„Mutarea la țară trebuie să fie ca o renaștere”. Reconectarea la rădăcini: cum arată povestea unei călătorii către o gospodărie care funcționează în autarhie? Și cum își trăiesc tinerii Sebastian și Bianca Bădicel visul de a fi un adevărat „țăran român”

Sebastian și Bianca Bădicel sunt un cuplu tânăr care de ceva timp au luat decizia de a se muta într-un sat din Moldova, recondiționând o casă bătrânească și încercând să trăiască o viață autentică de „țăran român”, așa cum spun ei. Această decizie nu a fost luată pe moment, ci s-a născut treptat, ca o chemare a sufletului și a satului, având în vedere amintirile și experiențele acumulate în copilărie la țară. Locuiesc în comuna Vlădeni, la aproximativ 45 de kilometri de Iași.

Casa pe care o recondiționează are o poveste specială, fiind cea a părinților lui Sebastian, locul unde a crescut. După ce părinții săi s-au mutat într-o casă nouă, cea bătrânească a rămas goală și nesigură. Cu multă muncă și pasiune, au început procesul de renovare și au documentat întreaga experiență pe canalul lor de YouTube, intitulat „Viață veche cu oameni noi”. Prin acest proiect, își propun să inspire și să ofere curaj celor care aspiră la o viață la țară.

Sebastian este absolvent al Facultății de Horticultură din Iași și arhitect peisagist. Ne spune că pentru el viața la oraș a fost chinuitoare, iar atunci când a ajuns la ritmul satului s-a simțit ca un pește luat dintr-un acvariu și aruncat în mare. 

Cu ambiția de a trăi o viață autentică, Sebastian și Bianca Bădicel își doresc să dezvolte o micro-fermă și o gospodărie autarhică în viitor. La doar 23 de ani, Sebastian și Bianca Bădicel văd viitorul lor plin de provocări și recompense, încurajând pe cei care se gândesc la o astfel de schimbare să abordeze tranziția cu înțelepciune și deschidere către o viață autentică.

Sebastian, Bianca, v-ați mutat de curând într-un sat din Moldova. Ați recondiționat o casă bătrânească și încercați să trăiți o viață autentică a țăranului român. De ce și cum ați luat această decizie?

Nu cred că a fost o decizie de moment, ci s-a produs treptat. Nu am simțit-o neapărat ca pe o decizie, ci mai mult ca pe o chemare, a sufletului, a satului, deoarece cred că ele nu s-au despărțit niciodată. Noi crescând la țară până la vârsta adolescenței, am putut acumula destule amintiri care să ne macine pe interior și cumva cred că asta a fost de ajuns ca să facem acest pas. Cu alte cuvinte dorul, neliniștea sufletului și căutarea libertății ne-au condus unde suntem.

Unde stați, mai exact. Și cum arată satul vostru moldovenesc?

Noi acum, locuim la aproximativ 45 de kilometri de județul Iași, în comuna Vlădeni. Satul se împarte în două cumva, într-o parte fiind mai autentic, cu case tradiționale și oameni mai în vârstă, iar în cealaltă parte deja e un mic orășel cu blocuri și diferite magazine și facilități moderniste. Noi stăm în partea mai tradițională.

Viața autentică a țăranului român: povestea inspiratoare a lui Sebastian și a Biancăi Bădicel

A cui era casa bătrânească pe care o recondiționați? Și care este povestea din spatele ei, știu că este una specială pentru voi…

Într-adevăr este una foarte specială și emoționantă pentru mine, cât și pentru soția mea Bianca. Casa în care locuim a fost casă părintească unde am crescut eu. După ce noi toți frații am plecat de acasă, ea a rămas goală deoarece părinții mei și-au făcut o căsuța nouă, în care și-au structurat lucrurile după nevoile lor. Iar cum ziceam, casa bătrânească a rămas să se odihnească, iar viitorul ei era nesigur, deoarece de multe ori a fost pusă în situația de a mai rămâne sau nu în picioare. Și Slavă Domnului că a rămas.

Cum a fost copilăria ta în această casă?

Copilăria mea a fost una binecuvântată, cu părinți vrednici care au știut să ne educe și ne-au învățat să apreciem lucrurile de oricare natură ar fi ele și cu atât mai mult cele care ne definesc ca oameni și ca tradiție. Am crescut frumos înconjurat de o viață autentică. În copilăria mea am învățat tot ce acum încerc să-mi reamintesc și să aplic în familia și viața mea, a noastră, la țară. 

Ce ai simțit atunci când părinții tăi s-au mutat din ea? 

La început când au făcut asta, cu o minte crudă pot să zic, m-am bucurat pentru ei căci casa deja era destul de bătrânească și pentru acel timp. Însă pe parcurs când îi vizitam pe ai mei, vedeam de fiecare dată și căsuța care a rămas tot acolo, însă începea să i se cunoască anii. De multe ori când intram în ea pentru amintiri, mă imaginăm cum ar fi dacă ne-am muta într-o astfel de casă? Pe atunci aveam alte planuri, dar inima mea a început să trimită emoții, multe. Pentru moment nu le-am dat importanță, însă cu fiecare vizită ele deveneau mai intense. 

Și cât de mult ți-ai dorit să o readuci la viață și să-ți retrăiești bucuriile copilăriei în fiecare zi, de data aceasta în casa voastră?

După ce am luat hotărârea că vrem o casă bătrânească și o viață la țară, nu m-am gândit o secundă că aceea va fi casa noastră. Deși ar fi trebuit poate să fie prima variantă pe listă și nu am mai fi pribegit atât. Dorința de a fi restaurată s-a născut înainte să ne-o însușim ca fiind viitoarea noastră casă. Apoi eu făcând anumite simulări de design pe casa respectivă și gândindu-mă la planuri de salvare pentru ea, m-am îndrăgostit sau reîndrăgostit. Povestindu-i soției mele despre viziunea mea, a devenit și ea părtașă în acest vis.

Călătoria către o gospodărie care funcționează în autarhie: Sebastian și Bianca Bădicel și visul unei vieți la țară

Casa în care stați este din chirpici cu cerdac din lemn și are o temelie înaltă din ciment. Se poate diferenția de restul locuințelor prin stilul local pe care l-ați păstrat și după renovare. Cât de greu a fost acest proces de renovare, v-a ajutat cineva?

Oh, aici povestea are cele mai minunate și grele părți. Într-adevăr casa noastră se remarcă de altele din sat prin autenticitatea și păstrarea stilului local și apoi prin statutul măreț pe care i l-am atribuit noi ca tineri curajoși care au transformat-o într-o casă de povești sau spre acolo ne îndreptăm. 

Este extraordinar de mult de muncă fiind o casă din pământ care necesită atenție și migală. Majoritatea lucrărilor le-am făcut cu mâna noastră deoarece aveam un vis care doar pentru noi era real și puțini poate credeau în el. Așa că nu ne-a rămas decât să facem singuri și nu regretăm. Lucrurile merg greu, însă ies exact că în visul nostru.

Ați documentat întregul proces al mutării și renovării pe canalul vostru de YouTube. Povestiți-ne ce vreți să faceți cu „Viață veche cu oameni noi”. Și ce vă propuneți să faceți în continuare cu acest canal de Youtube.

„Viață veche cu oameni noi” este un proiect de suflet. L-am început din dorința de a inspira și de a da curaj oamenilor care tânjesc după o astfel de viață, însă le e frică să facă acest pas. Am făcut câteva vloguri interesante și ne dorim să ne perfecționăm pe această parte. E nevoie și de astfel de conținut într-o societate unde standardele modernismului au explodat. Lumea uită de unde a început viața și ceea ce contează cu adevărat pe acest pământ, așa că ne bucurăm să facem parte dintre cei care aduc aminte de valorile adevărate.

Citește și: O dâmbovițeană s-a îndrăgostit de un egiptean și l-a convins să lase piramidele pentru a locui în Pucioasa. Cine este Corina Chiran și de ce, după actorie, bancă și oratorie, a ajuns să mănânce din propriul solar și să renunțe la medicamente

Cum arată viața voastră… spuneți că încercați să duceți un trai țărănesc cât mai autentic, unul care implică munca câmpului, creșterea animalelor, pregătirea diferitelor rețete tradiționale și înfrumusețarea vieții prin diverse obiceiuri străvechi.

Asta ne dorim și suntem într-o continuă transformare, căci chiar dacă ne-am născut la sat, o bună parte din viața noastră a fost la oraș și automat ne-am urbanizat. Dar, acum încercăm și ne concentrăm să facem o tranziție cât mai corectă pentru a deveni autentici și nu artificiali. Mutându-ne la sfârșitul verii am cam pierdut startul ciclului de muncă pentru că dacă nu semeni nici nu culegi. Dar ne-am luat câteva animăluțe pe care le creștem, iar din primăvară vrem să „intrăm în pâine cu adevărat”.

Înainte să vă mutați aici, ați trăit o perioadă bună la oraș. Sebastian, tu ai terminat Facultatea de Horticultură din Iași și, ulterior, ai devenit arhitect peisagist. Cum era viața voastră la oraș și cât de greu v-a fost să vă adaptați la ritmul de la sat?

Noi dintre toți cunoscuții și prietenii noștri am fost cei mai ciudați priviți în materie de preferințe. În timp ce alții în timpul liber preferau să iasă în oraș, la petreceri, vacanțe și mall-uri, noi, alegeam să ne retragem în satele natale, pe dealuri câmpii, păduri. Acolo ne încărcam bateriile. Cât despre principii și ele erau diferite și nu ne puteam adapta foarte bine în colectiv. Viața de oraș a fost chinuitoare, adaptarea la țară a fost ca cea a unui pește luat dintr-un acvariu și aruncat în mare. Cam așa o simțim.

Sebastian, Bianca, povestiți-ne puțin despre voi… cum v-ați cunoscut? Cum a început relația voastră? Cum a fost la nuntă? 

Povestea noastră este una frumoasă. Eu sunt primul Biancăi și ea este prima mea. Noi ne-am cunoscut la liceu când am fost puși în aceeași bancă. La început am legat rapid o relație de prietenie după care la 17 ani deja sentimentele se schimbaseră. De atunci au mai trecut 4 ani și la 21 de ani ne-am căsătorit.

Nunta noastră a fost una mare cu multă bucurie, fiind primii copii din familiile noastre care se căsătoreau. Ne place denumirea de familie tradițională din toate punctele de vedere și tindem spre a fi cât mai inspiraționali, atât în viața de cuplu cât și în viața personală.

Citește și: Din dragoste pentru Richiș: cum s-a transformat un sat uitat de lume într-o comunitate modernă cu peste zece naționalități? Și cum ne oferă Casa Noah a lui Catrinel și Paul șansa de a experimenta viața autentică a acestui sat, odinioară plin de sași

Cum arată o zi din viața voastră?

Colorată. În tot felul de nuanțe. De la multă treabă până la „nu știu ce să mai fac” și de la tristețe la extaz. La oraș aveam de făcut 5 lucruri pe care le repetam mereu, aici fiecare zi îți aduce surprize și cu totul ceva nou. Este o aventură și nu știi ce-ți rezervă ziua de mâine. Însă seara când te pui în pat te simți binecuvântat că ai răzbit și această zi. E foarte faină senzația.

Câți ani aveți acum? Și cum vă vedeți peste 5-10 ani?

Acum avem 23 de ani, fiecare. Peste câțiva ani ne vedem cu același spirit de a crește, ne dorim o micro-fermă și o gospodărie care funcționează în autarhie, adică se întreține din ce produce și toate formând un ciclu închis în interiorul căruia suntem și noi. Bineînțeles, ne dorim în continuare să documentăm viața noastră pe canalul de Youtube și să fim în comuniune cu oamenii ce ne urmăresc pe rețelele de socializare. Ne vedem un viitor interesant. Acum, „dă Doamne, putere”.

Îți recomandăm și: Viața unui artist mutat la sat, departe de zgomotul și mizeria Bucureștiului. Alexia Udriște: „E greu cu satul românesc și lucrurile se schimbă treptat, odată cu oamenii și valorile lor. Farmecul lui Las Fierbinți e mai trist în realitate”

Și, ultima întrebare, care este mesajul vostru pentru cei care se gândesc să se mute la sat, dar, din diferite motive, încă nu o fac, încă amână această decizie, încă nu se încumetă să facă acest pas?

I-aș încuraja să stea de vorbă cu ei. Să se întrebe de ce vor să facă acest pas. Deoarece lucrul acesta este unul radical. Ca să poți să te bucuri de viața pe care ți-o oferă satul și traiul autentic țărănesc trebuie să te rupi complet de vechea viață. Nu poți să trăiești în stil autentic, cu o minte și aspirații de orășean modern. Pentru că întotdeauna mintea ta va fi în contradicție cu viața pe care o duci și nu vei vedea niciodată frumusețea lucrurilor și din dorința de a trăi bine vei ajunge să fii mai rău și să nu înțelegi de ce.

Mutarea la țară trebuie să fie ca o renaștere. Adică, noi nu ne luăm viața, obiceiurile, caracterele care s-au format și pe care orașul ni le-a format și le aducem în sat. Ci când facem asta ar trebui să ne facem asemenea unor bebeluși, să învățăm să mergem, să vorbim, să trăim, să muncim. Iar profesorul sau părintele va fi satul. El te va înfia și te va învăța tot ceea ce trebuie să știi pentru a supraviețui. Dar pentru asta noi trebuie să fim gata să renunțăm la vechea viață și să începem una nouă. Și așa va dispărea frica deoarece nu vom mai judeca viața de la țară după principiile orașului, ci după legile satului. Și atunci vom putea trăi în armonie. Îndrăzniți cu înțelepciune, vă spun că nu aveți cum să regretați, bineînțeles dacă tranziția se face corect.