O vacanţă de 3 pagini - LIFE.ro
Mergi la conținut

O vacanţă de 3 pagini

Share this article

M-am întâlnit în acest weekend cu mai multe mame, la o petrecere de copii. Ne-am adunat la o masă şi, după vreo câteva cafele, deşi nu ne cunoşteam toate cu toate, am început să vorbim despre copii, fireşte, dar şi despre vacanţe, că tot se aproprie. Şi mi-am dat seama încă o dată, ascultându-le, câtă dreptate avea şi domnul ăsta, Malcolm Gladwell când scria în „Excepţionalii” că diferenţa dintre evoluţiile copiilor o dă nu şcoala, ci vacanţa. Pentru că ei termină anul şcolar cam la acelaşi nivel, apoi intră într-o perioadă de 3 luni în care acumulează experienţă. De data aceasta, fără să fie forţaţi, fără să fie obligaţi. De aceea, experienţa vacanţei este mai adânc memorată, are o importanţă mare şi poate influenţa modul în care copilul începe anul următor. Unii au parte de experienţe în natură, alţii din relaţiile noi pe care şi le fac, alţii din plecările în ţările exotice, alţii din regăsirea cu bunicii iubiţi. Orice fel de vacanţe ar avea, experienţa are o importanţă extraordinară: lecţia cu care rămân, înţelesul pe care îl prind, îmbogăţirea cunoştinţelor, cum zicea mama când eram mică…

În general copiii sunt duşi la bunici, au parte de vreo 2 săptămâni la o mare sau la un munte, apoi… ceva incert. Nu suntem cu toţii părinţi cu… timp sau bugete nelimitate, ca să oferim copiilor noştri Planeta pe tavă. Dar, personal, nu cred că de asta au nevoie.

Au nevoie să priceapă lumea, să fie ajutaţi să facă asta, să nu simtă că sunt abandonaţi la bunici şi atât. Au nevoie de citit, de muzică, de joacă, au nevoie de un program, pentru că haosul nu le face bine. N-au nevoie de computere, nici de jocuri agresive. Putem alege o şcoală de vară sau un sport care să-i motiveze să se dea jos din pat, dar, mai ales, au nevoie de poveste. Au nevoie de cărţi şi de spectacolul vieţii în varianta lui frumoasă.

Mai ţineţi minte lucrările de control, de la fiecare început de an, cu tema „Ce am făcut în vacanţă”? Mai ţineţi minte că unii scriau 3 pagini şi alţii 2 rânduri? Ei, asta este diferenţa! Să le oferim copiilor noştri o vacanţă de 3 pagini.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora