Monica Gheorghiu, Gifted Education: „...de cele mai multe ori, şcolile sunt locul unde îşi primesc traumele emoţionale la care apoi lucrează 30 de ani ca să şi le poată remedia”

La nivel mondial se consideră că 6% din populaţia de copii este supradotată, asta însemnând un număr de aproximativ 200 de mii de copii. Foarte mulţi dintre ei se nasc în România. Ghinion de neşansă, am putea spune şi probabil nu am greşi rău. De ce? Ar trebui să repet aceleaşi probleme cu care ne confruntăm şi pe care toţi le arătăm cu degetul: un sistem educaţional găunos, o lipsă de perspectivă, o lipsă de interes şi educaţie atât la nivelul populaţiei, cât şi la nivelul liderilor ei. Şi probabil mai sunt multe alte bube ce ar trebui disecate, dar cine mai are vreme de ele, căci să arătăm cu degetul şi să ne dăm cu părerea sunt numai două din specializările noastre.

Copiii supradotaţi pot ajunge adevărate genii dacă sunt descoperiţi şi dacă sunt ajutaţi. Dacă nu, pot deveni psihopaţi şi sociopaţi, ceea ce este cu adevărat îngrijorător.

Există însă oameni care îşi dedică eforturile acestor copii, cum ar fi Monica Gheorghiu, fondatoarea şi managerul ONG-ului Centrul Gifted Education sau profesorul Florian Colceag. Dar nu sunt de ajuns, căci ar fi nevoie de mult mai mult. Ar fi nevoie de un stat care să-i susţină atât prin programe, cât şi prin personal calificat. De exemplu, Matei, un băieţel supradotat din Tulcea a fost catalogat de toată lumea drept „prostul clasei” pentru că nimeni nu a înţeles cum 1+1=3 (un om plus un om plus relaţia dintre ei). Abia după ce a apărut la televizor şi i-au fost scoase în evidenţă calităţile de copil supradotat, a început să fie privit cu alţi ochi de către cei din jurul lui. Şi ca el sunt mulţi alţii care dacă nu sunt descoperiţi şi nu sunt ajutaţi la timp, ajung să aibă probleme de comportament, de adaptare, de socializare şi emoţionale destul de grave.

Un interviu extrem de interesant cu Monica Gheorghiu despre copiii supradotaţi.

Care sunt semnele unul copil supradotat? Semne pe care părinţii le pot vedea…

Cel mai avizat să poate descoperi un copil supradotat este părintele. De cele mai multe ori părinţii remarcă la un copil, încă de foarte mic, nevoia scăzută de somn, energie foarte debordantă, memorie foarte bună, capacitatea de a ţine minte lucruri şi detalii ce par nesemnificative, dorinţa de structură, nevoia de a repeta o poveste la nesfârşit pe care apoi o ştiu pe de rost. Când cresc puţin mai mari se observă că doresc să relaţioneze mai mult cu adulţii decât cu copii de vârsta lor, sunt foarte curioşi, pun foarte multe întrebări, au nevoie să se respecte ceea ce se spune, sunt foarte justiţiari, ţin minte lucruri pe care adulţii nu le bagă în seamă şi au o mare uşurinţă de a rezolva problemele. Ţin foarte mult la logică şi ajung foarte des la a fi uimitori în a face tot felul de deducţii şi conexiuni între lucruri pe care adulţii nu le fac. Pe lângă faptul că ţin minte foarte multe lucruri, încep să facă legături între lucruri neaşteptate, iar asta înseamnă o gândire originală care are nevoie bineînţeles de sprijin.

Se plictisesc uşor, au nevoie de foarte mulţi stimuli şi nu mai prididesc cei din jur să le satisfacă nevoile.

Dar, de la ce vârstă s-ar putea observa aceste semne?

Se pot observa foarte devreme, de pe la 2 ani. Copiii chiar arată nişte diferenţe de folosire a energiei personale.

Dar ce înseamnă de fapt supradotat?

Pentru noi, pentru că ne ocupăm de copii supradotaţi la nivel cognitiv înseamnă un IQ peste medie. La rezultatele testelor SON-R şi WISC IV trebuie să fie peste 130. Supradotarea potrivit lui Renzulli înseamnă abilităţi peste medie, puterea de a duce lucrurile la bun sfârşit şi creativitate extraordinară.

Un copil se naşte supradotat, dar apoi?

Se naşte supradotat. Din punct de vedere genetic copiii sunt favorizaţi de părinţii lor să aibă IQ-ul peste medie, însă apoi apar factorii de mediu. Principiile Gifted Education sunt „nature and nurture”. Sunt copii care se nasc prin natura lor supradotaţi, iar apoi au nevoie de un mediu care să îi susţină.

IQ-ul se poate dezvolta?

IQ-ul poate să crească peste 10 puncte, în funcţie de mediu. Dacă am lua orice persoană şi am introduce-o într-un mediu puternic stimulativ unde lucrurile stau logic, unde există o efervescenţă motivaţională şi emoţională şi ar fi stimulat social de un grup de oameni care funcţionează la parametri superiori, acea persoană ar funcţiona din ce în ce mai bine la nivel cognitiv. Stresul pozitiv, mediul motivant, motivaţia intrinsecă, dorinţa de a face bine celorlalţi, pot să te facă să scoţi gena de geniu din tine şi nu o spun eu, o spun diverşi cercetători din domeniul geneticii.

Deci, dacă se naşte supradotat şi nu are un mediu stimulant…

Poate ca IQ-ul să scadă, copilul poate să ajungă la dificultăţi de exprimare, de socializare şi probleme mari emoţionale. IQ-ul este de fapt un factor de dezavantaj social şi relaţional. IQ-ul te face să funcţionezi la un nivel la care ceilalţi nu te pot înţelege, iar tu nu ştii să te faci înţeles. Din toate punctele de comunicare punţile sunt întrerupte dacă nu eşti susţinut de un mediu care să pună accent pe echilibrarea celor două emisfere. Au nevoie de un mediu în care emoţionalul şi socialul să crească, să fie la cel puţin la acelaşi nivel cu IQ-ul. Altfel, vom avea sociopaţi şi psihopaţi. Einstein a fost un caz de excepţie pentru că putea să relaţioneze cu publicul, dar câţi oameni de geniu pot să relaţioneze cu publicul?

Eu mă gândeam că dacă un copil se naşte supradotat şi nu este stimulat poate doar să rămână mediocru, nu să ajungă un neînţeles…

Poate să o ia în orice direcţie. Poate să ajungă un şofer care să ţină minte harta Europei în creierul lui, dar la ce bun? În afară de a fi performant într-un domeniu foarte restrâns şi fără bucuria creaţiei şi fără să aducă foloase mari societăţii, nu se vor bucura de vreun beneficiu sau avantaj social.

Aceşti oameni, până a deveni înalt funcţionali pe IQ-ul lor, sunt, de fapt, foarte vulnerabili.

Au nevoie să fie susţinuţi. Ei nu au strategii de învăţare iar odată ce le place ceva într-o anumită direcţie sunt foarte haotici, nu ştiu să-şi structureze informaţia, nu ştiu să aleagă între mai multe tipuri de informaţie, nu ştiu să lege lucrurile, sau să creeze un plan. Pot să o apuce în cinci direcţii şi nici una să nu ajungă la bun sfârşit. Au extraordinar de mare nevoie să fie ghidaţi de adulţi competenţi care să-i susţină, să le faciliteze învăţarea. Foarte mulţi dintre noi am vrea să le turnăm informaţie în cap crezând că asta o să le protejeze IQ-ul. E o mare prejudecată.

S-au făcut foarte multe cercetări, s-au scris cărţi şi, de exemplu, Malcom Gladwel consideră că în cazul unui IQ de 120, nici măcar un punct peste nu este un avantaj social. Mai degrabă găseşti un om cu IQ de 120 şi cu emoţionalul tot pe acolo care să reuşească să fie leader, să poate conduce oameni, decât o persoană supradotată care nu poate colabora şi nu se poate face înţeleasă.

Credeţi că sistemul de educaţie din România îi ajută în vreun fel pe aceşti copii supradotaţi?

Nu. Şcoala este o peşteră închisă, întunecoasă în care înveţi cum să supravieţuieşti. O închisoare care nu numai că nu-i ajută, îi ţine blocaţi şi, de cele mai multe ori, şcolile sunt locul unde îşi primesc traumele emoţionale la care apoi lucrează 30 de ani ca să şi le poată remedia.

Dacă eu bănuiesc că am un copil supradotat şi ştiu de Gifted Education, ce trebuie să fac?

Copilul vine aici şi primul pas este un test de IQ. Noi recomandăm ca părinţii să intre pe site-ul nostru şi să verifice lista de comportamente pentru că nu indicăm testul de IQ pentru orice copil, deşi nu ar strica. Dacă din listă se întrunesc 2-3,5 caracteristici, atunci i se indică o testare IQ. În funcţie de rezultat, noi, ca asociaţie de profil oferim informaţii, întâlniri între părinţi cu copii supradotaţi, îi ajutăm pe părinţi să înţeleagă ce li se întâmplă lor şi copiilor lor, ce nevoi au aceşti copii. Pasul următor ar fi evaluarea comportamentală pentru că sunt foarte mulţi copii care au deja probleme comportamentale. Cum arată un copil cu IQ superior şi cu probleme comportamentale? Păi, face pe clovnul, este manipulativ, doreşte să-i manipuleze pe ceilalţi din clasa lui pentru plăcerea şi controlul personal, pentru nevoia lui de siguranţă, face pe şeful, nu ascultă de autoritate, are relaţii dificile de comunicare, este individualist, nu colaborează, nu comunică şi are valori etice foarte scăzute. Sunt copii care au ajuns la tratamente inadecvate, abuzuri emoţionale şi fizice (sunt şi bătuţi în şcoli), sunt mutaţi de la o şcoală la alta încât ajung să aibă traume legate de incapacitatea de a mai relaţiona cu copii de vârsta lor şi ajung şi la noi cu serioas eprobleme ce se pot remedia dacă se lucrează serios şi atent, aplicat pe problema copilului.

În urma acestei evaluări, părinţii intră într-un program de consiliere parentală unde li se explică ce s-a observat ori se intră în programul bianual, ori, se ia decizia amânării. Părinţii primesc absolut toate informaţiile şi mai departe, depinde de ei pentru ce au de făcut în continuare. Noi nu putem lucra în parteneriat decât cu acei părinţi care vor să lucreze cu copilul şi care îşi asumă toate eforturile necesare. Curicula noastră este gândită pe minim doi ani de lucru, nu îi împărţim pe vârste, aşa cum face şcoala tradiţională, ci pe abilităţi, pentru că având IQ superior, pot avea vârsta de 6 ani biologică, cea intelectuală de 9 ani şi maturitatea emoţională de 4 ani.

Costă ceva acest program?

Da, este un program care are un cost ce se acoperă prin sponsorizare. În general părinţii îşi găsesc finanţare de la diverse corporaţii, prieteni, cunoscuţi şi partea poztivă este că foarte mulţi părinţi depun toate eforturile pentru că înţeleg că investiţia de acum îi scapă de un cost social uriaş pe mai târziu.

Aveţi o statistică cumva a numărului de copii supradotaţi din România?

Dacă aş merge pe statistica la nivel mondial cea mai sigură, 2% din populaţia lumii este supradotată, însemnând IQ superior. E un aspect al dezvoltării umane, nu este singurul. Aceşti 2% din populaţia de 3 milioane de copii câţi erau prin 2010, înseamnă cam 60 de mii de copii supradotaţi la nivel naţional. Dacă mergem pe un sistem mai larg, pe o medie de 6% din populaţia de copii, ar ieşi o medie de 190 de copii supradotaţi cognitiv la nivel naţional. Dar sunt supradotaţi cognitiv, nu alte criterii de supradotare cum cea chinestezică cum a fost Nadia Comăneci, dar şi Nadia a muncit enorm pentru abilităţile ei.

Să ne înţelegem, IQ-ul nu-ţi oferă nimic. Oamenii care au făcut ceva pentru omenire sunt cei care au ieşit din zona de confort şi şi-au folosit abilităţile pe care le aveau. Nu ştii să faci asta, e totul pierdut. Nu e nici o garanţie că dacă ai abilităţi o să faci mare lucru cu ele. Trebuie să munceşti şi să ai şansa să intri  în contexte de lucru, medii favorabile care îţi dau feedback, tu îţi înţelegi abilităţile şi ştii cum să le foloseşti.  Aceasta e ce amai mare provocare, să-ţi găseşti încrederea în tine, stima de sine, să-ţi înţelegi zona de comfort şi cum să ieşi din ea, să ştii cum să înveţi şi să ai gândire productiv creativă şi gândire critică bine pusă la punct. Cu acestea poţi să operezi, lăsând la o parte emoţionalul. Dacă emoţionalul nu te susţine în tot ce am povestit, s-a dus totul. Nu putem să lucrăm cu tine în echipă, nu ai people skills, ai gândire critică, însă eşti foarte cinic. Chestiile acestea se pot observa în mod curent şi ştim şi noi cum ne alegem prietenii. Aceşti copii ar avea nevoie în primul rând de a relaţiona cu alţi copii, cu oameni şi de procese deosebite care ţin de aceste nevoi: procese de învăţare, de gândire, de consultare a emoţiilor şi stărilor corporale.

De când vă ocupaţi de Gifted Educaţion?

Din 2004, când eram în Statele Unite, am corespondat cu Florian Colceag şi dorinţa mea a fost să fac un campus, Campusul Palade, după numele singurului premiant Nobel român, pentru că vreau să existe un Edu City, un loc unde părinţi copii, de toate vârstele şi de toate naţiile şi neamurile să poată veni să lucreze, cu copii supradotaţi, cu copii autişti, cu sindrom Down. Aş vrea să există o salbă de proiecte educative în jurul unei zone centru care să conţină un muzeu experimental, alee senzorială, zonă de inovaţie, creativitate, Tedex, un loc unde copiii să poată interacţiona cu alţi copii, fără etichetă

Dar de unde dorinţa de a vă ocupa de copiii supradotaţi?

Am transgeneraţional în familie supradotaţi, unul dintre ei cu tulburare bipolară. Bunicul meu de exemplu a fost un supradotat cu tulburare bi polară şi asta a însemnat pentru mine să intru în contact cu un supradotat care era genial, dar care nu a avut capacitatea să fie susţinut de un coach, a fost etichetat şi direct trecut la pastile. Exact ce se întâmplă de multe ori şi azi. Deci a fost o nevoie reparatorie transgeneraţională, neconştientizată decât târziu, că ceea ce s-a întâmplat bunicului, să poată fi evitat.  Am studiat în SUA într-un mare campus, am avut nişte procese de vizualizare, m-am gândit că dacă e să mor vreau să ştiu că am făcut ceva cu viaţa mea şi o colegă m-a îndrumat către profesorul Colceag.