebire de alte dăți când eram invitat să lucrez, acum mergeam eu către un angajator. Așadar, am trimis CV-ul, o scrisoare de intenție pe care am făcut-o și cred că poate fi și publicată acum, m-am documentat înainte și am scris cu ce pot să ajut eu Fundația Comunitară Cluj.

Spune-mi trei lucruri pe care le-ai menționat acolo!

Marian Dobre: Cred că am suprapus obiectivele comunității pe ce îmi doream pentru mine. Stăteam de 4 ani în Cluj și nu apucasem să ies prea mult din casă, din cercul de cunoscuți, ca să simt comunitatea. Astfel obiectivul meu era ca Fundația Comunitară Cluj să devină măduva din coloana vertebrală. Nu se putea întâmpla nimic în comunitate fără să treacă prin FCC. Asta a fost prima viziune.

A doua – voi aduce un stil de management care să fie potrivit unei organizații neguvernamentale, la care să fac legătura cu mediul de afaceri. Eram și sunt obsedat de un sistem de management Kaisen, care mi se pare potrivit nu doar pentru organizațiile neguvernamentale, ci potrivit pentru a ne construi viața ca un business.

A treia era mai degrabă dorința ca ceea ce fac să nu fie separat de viața pe care o trăiesc zi de zi. Asta descoperisem, odată cu cercetarea doctorală, că totul trebuie să țină de un întreg, iar din acest întreg trebuie să facă parte absolut tot ce înseamnă viața unui om. Interviurile pentru acest post au durat 4 luni de zile. Îmi luasem gândul deja, când am primit un telefon prin care mi se comunica faptul că sunt dispuși să încerce o experiență cu mine. Nu era deloc măgulitor. Am acceptat postul, mai ales că obiectivul meu principal era să descopăr comunitatea clujeană.

De ce?

Marian Dobre: Din clasa a V-a, fiind un profesionist al artelor vizuale, pentru că de atunci am început să urmez cursuri să mă formez pe direcția asta, m-am deformat cumva.

În tot ce fac îmi imaginez că am o paletă de lucru, pe care nu storc culori din tuburi, ci pun ce mi se pare mie că este relevant.

De când m-am mutat la Cluj, au apărut pe paleta mea câteva puncte de reper. Unul dintre ele a fost descoperirea comunității maghiare. Mă întâlneam pentru prima dată cu o altfel de comunitate, eu venind din Regat.

Până în clasa a IX-a am fost la Brăila, din clasa a IX-a am mers la Craiova la Liceul de Artă, apoi am făcut armata și a fost prima tentativă de a trece dincolo de munte. Primul examen la Facultate la Arte Plastice l-am dat la Cluj, am picat cu brio, m-am dus frumos în armată, după care, din 90, am intrat la București la Academia de Arte frumoase.

A doua pată de culoare a fost participarea la tot ce înseamnă mișcare de stradă pentru Roșia Montană. A fost a doua reîntâlnire cu implicarea într-o cauză mare, după ce în anii 90 participasem la tot ce însemna obținerea de drepturi pentru comunitatea studențească plus schimbare în sensul ajungerii la un regim politic democratic.

A treia pată de culoare a fost că am descoperit comunitatea de la Tâșuleasa. Cu aceste 3 puncte de reper eu m-am simțit pregătit să mă implic în dezvoltarea comunității clujene, treaba mea fiind de fapt să o descopăr.

Revenind la felul în care m-au anunțat că am obținut postul, mi-am dat seama și de ce. FCC avusese un triumf uriaș. Era prima fundație comunitară înființară. Oricine voia să înființeze o comunitate, înainte de a merge să facă actele trecea pe la Cluj. După o lungă perioadă de glorie, a picat în groapă, din neatenție și din neconenctarea la comunitate. Asta a fost lecția cu care am plecat la drum, pentru că odată ajuns la Fundație, am avut acces și la partea mai puțin plăcută a lucrurilor. Știți cum sunt politicienii aceia în care îți pui toată speranța înainte să fie în funcție, iar când ajung acolo spunem despre ei că prea ușor ne-au trădat, că au fost corupți, că puterea corupe? E vorba, de fapt, de imaturitate. Așa cred că a fost și cu Fundația Comunitară Cluj.

Activitatea la Fundația Comunitară Cluj am început-o organizând un Hackaton, în parteneriat cu Policlinica de marketing, care avea un proiect național. Acesta era în derulare când m-am angajat eu. Așa că, în parteneriat cu ei, am organizat evenimentul ăsta chiar pe 23 august 2018, în care am invitat reprezentanți ai altor organizații neguvernamentale, de la primărie că este important pentru comunitatea clujeană și culmea este că au acceptat. Doar una sau doua persoane nu au putut să participe, în rest toată lumea a venit, și am discutat despre ce ar trebui să facă Fundația Comunitară Cluj. Atunci am aflat și lucrurile neplăcute. Am aflat cum toată lumea, de exemplu, își ascundea gadgeturile doar pentru că apărea cineva de la FCC, care avea gadgeturi de ultima generație. Atunci am decis ca toate dotările tehnice să fie puse într-un coș și scoase la vânzare. Încet, încet am început să observ oamenii, să văd cine e cu adevărat implicat… plus că avem două comunități: cea organizată civic – nonprofit și cea business – cu vedere spre profit. M-am gândit că dacă cele două fuzionează și funcționează împreună, atunci lucrurile merg foarte bine.

Cum te-a schimbat trecerea de la activist la un om operațional?

Marian Dobre: Întregul conține și operațional. Fără componenta asta riscăm să ne transformăm în acei comentatori care stau deoparte și critică, observă lucruri și devin nemulțumiți de absolut tot ce se întâmplă, întotdeauna dau senzația că la ei sunt toate soluțiile, dar ei nu trec niciodată la acțiune. Întotdeauna m-am însoțit de componenta asta practică. Când eram mic, nu făceam parte dintr-o familie înstărită, așa că în vacanțe mai lucram la fermă, dacă aveau copiii un tricou cu un anumit imprimeu și nu aveam bani să-mi cumpăr, îl făceam singur. Veneau apoi copiii din cartier și mă rugau să le fac și lor. Deci am avut întotdeauna și partea asta operațională.

Ce ai învățat la ferma la care ai lucrat?

Marian Dobre: Am învățat că e greu să muncești, că e teribil să te bată soarele în cap, că te plictisești. Făceam de la cules fructe la cățărat în copac, la cules de roșii, de ardei, de bame. La bame a fost partea cea mai grea. Am învățat că, dincolo de partea de a fi greu, e important să ai resursele tale. La final de lună, când primeam banii pentru munca mea, faptul că puteam să contribui la bugetul familiei îmi dădea o stare asemănătoare cu cea pe care o aveam când alergam: simțeam că plutesc. Parte din banii câștigați îi foloseam eu, parte din ei îi lăsam la bugetul comun.

Cum s-a lipit explorarea asta vizuală pe tine?

Marian Dobre: Sunt extrem de norocos că am fost printre copiii descoperiți de învățător. Aceasta le-a spus părinților mei că, în Brăila, e o școală în care toți copiii desenează. Părinții mei nu au stat pe gânduri și m-au dus acolo unde li s-a spus. Am dat examen, am desenat cai, am luat examenul și am fost anunțat că fac parte din această clasă și intrasem într-o stare euforică. Atunci când au venit colegii de la școala veche să-mi spună că trebuie să ne întoarcem să facem curățenie la școală, că începe clasa a 5a, le-am spus ”îmi pare rău, eu nu mai sunt coleg cu voi. Eu din clasa a 5a merg la o școală specială de artă”. Mai târziu, la București, am ales o temă duală – autoportretul – și mi-am studiat trăsăturile fizice, dar am ajuns la concluzia că și ceea ce fac face parte din autoportretul meu. Atunci am apelat și la mama să-mi facă portretul, din perspectiva ei de mamă. Ulterior am aflat că i s-a părut atât de greu încât a apelat la o soră, intelectuala familiei. În textul ăsta a apărut informația că eu, de la 2-3 ani, când mergeam la bunici mă așezam în curte și cum intra bunicul cu căruța cu cai în curte, până ajungea să-i desfacă de la căruță, eu și desenam toată povestea asta. Sigur conține o exagerare, pentru că eu nu am nicio amintire să mă manifestat la modul ăsta. Portretul făcut de mama a apărut în lucrarea de la finalul studiilor aprofundate – asta a fost prima formă de master. Eu mă prezint în continuare ca fiind pictor.

Cum se adaptează un moldovean în miezul Olteniei?

Marian Dobre: Nu m-am definit niciodată ca fiind moldovean. Brăila nu face parte din Moldova, ci din țara românească. Eu am ales Craiova pentru că îmi garanta adaptarea. Iar motivul nu era artistic, ci fotbalistic. Craiova Maxima mă fascina de ceva timp. Era perioada de glorie a Craiovei, cu echipa care juca în cupele europene și ajungea până în fazele europene. Jucam fotbal ca orice copil care face mișcare și are un frate care face performanță sportivă. Tot timpul am avut senzația că și eu am acces facil la zona asta, dar niciodată nu am dus-o până la capăt.

Când i-am spus mamei că vreau să merg la Liceul de Artă din Craiova, mi-a răspuns: ”da, sunt de acord și îmi doresc să intri acolo, că tu ești mai puturos și nu știu ce altceva ai putea face”. Ar fi trebuit să mă jignească acest răspuns, dar eu am reținut doar că e de acord.

Cum te-a ajutat fotbalul în șederea ta la Craiova? A fost o decizie bună?

Marian Dobre: A fost o decizie… nota pe care am luat-o la examen o justific prin faptul că eu și tatăl meu, în perioada aia, am stat la hotelul din interiorul stadionului. Partea mea spectaculoasă era că mă întâlneam cu toți fotbaliștii care mergeau la antrenament. Pentru mine mersul la examen era partea secundară. Partea principală era că stăteam la stadion. Dar am luat examenul cu 10. Am fost singurul care a luat nota asta și au venit elevii din clasele mai mari să mă felicite, m-au felicitat și părinții altor candidați, părinți cu care tatăl meu guraliv se împrietenise. Atunci am primit cel mai frumos cadou de la tatăl meu. După anunțarea rezultatelor a dispărut și s-a întors cu o pungă de hârtie plină cu piersici pe care mi-a oferit-o. Ăsta a fost cadoul tatălui meu, care nu avea nicio treabă cu arta. El era un lăcătuș mecanic cinstit, care știa să facă și să desfacă tot felul de lucruri. Mi-am dat seama de impactul pe care l-a avut asupra lui când am ajuns la Brăila și lumea îl întreba de unde vine  – ajunsesem dimineața – iar el se împăuna și spunea că a fost cu băiatul la examen la Craiova și că a luat cu 10. El obținuse o victorie și venea acasă victorios.

De ce te-ai dus în publicitate?

Marian Dobre: Dintr-o provocare. Terminasem facultatea și aveam un prieten care avea o tipografie la Ploiești ce dăduse faliment pentru că nu putuse să-și recupereze banii de la clienți. El își construia o agenție de publicitate. Eu avusese o expoziție și, pentru că știam că el avusese o tipografie, am apelat la el să-mi facă un catalog. El s-a apucat să-mi povestească de proiectul lui și, la final, m-a întrebat: ce zici? Îți place? Nu am stat pe gânduri, i-am spus că NU, i-am spus și de ce. Atunci el mi-a spus că îmi face catalogul dacă în perioada în care el se ocupă de catalog eu mă gândesc la agenția de publicitate propusă de el și vin cu o soluție. Nu aveam experiență, dar am luat-o din aproape în aproape, i-am făcut o prezentare și, a fost atât de încântat, încât mi-a făcut propunere de angajare și a folosit tema pentru toți art directorii pe care i-a angajat în următorii 5-6 ani. Atât de multe povești s-au construit pe proiectul pe care l-am cristalizat atunci încât am ajuns să cred și eu că am ajuns într-o zonă în care stau cu minte și simți să te conectezi la ceva. Reducând dimensiunea, asta e modalitatea în care lucrez. Dacă nu mă conectez la acel ceva pe care încerc să-l construiesc sunt total ineficient.

Spune-mi despre proiectele voastre din Bonțida!

Marian Dobre: Bonțida, ca localitate, întotdeauna a făcut parte din paleta mea de lucru. Am fost în vizită. Lavi, care știa zona unde să-și aducă proaspătul soț adus la Cluj, am ajuns și la Bonțida la Castel. Ala a fost momentul în care, suplimentar față de ce am spus de descoperirea comunității maghiare, am adăugat Bonțida pe paleta mea de lucru, părându-mi că este de învățat din ce înseamnă arhitectural castelul de la Bonțida, până la ce înseamnă comunitate, sat care are în centrul lui un castel. Faptul că lucram pentru FCC, deja era inițiat un dialog cu Lidl și administrația din Bonțida, fiind în derulare semnarea unui acord prin care FCC împreună cu primăria și Lidl își propuneau să se implice în dezvoltarea comunității, cu accent pe spațiul fizic din zona școlii, am preluat inclusiv faptul cp se decisese ca în curtea școlii să se construiască o agora, care ulterior a căpătat denumirea de pavilion comunitar – un spațiu în care comunitatea să se adune în jurul școlii și să se cristalizeze tot felul de idei… plus că acolo voiam să se dezvolte un centru care să aducă comunitatea mai aproape de școală.

Festivalul era și el la început și căuta parteneri, ei au avut mereu și o parte de spiritual, de cum ar trebui să se întâmple lucrurile și ce ar trebui să însemne festivalul pentru comunitate, pentru județ, pentru România, pentru Europa, pentru Univers. Asta mi-a plăcut și am găsit cale de dialog cu toate persoanele implicate la primărie, la școală, la Lidl, la Electric Castel. Așa a început povestea și mie mi-a fost clar un lucru: că la Bonțida, FCC poate experimenta niște soluții pe care să le extindă la nivelul județului. În esență asta facem și încep să apară rezultate vizibile pentru Lidl, pentru primărie, pentru noi și pentru școală.

Cu ce te mândrești?

Marian Dobre: Cu faptul că fiecare a devenit conștient, din entitățile implicate, că au ceva de câștigat din povestea asta, acest ceva răsfrângându-se în proporție destul de mare asupra comunității Bonțida. Ne mândrim cu faptul că am construit un club – Steam Box, care în esență înseamnă o serie de materii prime sau un ceva cu date foarte clare, care ajunge la un copil cu informații despre cum se folosește, pe lângă cele două componente există și un mentor sau un tutore care îl ajută în caz că nu știe cum se folosește materia primă sau programul și practic ajunge să obțină un rezultat. Un rezultat pe care ulterior o să-l valorifice. Noi, împreună cu Oana Ivan – cercetătoare antropolog cu care România se mândrește – am aflat ce i-ar face pe copii să nu abandoneze și să vină cu drag la școală. Așa că am mers pe direcțiile indicate de ei: vor să învețe să gătească, să-și așeze părul, să vadă ce e într-o mașină, să o facă, să o desfacă, să aibă acces în zona tehnologică. Au iești niște date foarte clare. În esență, cei care nu erau în regulă cu școala, erau în neregulă și cu familiile lor, și cu vecinii, pentru că absolut toată lumea țipa la ei peste tot.

Când trăiești într-un context că nu faci nimic bine, ajungi să te comporți ca atare. Au ieșit la iveală și alte realități simple: primăria a reușit să ofere de lucru tuturor familiilor care nu aveau venituri și trăiau din ajutorul social. Au urmărit ce platforme industriale s-au dezvoltat în zonă și au discutat să vină cu oferte către cele 200 de familii de asistați social: de la Delonghi, de la Bosch, etc. Așa au ajuns să aibă numai 10 familii asistate social. Asta a venit și cu o parte mai puțin plăcută: părinții lucrau în schimburi, copiii erau foarte mult singuri, pe stradă până la miezul nopții, nu mai puteau să se trezească dimineața să meargă la școală. Concluzia este că, în comunitate, lucrurile pe care trebuie să le rezolvăm sunt lucruri micuțe, pe care le putem face. Și noi am putut face asta. Acum vin cereri și dinspre școală, dinspre primărie, dinspre alte ONG-uri. Așa încep să funcționeze lucruri. Este o puternică componentă de avangardă și de asta mă ocup cu ce mă ocup.

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO