O poveste cu zâne și zâmbete: Daniela Staicu și aventura Zânei Merciluță pe ulițele satelor din România: „Uitându-mă la medici, ce putere extraordinară au de a vindeca oameni, cred că mi-ar fi plăcut să fiu medic” - LIFE.ro
Mergi la conținut

Daniela Staicu, cadru didactic asociat la ASE, este una dintre fondatoarele proiectului Zâna Merciluță care a pus „pe roate” două cabinete stomatologice pentru copiii din mediul rural și copiii cu afecțiuni oncologice pe vremea când nici măcar nu exista cadru legislativ de acest gen.  Timp de 8 ani, în echipă, a fost doar ea și Alina, prietena alături de care a creionat între timp ALTRNTV,  modelul de plan care aduce în față reciclarea și sustenabilitatea și dorește să ajute la promovarea designerilor noștri creativi. De peste un deceniu împart aceleași mulțumiri sufletești legate de ce au fondat împreună. Au reușit să dăruiască tratament stomatologic la peste 5.000 de copii și prevenție la peste 15.000, iar dorința lor arzătoare este să pună în mișcare al treilea cabinet stomatologic mobil, dar de data aceasta pentru o altă regiune și anume Dobrogea.

În prezent, echipa este extinsă la zece persoane, șapte în București și trei la Iași. Pe lângă partea permanentă, în interiorul inițiativei Zâna Merciluță, își oferă sprijinul a peste 60 de medici și studenți la stomatologie care fac voluntariat în cele două cabinete mobile și asta datorită valorilor comune pe care le poartă și, poate, insuflate chiar de Daniela. Să o cunoaștem!

Daniela Staicu: „Zâna Merciluță înseamnă prevenție și tratament stomatologic acordat gratuit în două cabinete stomatologice mobile pentru copii din mediul rural, copii cu afecțiuni oncologice și copii refugiați din Ucraina”

Cum să mă adresez către tine, Daniela? Să îți spun simplu, pe nume sau să adaug și cuvântul „zână” înaintea numelui?

Daniela este suficient, zâne sunt medicii și studenții de la stomatologie care fac voluntariat în cabinetele noastre stomatologice mobile.

Ce înseamnă Zâna Merciluță? Doar primul cabinet mobil stomatologic sau pentru tine are o signifianță mult mai importantă?

Zâna Merciluță înseamnă prevenție și tratament stomatologic acordat gratuit în două cabinete stomatologice mobile pentru copii din mediul rural, copii cu afecțiuni oncologice și copii refugiați din Ucraina. Înseamnă o șansă unică pentru acești copii de a primi tratament stomatologic, care știm, este scump pentru majoritatea oamenilor, chiar în comunitatea unde locuiesc și șansa la o viață sănătoasă din punct de vedere digestiv, cel puțin. Cavitatea orală este poarta de intrare către celelalte organe și orice leziune din gură poate avea efecte negative asupra altor organe, potrivit unor cercetări recente (boli cardiovasculare, diabet, boli articulare, renale, sinuzite, etc).

Cum a venit inițiativa, Daniela? Care este povestea acestui proiect?

Am creat cabinetele stomatologice mobile ca răspuns la două nevoi pe care le-am sesizat în urmă cu 8 ani: copiii de la sate nu aveau acces la cabinete stomatologice pentru că nu mai existau în satele unde locuiau și aveau carii, dureri. Și o altă nevoie: copiii de la Institutul Oncologic București aveau nevoie de tratament stomatologic (nu mai există cabinet stomatologic în spital) și aveau nevoie de transport special. Așadar, soluția ca să ajungem la ambele categorii de copii, a fost una mobilă, cabinetul mobil!

Alina și Daniela au fost două prietene care au avut același scop la un moment dat, care și-au unit puterile și au pus pe picioare acest proiect sau cum ai defini tu relația voastră?

Am întâlnit-o pe Alina în urmă cu 11 ani la ceainăria Merci (sub umbrela asociației Merci Charity) pe care o deschisese în centrul vechi cu scopul de a strânge fonduri pentru nevoile copiilor de la Institutul Oncologic. Timp de un an am făcut voluntariat și după aceea, mulțumită unui program al Fundației Vodafone, “Voluntar de profesie”, am obținut o finanțare pentru a lucra cu normă întreagă la asociație.

Suntem colege așadar de 11 ani și mă bucur că împreună am reușit să oferim tratament stomatologic la peste 5.000 de copii și prevenție la peste 15.000. Visul nostru este creăm încă un cabinet stomatologic mobil (pe lângă cele două care funcționează în regiunile Modova și Muntenia) de această dată pentru regiunea Dobrogea (Constanța, Tulcea). Dacă știi vreun sponsor, nu ezita să ne faci legătura!:)

Alina este din Iași, tu ești ploieșteancă. Curiozitatea mea este cum v-ați cunoscut voi două?

Așa cum povesteam mai devreme, am fost clientă a ceainăriei create de Alina și am decis să facem treabă bună împreună și astfel lucrăm de 11 ani la două mari proiecte: cabinetele stomatologice mobile Zâna Merciluță și ALTRNTV – primul shop din România cu peste 90% produse sustenabile (prietenoase cu planeta și cu pielea ta) create de designeri români. Dăm designului românesc sustenabil șansa să fie văzut și cumpărat de români și de străini în bd. Regina Elisabeta, nr. 26, la parter, acolo unde a funcționat pe vremuri Cinema București.

Daniela Staicu: „Nu exista legislație pentru cabinet medical mobil și am lucrat un an și jumătate cu autoritățile ca să creăm legislație specifică”

Tu ești doctor de profesie sau escapada ta academică a fost în alt domeniu?

Nu sunt doctor în medicină, dar am obținut un doctorat în economie de la ASE.

Dar Alina?

Alina a studiat economie la ASE și management cultural.

Apropo de a pune pe picioare, ușor sau greu a fost?

Când mă gândesc la perioada respectivă, când nu exista niciun model de cabinet mobil ca să spunem că vrem să facem unul care să semene cu X sau Y, îmi amintesc cu plăcere pentru că toate provocările în a-l imagina și executa (carosare, mobilier, echipament, lumini, etc) au însemnat creativitate și inovație. Ne-am bucurat după ce am făcut primul cabinet mobil, să descoperim o lume fantastică în SUA, unde funcționează peste 2000 de cabinete mobile și de atunci să căutăm să inovăm în permanență. Anul acesta suntem speakeri la conferința 19th Annual Mobile Health Clinics Conference “Building Bridges and Making Connections”, Pittsburgh, Pennsylvania unde vom prezenta exemplul nostru de bună practică, cele două cabinete stomatologice mobile care ajung la copiii de la sate, copii cu afecțiuni oncologice și copii refugiați din Ucraina.

Citește și: Victor Miron, omul care a transformat Clujul într-un oraș de pasionați de lectură provocând primarul să ofere transport gratuit celor ce citesc, dându-și cărțile pe față

Procesul a fost unul lung? Mă refer la autorizații.

La momentul în care am vrut să ne autorizăm, nu exista legislație pentru acest nou concept, de cabinet medical mobil și am lucrat un an și jumătate cu autoritățile ca să creăm legislație specifică. Să spunem că ar fi putut fi mai scurt acest proces de creare a legislației, un an și jumătate este enorm de mult timp, atunci când nevoia bate la ușă și ai și soluția.

 De unde ați avut sprijin, sponsorizări, bani?

Mediul privat a fost cel care ne-a sponsorizat in-kind (o autoutilitară), dar și cu bani pentru a transforma mașina în cabinet mobil.

Câți oameni sunteți în echipă?

Timp de 8 ani, în echipă am fost doar 2 persoane, eu și Alina, acum am reușit să facem pasul și să extindem echipa la 10 persoane, 7 în București și 3 la Iași. Pe lângă echipa permanentă, avem sprijinul a peste 60 de medici și studenți la stomatologie care fac voluntariat în cele două cabinete mobile.

Daniela Staicu (Zâna Merciluță): „Tot timpul este o poveste diferită față de ce am întâlnit”

Dăinuiți de câțiva ani buni. Cum ați evoluat?

Cred că rețeta a fost să facem acțiuni, să arătăm rezultate concrete, să vorbim cu pasiune despre ceea ce facem și cu seriozitate despre nevoie și astfel am atras resurse pentru a crea două cabinete stomatologice mobile și o echipă corespunzătoare. Următoarea temă în evoluție este să atragem fonduri pentru un al treilea cabinet stomatologic mobil pentru că nevoie de tratament stomatologic este mai mare decât capacitatea celor două cabinete mobile care funcționează zilnic de luni până vineri și câteodată și sâmbăta.

Vă plimbați cu drag, de nevoie prin țară. Pe unde mai exact?

Acum acoperim câteva regiuni în mod constant: Moldova, Muntenia, dar vom ajunge și în alte 10 județe într-un parteneriat cu Crucea Roșie Română: august în Constanța, septembrie la Satu Mare.

Ce ai văzut prin sate? Există multă carență?

Aș vrea să descriu în cuvinte, dar cel mai bine îți las un link către două materiale video care descriu ce (nu) se întâmplă la sate când vine vorba de tratament stomatologic și cum funcționează un cabinet mobil la sat.

Cum ați fost primite la început de către oameni?

Foarte bine, comunitatea este dornică să primească servicii stomatologice și avem o colaborare bună cu școlile care anunță sosirea cabinetului mobil, programează copiii și se asigură că vom avea o experiență bună în comunitatea lor. Atâta timp cât le explici oamenilor în ce constă acțiunea, care sunt așteptările echipei noastre, ce beneficii primește comunitatea, este un dialog transparent și cald, parteneriatul va fi unul reușit.

Te mai impresionează poveștile copiilor cu care ajungi să interacționezi?

Tot timpul este o poveste diferită de tot ce am întâlnit până atunci și ne bucurăm când reușim să aducem ceva bun în povestea aceea, chiar dacă nu putem schimba fundamental o existență. Dar îi putem oferi șansa la o igienă orală bună și ajutăm familia respectivă să nu aibă și această problemă, a tratamentului stomatologic.

Cum alegeți satele pe unde să vă perindați cu dubița voastră?

Avem două cabinete mobile și lucrează în regiunile Moldova și Muntenia și alegem satele în funcție de nevoie și zonele de care partenerii sunt interesați. Mulți vor să sprijine comunitățile unde au activități, unde trăiesc angajații lor și familiile lor și mi se pare un lucru extraordinar că își îndreaptă atenția către colegii lor și bunăstarea din comunele unde își petrec timpul după orele de muncă.

Daniela Staicu (Zâna Merciluță): „Când eram mică, nici nu mi-a trecut prin cap să devin medic”

Câtă mulțumire porți în suflet pentru că aduci schimbare în viața familiilor de la țară?

Simt satisfacție cu activitățile pe care le fac, bucurie pentru echipa minunată care gestionează proiectul, respect și admirație pentru medicii și studenții care fac voluntariat, recunoștință pentru parteneri (companii, alte organizații) și ambiție ca să dezvoltăm rețeaua națională de cabinete stomatologice mobile (8 la număr, câte unul pentru fiecare regiune a României).

Daniela, tu te ocupi doar de acest proiect sau ești implicată și în altele?

De 2 ani și jumătate lucrez cu Alina la ALTRNTV- shop cu produse sustenabile create de designeri români aflat în bd. Regina Elisabeta, 26, parter pentru că vrem să aducem mai aproape de oameni produsele prietenoase cu planeta, cu pielea și să promovăm designerii români, produse realizate local (instagram.com/altrntvshop)

Și predau antreprenoriat la ASE, la Facultatea de Administrare a Afacerilor cu Predare în Limbi Străine, în calitate de cadru didactic asociat.

Cu timpul liber cum negociezi?

Este o negociere permanentă. Câteodată câștigă timpul liber și familia, câteodată alte activități.

Când erai mică făceai exerciții de imaginație și te puneai în rolul unui medic sau aveai alte planuri pentru tine?

Nici nu mi-a trecut prin minte să fiu medic, dar avocat, da. Însă uitându-mă la medici, ce putere extraordinară au de a vindeca oameni, cred că mi-ar fi plăcut să fiu medic.

Ce-ți mai aduci aminte despre tine când erai mică? Poartă-mă prin cele mai dragi amintiri de-ale tale.

Cele mai dragi amintiri țin de cartierul din Ploiești unde am crescut, de părinții mei care mi-au insuflat ideea că pot reuși orice îmi propun, de copiii din spatele blocului, școala generală nr. 23 și Colegiul Național Ion Luca Caragiale din Ploiești.

O curiozitate la care zâmbesc, dar ai fost la stomatolog când erai mică? Era văzut dentistul bau-bau în viziunea ta?

Am fost la stomatolog, sigur, dar nu îmi amintesc să fi avut vreo reacție negativă. Ce pot să spun este că apreciez enorm modul în care medicii stomatologi din programul nostru comunică deschis și blând cu copiii. Este o evoluție și un pas către o relație frumoasă între pacient și medic.

Tu cum reușești să te faci iubită în rândul celor mici?

Nu mi-am propus asta, cred că echipa noastră este plăcută chiar de când sosește cabinetul în sat pentru că este colorat, echipa este veselă și blândă cu toți copiii care au înțeles că suntem acolo ca să îi ajutăm!

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora