O pereche de blugi și o vară la mare, l-au făcut pe Cosmin Iordache să lucreze încă din liceu, iar astăzi are o afacere de succes. Cum a trecut de la vacanțereduse.ro la alohotels.ro - LIFE.ro
Mergi la conținut

Piteșteanul Cosmin Iordache a început facultatea cu dorința de a avea o firmă. Nu știa exact ce înseamnă asta și nici cum avea să reușească. Dar și-a pus toată speranța și toate nopțile într-unul dintre primele site-uri de turism de la noi. Ziua era la facultate, iar noaptea la internet café, să lucreze pentru afacerea lui cu un singur angajat, el. Nu avea nici calculator, nici internet, dar lucra în mediul online. Și așa a reușit să învețe ce înseamnă munca, dăruirea, responsabilitatea și succesul. Iar acum, la mai bine de zece ani de atunci, afacerea sa, alohotels.ro este una profitabilă și inovatoare în turism.

A început să lucreze de mic pentru că mereu avea câte un țel. În clasa a IX-a a vrut să-și cumpere o pereche de blugi pentru că părinții nu îi luau haine decât de Paște și de Crăciun. Într-a X-a a vrut să meagă la mare. Iar, mai apoi, în facultate a vrut să vadă dacă poate să rezolve o problemă pe care o simțea în piață: aceea a lipsei de adaptare a turismului la comportamentul noului consumator. Și mereu a reușit.

Iar atunci când a venit momentul și a simțit că trebuie să-și adapteze afacerea la schimbările din piață, Cosmin nu a stat pe gânduri. Tehnologia l-a provocat să inoveze, iar noul produs, alohotels.ro a devenit un adevărat consultant de turism pentru clienții săi. Fără să aibă vreo interacțiune umană, acesta poate identifica cel mai mic tarif posibil pentru un anumit hotel sau să afle informații, precum experiența turiștilor care au vizitat locul respectiv. Utilizatorii pot afla instant ce hoteluri din destinația dorită acceptă animale de companie, dacă beneficiază de WiFi, plajă privată, tobogane cu apă și multe altele. Chiar și filtrarea hotelurilor în funcție de distanța față de centru, plajă sau pârtie, pe care niciun agent de turism nu i le-ar putea oferi într-un timp atât de scurt.   

Dar ce înseamnă să fii antreprenor în România? Care este povestea alohotels.ro? Și cum reușești, într-un mediu atât de instabil ca al nostru, să ai o afacere în mediul online? Aflăm chiar de la Cosmin:

Cum arată o zi din viața lui Cosmin Iordache, fondatorul alohotels.ro? 

Cosmin (alohotels.ro): Acum că am început să mă maturizez, mă îndrept către trendul actual de viață zen (râde) în care te trezești dimineață, pui mare preț pe pasiuni și pe lucrurile care îți plac. Acum, încerc să am mai mult timp pentru mine. Cred că este timpul, am 36 de ani și am intrat în lumea antreprenoriatului de la 21 de ani, iar până acum 2-3 ani făceam de toate și munceam de dimineață până seara. Totul era important și totul trebuia făcut cât mai repede. Însă, am învățat, cu greu e adevărat, să prioritizez lucrurile.

La cât te trezești dimineața?

La 6:30, mai ales că de câteva luni am început să mă duc la bazin. Dar apropo de asta, când eram mic și citeam despre cum arată viața unor oameni de succes, vedeam cât de mult se documentează sau ce pasiuni aveau – mergeau cu bicicleta, înotau în fiecare dimineață – și mă gândeam că eu nu sunt la nivelul lor pentru că nu am un program așa bine structurat. În esență, problema era că nu mă puteam identifica cu ei. Însă, am ajuns să dau răspunsuri asemănătoare lor, deși nu credeam niciodată asta, din nevoie. Mă trezesc dimineața pentru că trebuie să fac sport. Și fac asta din nevoie. Stând la birou 10-12 ore, corpul meu are nevoie de mișcare. Mă durea foarte rău spatele pentru că aveam zile în care nu mă ridicam de pe scaun decât să mă duc la toaletă, așa am ajuns să merg la kinetoterapie. Și acum, trebuie să mă trezesc în fiecare dimineață să merg la bazin.

Îmi amintesc că, la un moment dat, m-a întrebat cineva ce culoare are peretele meu din living. Și am stat foarte mult să mă gândesc ce să îi răspund. Nu știam. Și asta pentru că ajungeam acasă foarte târziu și cădeam imediat de oboseală. Mi-am dat seama, după mulți ani, că nu era normal și acum încerc să mai recuperez.

Cum îți spuneam mai devreme, în timp am început să înțeleg că trebuie să am grijă de mine mai mult. Și cred că programul celor despre care citeam eu când eram mic a devenit așa pentru că și ei au avut aceeași nevoie la un moment dat.

Dar ce nu uiți să faci niciodată dimineața?

Să mănânc micul dejun. Este masa mea preferată.

Gătești?

Da, dar doar mic dejun. Și paste. Apropo de asta, avem pe alohotels o campanie în care îți recomandăm destinațiile în funcție de anumite feluri de mâncare.

Și acum la ce oră ajungi acasă?

Pe la 19, să spunem, cam așa îmi doresc. Seara mai vreau să ies cu prietenii sau cu iubita mea. Mă uit la un serial, la un film.

alohotels
Foto: Raduly Laszlo

Astăzi firma ta, alohotels.ro este una profitabilă, dar cum a început toată această aventură antreprenorială pentru tine?

Aveam 20 de ani, eram în facultate la ASE și am găsit o știre despre un proiect de lege în care se spunea că dacă ești student în anul doi și nu ai nicio restanță, statul îți facilitează înființarea unei firme, adică îți reduceau costurile la jumătate – de la 1,000 de lei, la 500 de lei. Mi s-a părut interesant. Voiam să-mi fac o firmă, deși nu știam exact cu ce să se ocupe, dar așa era moda pe atunci, era cool să ai firmă (râde).

După ce mi-am făcut firmă m-am gândit că dacă tot nu prinsesem și nici nu aveam banii de trendul investițiilor imobiliare, să investesc în ceva care să îmi ofere un fel de proprietate. Și am încercat să devin un latifundiar în domenii online (râde). Așa am cumpărat un domeniu de travel pe care l-am transformat într-un site prin care agențiile de turism să-și promoveze ofertele și în mediul online. Pe vremea aceea, în 2003-2004, unele agenții nici internet nu aveau, trimiteau rezervările la hotel prin fax și primeau confirmările după câteva zile tot prin fax.

Am făcut site-ul acesta deși nici eu nu aveam calculator acasă, ce să mai spun de internet. Am lucrat cu un programator și atunci când mă duceam la agenții să îl prezint pentru că nici ele nu prea aveau internet, îl arătam pe foi. Printasem fiecare pagină a site-ului și le explicam fiecare acțiune pe foaie. Și multe erau impresionate.

Însă, pentru că nu aveau nici internet, nici resurse, erau de acord să lucreze cu noi, adică cu mine că eram singur, dacă ne ocupam noi de tot.

Pe atunci aveam ambiții mari și nu simțeam oboseala. Și mergeam la un internet café noaptea, după ora 22:00 pentru că atunci erau abonamentele mai ieftine și lucram la site – agențiile îmi dădeau ofertele și eu le urcam pe site cu poze și toate informațiile necesare. Dimineața mă duceam la facultate, erau zile în care mă duceam direct de la internet café. Dar să știi că nu eram singurul care făcea asta pentru că era exact perioada în care toată lumea era pe mIRC (râde).

Tu stăteai pe mIRC în pauzele dintre oferte?

Îți dai seama (râde). Aia era toată distracția noastră atunci și apoi a apărut Yahoo! Messenger. Îmi amintesc că la un moment dat m-a întrebat un client „ai un id de mess?” și mi-a fost rușine să îi spun că nu știu ce este, așa că i-am zis foarte sigur, „da, normal, ți-l trimit pe mail”. M-am dus acasă și am căutat ce înseamnă și mi-am făcut și eu cont (râde).

alohotels
Foto: Raduly Laszlo

Și după facultate, ai rămas tot în zona antreprenorială?

După facultate m-am angajat în telecomunicații unde am lucrat vreo cinci ani. Și în 2011 am făcut vacanțereduse.ro. Dar să știi că eu nu îmi doream neapărat să lucrez în zona de turism, așa s-a întâmplat. Am sesizat o nevoie în piață pe care am vrut să o rezolv. Pe atunci cred că am fost primul site care folosea voucherele de vacanță. Atunci era nebunie cu reducerile colective, cu Groupon și Zumzi și m-am gândit că pot aplica modelul lor și în turism. Am rezervat domeniul vacanțereduse.ro și în timp am crescut de la o firmă de garsonieră care trebuia să vândă de 20,000 de lei ca să supraviețuiască, la una care să aibă creșteri anuale de minim 60% și, în 2016, să vândă de două milioane de euro. Dar să știi că nu a fost ușor. În primele trei luni nu am reușit deloc să ne atingem obiectivul și toți banii pe care îi aveam, îi aduceam în firmă ca să acoperim costurile.

Câți oameni lucrau în garsonieră, tu și câți angajați?

Nici măcar nu era pentru mine (râde), angajasem o fată pe 800 de lei pe lună pe care o luasem din altă parte unde câștiga 700 de lei. Și ea administra relația cu agențiile și cu clienții. Eu nu mă angajasem încă aici, lucram în Romtelecom. Cred că după opt luni am făcut pasul și mi-am dat demisia de acolo să vin în firmă full time.

Cum s-a schimbat business-ul vostru și cum a fost trecerea de la vacanțereduse.ro la alohotels.ro?

Tehnologia a evoluat, piața s-a schimbat, iar clienții au început să își dorească mai mult decât reduceri, în special pentru că au ajuns să nu mai creadă în ele pentru că sunt bombardați aproape lunar de un Black Friday și conceptul acesta a început să-și piardă esența, așa că trebuia să ne adaptam și noi. Și am ieșit din zona de ieftin.

Iar acum pe alohotels.ro avem o tehnologie nouă în care factorul uman este implicat cât mai puțin. Totul este în timp real și automat. Iar dacă înainte căutam manual ofertele, acum punem la dispoziția clienților un tool care ia locul unui consultant turistic (deși avem suport 24/7) și-l ajută pe acesta să ia cea mai bună decizie atunci când vine vorba de vacanța sa.

Practic am integrat toate site-urile mari de servicii din acest domeniu, precum Booking.com sau Agoda și atunci când un client caută o destinație primește informațiile actualizate și cele mai bune prețuri.

De exemplu, să zicem că tu vrei să pleci în Thassos și ca să găsești cea mai bună ofertă trebuie să intri pe 10-20 de site-uri. Ce facem noi este să preluăm toate aceste informații într-un singur lot și să te ajutăm să le filtrezi în funcție de preț, dar și de alte criterii pe care le avem în premieră, precum apropierea de plajă sau centrul orașului, recenziile cele mai bune (pe care le luăm din platformele internaționale de recenzii), posibilitatea de a te caza cu animalul de companie, activități pentru cei mici etc. Și atunci când îți alegi destinația, faci rezervarea direct la noi pe site și primești suport până la finalul sejurului.

Cosmin Iordache (alohotels.ro): Tata m-a influențat să creez ideea din spatele alohotels pentru că atunci când eram mic mă duceam prin toate piețele din oraș pentru a găsi cel mai bun preț la legume.

Care sunt cele mai căutate destinații de pe alohotels.ro?

Dintre cei care își aleg hoteluri, 50% merg în România, iar dintre aceștia aproape 80% aleg o destinație de pe litoral. Apoi, destinațiile preferate sunt, în ordine, Turcia,  Bulgaria, Grecia, Spania și, mai nou, Egipt.

Însă, noi avem și destinații de city break. Iar aici destinația preferată este, de departe, Roma. În fiecare zi vindem un city break aici, la un moment dat am vândut de un Black Friday peste 300 de vacanțe doar în capitala Italiei. Dar este normal, sunt multe companii care zboară și fiind concurența mare, prețurile sunt destul de mici.

Aveți city break-uri, cazări pentru hoteluri, dar care este structrua alohotels.ro?

Avem trei tipuri de turism – cazare (oriunde în lume), pachete charter și zbor + hotel (vacanțe făcute după criteriile clientului).

Noi plecăm de la garantarea prețului, spre deosebire de competitori care promovează cel mai mic preț disponibil, dar care aproape niciodată nu se adeverește pentru că dacă schimbi un criteriu din selecție, se pierde oportunitatea promovată.

Și a rămas zona de city break partea principală a afacerii?

Nu neapărat. Acum odată cu lansarea noului proiect alohotels.ro, a crescut mult partea de pachete charter și asta datorită tool-urilor inovatoare pe care le-am pus la dispoziția clienților.

alohotels
Foto: Raduly Laszlo

Cosmin, ești antreprenor în România de mai bine de zece ani, ai vrut dintotdeauna să urmezi acest drum?

Partea cu antreprenoriatul a venit atunci când am simțit o nevoie în piață. Am crezut că am o soluție pentru asta și am avut încredere că o pot rezolva. Însă, a fi antreprenor în România este o provocare și cred că, dacă îți place “alba neagra”, e chiar distractiv.

Mereu am asemănat antreprenoriatul românesc cu un joc de alba neagra. Nu avem predictibilitate – într-un an ai impozit forfetar, în altul nu, într-un an ai taxele de un fel pentru angajați, anul următor se schimbă calculul.

Și nu ai nici suport de la stat. Îmi amintesc când eram la început, în garsoniera de care îți spuneam mai devreme, eu visam, dădeam din aripi, eram entuziasmat, aduceam bani de acasă și mă gândeam cum să dezvolt afacerea și într-o zi avem control de la ITM (Inspectoratul Teritorial de Muncă). M-au întrebat ce activitate desfășurăm acolo și eu entuziasmat încep să le povestesc despre ce făceam noi, iar ei mă întreabă fără să clipească „extinctor aveți?” și „plan de incendiu aveți?”. Și a trebuit să cobor imediat cu picioarele pe pământ.

Dar să știi că eu nu am vrut de la început acest drum, eu voiam să mă fac actor sau regizor, dar m-am dus, la final de liceu, să vorbesc cu tata și el m-a întrebat „vrei să mori de foame?”. Ce puteam să îi răspund la 18 ani? Așa că, am renunțat la ideea asta. El voia să dau la inginerie, dar visurile mele erau departe de domeniu, așa că am căzut cumva la mijloc și am făcut Științe Economice.

Și regreți că nu ai dat la actorie sau la regie?

Am făcut un curs de teatru la începutul acestui an și sincer cred că da.

Dar de unde această pasiune?

Eu sunt din Pitești și în liceu aveam o trupă de umor pentru care scriam textele. Aveam spectacole prin baruri, pe la balurile de boboci și am avut chiar un an emisiune la televiziunea locală. Făceam un fel de camera ascunsă, filmam cu două camere pe stradă și ne difuzam sâmbătă seara. Eram destul de urmăriți, dar, la un moment dat, mă cheamă directoarea postului să îmi spună că nu mai putem continua pentru că rosteam în emisiune cuvântul „mișto” și „așa nu se vorbește la televizor” (râde).

Cosmin muncind pentru alohotels.ro într-un altfel de birou

Spuneai că în liceu tatăl tau a fost cel care te-a convins să nu dai la actorie. Acum părinții tăi sunt de acord cu ce faci? Și, mai ales, înțeleg?

Știu că mă ocup cu turismul, dar, îmi amintesc că mama acum vreo 7-8 ani mă tot întreba dacă îmi dau liber de la serviciu. De fiecare dată când îi vizitam în timpul săptămânii, mă întreba surprinsă: „Cosmine, ți-au dat liber de la serviciu astăzi?” (râde). Și la un moment dat, la o petrecere a firmei i-am invitat și pe ei, iar mama foarte serioasă mă întreabă la un moment dat „Cosmine, dar tu ai, mamă, carte de muncă?” (râde). Dar acum cred că sunt mândri de mine. Le mai spun prietenii, cunoscuții ce mai fac și cred că le place.

În facultate ai început să lucrezi, odată cu primul site?

Nu, am făcut asta încă din liceu. Dar mereu pentru că am avut o dorință.

În clasa a IX-a, în vară, m-am angajat pentru că voiam să îmi iau blugi. Aveam o singură pereche de la ai mei care îmi cumpărau haine de Paște și de Crăciun. Și deja blugii mei erau vechi, nu mai erau la modă, iar ei nu îmi dădeau bani, așa că m-am dus să mă angajez la o spălătorie. Lucra acolo un prieten și știam că se câștiga bine. Dar în drum, am luat un ziar de anunțuri și am găsit acolo o firmă de vânzări din Ungaria care căuta oameni. M-am dus direct la ei. Eram în blugii mei tăiați la genunchi că eram rocker. Acolo, toată lumea la cămașă și cravată. Am intrat la interviu și doamna de acolo mi-a zis să vin a doua zi și să văd dacă îmi place, dar să iau o cămașă pe mine. A doua zi, am început să mă duc din ușă în ușă și să vând cuțitele lor – asta făceau, vindeau tot felul de chestii de bucătărie. Și am rămas toată vara la ei, am făcut bani de buzunar și mi-am cumpărat mai multe perechi de blugi.

Anul următor, am vrut să mă duc la mare. Ai mei nu aveau bani să mă țină pe mine în vacanță, așa că am plecat cu câțiva lei în buzunar. Mi-am luat biletul de tren și de restul o cafea atunci când am ajuns la mare. Și, gata banii. Așa că a trebuit să muncesc. M-am angajat la o tarabă cu vederi pentru că pe vremea aia nu erau MMS-uri, Facebook sau Instagram și erau foarte mulți turiști care trimiteau vederi acasă, era coadă non stop chiar dacă acestea ajungeau, de cele mai multe ori, după ce te întorceai din vacanță. Îmi amintesc că era o vedere care se vindea imediat, scria pe ea „eu sunt aici și voi la serviciu”. După câteva zile mi-am dat seama că oamenii voiau și un plic, să pună vederile, dar și un pix să le scrie. Așa că vindeam vederi pentru angajator și separat plicuri și pixuri pentru mine. Și am stat toată vara la mare.

Iar în ultimii doi ani de liceu am fost cu trupa de umor.

Și la București? 

În primul an am lucrat la o firmă de publicitate. Din anul doi am avut site-ul de turism. Și apoi m-am angajat în telecomunicații, tot în vânzări. Unde am ajuns pentru că m-a refuzat o firmă care vindea mezeluri. Abia terminasem facultatea și m-am dus la interviu, iar acolo mi-au spus că nu am experiență. Adică m-au chemat acolo, după ce în CV-ul meu era clar că nu aveam nicio experiență serioasă în domeniu, pentru a-mi spune asta (râde). „Nu te pricepi la vânzări”, așa mi-au spus atunci. Am fost foarte supărat, dar tot răul spre bine, altfel, probabil nu mai ajungeam aici.

Am ajuns la Romtelecom și am lucrat mai bine de cinci ani acolo. Și atunci când am plecat de aici, multă lume m-a crezut nebun. Aveam un serviciu stabil, salariu foarte bun, mașină. Iar când am făcut trecerea, aveam salariu la jumătate, fără niciun beneficiu. Îmi amintesc că o prietenă mi-a zis că nu o să meargă și, după patru ani, a ajuns să se angajeze la noi (râde). Dar mi-am zis ce pot să pierd? Dacă nu merge, mă angajez din nou. Am riscat și am câștigat.

Cosmin Iordache (alohotels.ro): Obstacolul pentru o viață bună este una bunicică. Dacă e una rea, atunci e ușor să faci schimbări, dacă e una bunicică, îți pui întrebări care te țin în loc.

Ce îți place să faci atunci când nu muncești?

Merg pe munte din clasa a VII-a și încerc să plec aproape în fiecare week-end. Iar de vreo doi ani am început să și schiez pentru că toți prietenii mei aveau program iarna și eu nu (râde). Iar în timpul săptămânii mă uit la seriale.

Cosmin Iordache în Bucegi

La ce te uiți acum sau ce serial ți-a plăcut în ultima vreme?

M-am uitat la „El Camino: A Breaking Bad Movie”. Și mi-a plăcut foarte mult „The People v. O. J. Simpson: American Crime Story”.

Care a fost cea mai faină vacanță pe care ai avut-o?

Eu sunt călător de week-end (râde). Lumea nu mă crede, dar lucrez în domeniul turismului de mai bine de zece ani, am ajutat mii și mii de oameni, dar până în 2017-2018 am fost în două vacanțe de 6-7 zile: prima în 2015, cinci zile în Grecia și una de șase zile în Kuşadası.

Încerc să mai schimb asta. Anul acesta am fost în Maroc pentru că am vrut să urc pe cel mai înalt munte de acolo. Am fost pe vârful Toubkal, cel mai înalt din Munții Atlas, din Africa. Și dacă tot am ajuns acolo, am și vizitat țara.

Cosmin în Maroc

Și prietenii, iubita sunt de acord cu asta?

Se sacrifică (râde). Am fost cu ea anul acesta la Eforie Sud (râde). Era un festival de rock în Tuzla și ne-am luat cazare acolo. Am stat trei zile pentru că eu plecam în Maroc.

Nu ați mers împreună?

Nu, am fost doar oameni pasionați de munte.

Deci nu mergeți împreună în vacanțe …

Să știi că dacă te uiți la mine pe Facebook, o să crezi că mă plimb mult. Dar nu e așa, călătoresc în week-enduri și nu le numesc vacanțe, sunt mai degrabă escapade. Dar să știi, în ultimii doi ani de când am hotărât să am mai mare grijă de mine, în fiecare weekend încerc să plec pe undeva. Și ea are cel mai mare aport la acest lucru pentru că se ocupă de planificări, rezervări, tot.

Cosmin Iordache și iubita sa

Le face pe alohotels.ro?

Dacă le găsește, da (râde)

Spuneai că România este principala destinație pentru clienții voștri, cum ți se pare turismul nostru? Ce ai schimba și cum l-ai promova diferit pentru străini?

Toată lumea spune cât de multe are de oferit țara noastră, dar nimeni nu prea face nimic pentru asta. De pildă, Delta Dunării este incredibilă, dar nu este deloc ușor să ajungi să o vizitezi. Fără infrastructură e greu să îi spui omului care ajunge în Timișoara să meargă în Deltă, face o viață până acolo.

Și cred că mai este o problemă, străinii nu prea au încredere să vină aici. În general, vin prin agenții. Însă, de fiecare dată când vin aici rămân impresionați. Așa că, eu aș încerca să promovez România exact așa cum este, punând accentul pe lucrurile tradiționale – satele pe care nu le mai au și pentru care ar plăti oricât să le vadă.

Care este cea mai mare frică a ta?

Am rău de înalțime.

Deși îți place muntele …

Da (râde). Însă încerc să mă vindec. Am fost acum ceva timp pe Piatra Craiului și mi-a fost extrem de greu. Am revenit acum câteva luni și parcă a fost mai ușor.

alohotels
Cosmin Iordache pe munte, creasta Piatra Craiului

Și cel mai mare vis?

Aștept momentul în care dosarul cu șină și gemulețul de la ghișeul instituției publice să dispară.

Mâncarea preferată?

Micul dejun, clar.

Și ce mănânci?

Orice … bine, nu sarmale (râde). Orice pe baza de ou – omlete cu tot felul de ingrediente. Dar să știi că eu trăiesc pentru micul dejun. Eu aștept o nouă zi pentru a mânca micul dejun (râde).

Și, în afară de asta, îmi mai plac mâncărurile pe bază de orez. Nu sunt pretențios.

Recomandă-ne o carte …

Citesc foarte mult și îmi cumpăr dinainte. Cum văd ceva ce mi se pare interesat, îmi iau cartea și o pun pe lista de așteptare. Am cărți și prin mașină.

Dar e una foarte bună pe care am terminat-o recent: „Viața mea”, autobiografia lui Charlie Chaplin. Inițial ai impresia că este despre viața lui artistică, dar el a fost contemporan cu foarte mulți oameni de la Pablo Picasso la Winston Churchill despre care scrie. Și povestește cum a ajuns să fie actor. Lucra la o fabrică de tăiat lemne și pentru că nu și-a primit banii a plecat de acolo și a ajuns să lucreze într-un teatru. E foarte interesantă, subliniază exact ideea despre ce îți spuneam mai devreme cu obstacolul despre viața bună.

alohotels
Foto: Raduly Laszlo

Care a fost cel mai fain compliment pe care l-ați primit de la clienții voștri pentru produsul alohotels?

A sunat în call center Florin Piersic și a vorbit cu colega noastră mai bine de o oră. S-a încheiat conversația în stilul lui caracteristic cu pupături peste tot (râde) și o rezervare parcă în Bulgaria. Dar de-a lungul timpului am avut multe recenzii extrem de faine.

Și ultima întrebare, spune-mi de ce să folosească oamenii alohotels.ro?

Cine nu vrea să piardă timpul căutând oferte de la mai mulți furnizori, poate să intre pe alohotels.ro. Aici o să găsească un consultant turistic, robotizat și disponibil non-stop, care să îi ajute să găsească cea mai bună ofertă din toate punctele de vedere … inclusiv tarifele cele mai mici.

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora