Moartea unei prințese răscolește secretele familiei regale din Qatar. Cine a fost Kasia Gallanio și cât de adevărate sunt zvonurile unei supradoze? - LIFE.ro
Mergi la conținut

Kasia Gallanio, fosta prințesă a Qatar-ului, a fost găsită decedată zilele trecute în apartamentul ei din sudul Spaniei. Cea care a tras semnalul de alarmă cu privire la faptul că femeia ar fi putut păți ceva rău a fost chiar fiica ei, care a alertat autoritățile.

O supradoză a omorât-o pe Kasia Gallanio?

Kasia Gallanio, fosta soție a lui Abdelaziz bin Khalifa Al-Thani, membru al familiei regale din Qatar, a fost găsită moartă în casa ei din Marbella, în sudul Spaniei. Femeia în vârstă de 45 de ani a fost descoperită după ce una dintre cele trei fiice ale sale a contactat poliția spaniolă de la Paris și a avertizat că nu a reușit să-și contacteze mama de zile întregi, potrivit cotidianului francez Le Parisien și confirmat de surse din poliție.

Kasia Gallano

Fosta prințesă a Qatar-ului – care avea dublă cetățenie, americană și poloneză – locuia într-un complex de apartamente numit Playas del Duque, în zona de lux din Puerto Banús, în provincia spaniolă, Málaga. Potrivit unor surse din poliție, portarul acestui complex a permis mai multor polițiști să intre în locuința lui Gallanio. Când agenții au intrat, au găsit-o pe femeie moartă pe un pat, fără semne de violență. Autoritățile cred că ea ar fi murit din cauza unei supradoze, dar încă așteaptă rezultatele autopsiei, potrivit Le Parisien. S-a luat măsuri după ce fiica, minoră și rezidentă în Franța, a avertizat că mama ei nu răspunde la apeluri.

Dar cine a fost Kasia Gallanio?

Cunoscută drept a treia soție a lui Abdelaziz bin Khalifa Al-Thani, prințesei Kasia Gallanio i s-ar fi refuzat custodia celor trei fiice ale ei din cauza luptei sale cu alcoolismul și depresia.

Născută în L.A și având origini poloneze, Gallanio locuia acum în Spania, în timp ce copiii ei locuiau cu tatăl lor pe o proprietate de lux din Paris.

S-a căsătorit cu prințul, unchiul actualului emir al Qatar-ului, după ce acesta a curtat-o pe când era o studentă de 19 ani la Paris și, în ciuda diferenței de vârstă de 28 de ani, relația lor a fost binecuvântată cu trei fiice.

Dar dragostea lor s-a stins și cuplul s-a despărțit în 2007, cu ceva timp înainte de divorțul oficial. Înainte de a divorța, fosta prințesă, cunoscută acum sub numele de Kasia Gallanio, a fost nevoită să-și vândă bijuteriile pentru a avea cu ce să trăiască.

Kasia Gallano

Separarea lor a dus, de asemenea, la o luptă judiciară aprigă pentru custodia celor două gemene ale lor, acum în vârstă de 17 ani, și a celei de-a treia fiice, de 15 ani.

Ea l-a acuzat pe fostul ei soț că a abuzat sexual una dintre fiicele lor. El a negat cu înverșunare afirmația, dar acuzația este investigată de procurorii francezi.

Citește și: Ce să nu faci în Dubai: mici neglijențe care te pot duce direct la închisoare

Le Parisien a raportat că, pe 19 mai, un tribunal din Paris a respins cererile de custodie semnate de Kasia Gallanio, o decizie care a „devastat-o”, potrivit avocatului ei.

Ea a petrecut recent câteva luni în spital, fiind predispusă să sufere de căderi nervoase și, potrivit presei franceze, a vizitat câteva clinici de detoxifiere în lupta ei împotriva alcoolismului.

Cu câteva săptămâni înainte de moartea ei, ea a descris, modul în care tranziția de la o casă normală din SUA la alăturarea familiei regale a fost o provocare, adăugând „mai mulți bani, mai multe probleme”.

Kasia, care era de origine poloneză, a vorbit și despre relația ei tulbure cu fostul ministru al petrolului și finanțelor.

Kasia Gallano
Abdelaziz bin Khalifa Al-Thani

Ea a spus într-un interviu că viața ei în familia regală a Qatar-ului era ca și cum a trăit într-o „cușcă de aur”, dorind să se elibereze de fostul ei soț, despre care susținea că refuză să plătească pensie alimentară pentru copii.

Relația cu fiicele ei

Kasia Gallano
Kasia Gallano alături de gemenele ei

În ciuda faptului că nu le vedea în fiecare zi, Kasia împărtășea întotdeauna pe rețele de socializare cât de mult își iubește fiicele. „Dragele mele. Nu uitați niciodată că vă iubesc atât de mult. Viața este plină de momente grele și momente bune. Dacă în anumite momente vă simțiți copleșite…..nu uitați cine sunteți…..îndreptați-vă coloana și fiți curajoase……Învațați din tot ce puteți și fiți femeile incredibile, inspiratoare, puternice și pline de compasiune, știu că puteți fi ~ Vă iubește mami”, a scris Kasia Gallanio pe Instagram.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora