„Nu se comunică, domnule!”

Situația nr. 3 „Scurt și la obiect” față de „mult și fără rost” – momentul, calitatea și cantitatea potrivite

Una dintre erorile uzuale de comunicare în organizație este felul în care te raportezi la cine este echipa ta, la faptul că te adresezi oamenilor din organizație care nu au neapărat specialitatea ta sau înțelegerea de profunzime a domeniul tău de activitate, scurt și la obiect, uitând că rolul comunicării nu este astăzi de informare ci este liantul unor organizații care au nevoie să fie din ce în ce mai fluide și mai capabile să ia decizii rapid. Abilitatea oamenilor din domeniile tehnice, pentru că azi depindem cu toții în mare măsură de specialiștii în IT, finanțe sau legislație, de a vorbiți pe înțelesul tuturor, da deschide cutia neagră în care își ținu specializarea și competențele și de a aduce puțină lumină pe înțelesul tuturor în lucrurile care au impact asupra noastră, este ceva ce devine obligatoriu.

Probabil că o foarte bună investiție în specialiștii care modelează azi procesele și succesul companiilor ar fi în cursuri de traducere a limbajului de specialitate în limba oamenilor obișnuiți din alte departamente pentru a nu crea prăpăstii care devin ideologice și generează judecăți de valoare care ne fac apoi incompatibili.

Calitatea comunicării, crearea unei culturi în care oamenii se poată pune întrebări fără să pară naivi sau slab pregătiți, documentarea proceselor și a proiectelor într-un fel care să creeze o cunoaștere colectivă accesibilă tuturor ar salva foarte mult timp și bani companiilor, mai ales în condițiile schimbării generațiilor și a accesului în departamente tehnice a foarte multor absolvenți din alte domenii, care au nevoie să învețe acolo, local, de la colegilor seniori sau cu expertiză mai înaltă care trebuie să înceapă să comunice ca și cum ar învăța pe cineva o limbă străină.

„Mult și fără rost” este o altă fațetă. Când este prea „mult” și, când începe să fie „fără rost” comunicarea noastră cu ceilalți? Când ne pierdem răbdarea și când ne mutăm atenția către altceva care în ipoteza noastră pare mai important decât ceea ce ni se comunică?  Ce anume din tot ce-mi scapă acum îmi va putea fi util mai târziu? Și cum aș putea creea un proces de comunicare în care asigurările reciproce asupra înțelegerii ar fi o practică care ne-ar conduce către dialog și construcție în loc să ne țină într-un mecanism de ping-pong a informației care, în final, să frustreze pe toată lumea?

„Nu se comunică” în organizații este, de multe ori, doar scuza care ne scapă rapid de responsabilitatea de a merge puțin mai profund și de a ne dezvolta abilitățile noastre de ascultare.

Înainte de a comunica și de a formula orice fel de mesaj, conectarea cu oameni și cu mediul în care comunici și calitatea ascultării tale sunt primordiale.

O carte încă netradusă în limba română și pe care o recomand oricăruia dintre voi este cartea lui Nacy Kleine: „The promise that changes everything”. Este despre promisiunea de a asculta fără să întrerupi, este despre promisiunea de a nu te considera superior celui cu care dialoghezi ci partener. Este despre promisiunea de a permite procesului de gândire să se contureze, lăsând câteva secunde între ceea ce spune partenerul tău de dialog și următoarea ta propoziție sau întrebare. Mintea noastră merge repede, înlocuind spațiile de tăcere cu propriile noastre soluții și, împingându-ne în scenariul comunicării „mult și fără rost”, creând bucle în care, fiecare vorbește despre el însuși, fără să construiască pe ideea celuilalt. Ne sperie tăcerea de parcă ne ia dreptul la comunicare și ne aruncă în starea de a arăta cu degetul… „nu se comunică” fiind doar justificarea.

Antrenarea ascultării de un exercițiu de durată și care, probabil, se prelungește pe parcursul întregii noastre vieți pentru că, oamenii pe care-i întâlnim și cu care avem nevoie să fim conectați și să comunicăm, vor fi mâine diferiți față de ce sunt azi pentru că, și noi, și ei, avem, între timp, experiențe de comunicare mai bune sau mai puțin bune care, ne alimentează convingeri și presupuneri ce ne pot ține pe loc.

Citește și: Cum arată coaching-ul în anul post pandemic și cum poate contribui la sănătatea societății

Madi Rădulescu, MCC, MBA, Managing Partner MMM Consulting. Este un facilitator, trainer și coach de echipă experimentat care adună peste 25 ani de experiență de lucru cu leaderi în companii mari, multinaționale. De peste 13 ani este coach executiv și în 2019 i-a fost acordat premiul Gold Coach Award conform Romanian L&D Industry, survey la care au participat peste 570 manageri și specialiști de resurse umane.  

Este pasionată de dezvoltarea leaderilor, de impactul pe care îl poate crea dând acestora acces la perspective multiple, la propriile resurse, sprijinindu-i să iși asume rolul cu încredere întelegându-și propriile valori și credințe. A obținut multiple certificări de coaching, management și leadership, este membru ICF – MCC – Master Certified Coach, cea mai înaltă acreditare globală, consultant certificat pentru metodologiile Persona Global și PerformanSe și a derulat proiecte în multe țări Europene.

Este și soție, și are o fiică. Pasionată de călătorii, îi place să descopere obiceiurile altor culturi. Deviza după care se ghidează este: „Fii mereu cu mintea și cu inima deschise, învață continuu și viitorul se va arăta plin de șanse și oportunități.”

Puteți află mai multe informații despre Madi Rădulescu de pe site-ul ei.