Când l-am întâlnit pe Neagu Djuvara, am rămas uimită de vitalitatea lui, de forţa minţii sale, de puterea cu care a povestit despre marea lui iubire, Sophie. M-a emoţionat, m-a întors pe dos… Cum un om care a trecut de 90 de ani îşi poate aduce aminte de o fată pe care a iubit-o acum mai bine de 70 de ani? M-a pus pe gânduri: ne vom aminti cu toţii, spre finalul vieţii noastre astfel de momente? Vom lăcrima şi noi? Ne va părea rău sau bine la fel de intens?