Oana Cuzino și povestea vieții unei „prințese” ajunsă regina veșnic tânără și frumoasă pe tărâmul medicinei

Pe Oana Cuzino am cunoscut-o în urmă cu mai bine de 15 ani, când am invitat-o să apară împreună cu fiica ei pe coperta unei reviste de parenting. A fost un shooting lung, de multe ore, timp în care am vorbit, am râs, am glumit și am admirat-o pe Naomi cea mică. Am regăsit-o pe skype, după atâția ani și am fost șocată să constat că timpul parcă nu a trecut deloc peste ea.

Însă mi-a făcut o imensă bucurie să povestim despre ea, despre viața și copilăria ei, dar mai ales despre medicină. Tot timpul am trăit cu impresia că are sânge princiar, poate din atitudine și din rezonanța nobiliară a numelui Cuzino. Am fost foarte aproape de adevăr, Oana explicându-mi originile familiei ei.

Mi-a povestit despre părinții ei, despre fratele ei care împărtășește aceeași profesie, cea de medic, despre anii de școală, despre educația primită acasă, dar mai ales despre geriatrie, domeniul care a pasionat-o încă de mică, admirând-o pe Ana Aslan. La final, nu am putut să nu profit de expertiza ei medicală și să-i cer părerea legată de pandemia de coronavirus.

Aveți mai jos o Oana Cuzino așa cum nu citești oriunde, o poveste cu toate cele prin care trece un medic, dar și om de televiziune.

Ce visai să te faci când erai mică?

M-au preocupat întotdeauna știința, noutatea și inovația, dar și puterea omului de a-și controla și îmbunătăți stilul de viață. Am știut dintotdeauna că voi fi medic, biologia și biochimia m-au preocupat încă din școala primară și m-am înscris voluntar în clasa a treia la un club din afara școlii, unde făceam lucruri minunate în laborator sau în natură, mergeam în excursii sau tabere dedicate. Așa am simțit că voi avea puterea să-i ajut pe cei din jur. În plus, m-a inspirat încă din copilărie Ana Aslan, care, la acea vreme, era singura personalitate medicală autentică, cu descoperiri originale recunoscute pe plan mondial, o veritabilă vedetă a lumii științifice, cu personalitate, discurs și activitate impresionante. M-am documentat asupra carierei ei și asta m-a convins că lupta împotriva îmbătrânirii este un domeniu insuficient exploatat, extrem de comprehensiv și care vede viața omului în ansamblu, căci presupune ca încă din tinerețe să fii vigilent cu organismul tău și să aplici permanent corecții ce duc la maximizarea resurselor tale biologice. După ce fratele meu, care este mai mare cu 4 ani, a intrat la medicină și m-am putut familiariza mai bine cu atmosfera studenției la medicină, am fost și mai convinsă că acela era mediul în care voiam să merg mai departe și asta m-a motivat în ultimii ani de liceu să învăț și să reușesc să intru, în condițiile în care atunci erau cam 10-15 candidați pe un loc….

Cum arată casa copilăriei tale?

Am copilărit în doua case… Prima era cea în care locuiam cu părinții și fratele meu, un apartament în București, în zona Pieței Unirii, foarte aproape de școala și liceul Ion Creangă, unde am învățat în toate cele 12 clase. Iar cea de-a doua era casa bunicii, unde îmi petreceam toate vacanțele și aveam o altă viață, o curte mare cu gradină, multă lavandă și pomi fructiferi- chiar dacă era în oraș. În plus, aveam animăluțe și o altă gașcă de prieteni minunați.

Ce erau părinții tăi?

Mama mea – fizician și cercetător principal în fizică și inginerie nucleară, la Institutul de Fizică Atomică. Fiind foarte pasionată de cercetare, a și obținut brevete de invenție în special în dozimetrie, controlul și măsurarea radioactivității. Tatăl meu, jurist de profesie, a fost la începutul carierei judecător, apoi a condus mai multe departamente juridice în domeniul transporturilor, pentru ca apoi să se reîntoarcă spre magistratură, însă ca avocat, specializat pe zona de drept comercial.

Care e cea mai duioasă amintire legată de ei?

Fiind niște persoane extrem de calde și iubitoare, cam totul se învârte în această zonă a “duioșeniei”. Făceau sacrificii foarte mari pentru noi, însă niciodată nu făceau caz din asta. Îmi vin în minte multe exemple pentru că făceau parte din cotidian… De exemplu, tatăl meu, deși era extrem de ocupat și trebuia să se deplaseze zilnic la Otopeni, la aeroport, întrucât conducea departamentul juridic al aviației, a ales să se implice și chiar să fie președintele Comitetului de Părinți al școlii pentru a putea fi mai aproape de noi și să ne susțină, pentru ca noi să fim cât mai în siguranță la școală. Iar mama se trezea extrem de devreme pentru a ne pregăti în fiecare dimineață micul dejun, întrucât și ea lucra foarte departe, la Institutul de Fizică, situat în Măgurele. Ne trezea de obicei exact înainte de a prinde autobuzul către institut, lasându-ne totul pregătit.

Ce înseamnă numele Cuzino? Sună a nume nobil, aristocrat. Care sunt originile familiei?

Din ce știu, Cuzino este un nume nobiliar, de origine Greco-italiană. Markus Cuzino, unul dintre strămoșii mei, a sosit la Galați prin 1840 și a început să achiziționeze și să construiască mori în toată zona Moldovei.

Mi te imaginez o mică prințesă în copilărie. Cum s-a consolidat educația ta?

Fiind poate mai mică decât fratele și toți verii mei, probabil că eram răsfățata familiei, părinților și bunicilor. Dar cu toții puneau foarte mare preț pe educația generală și academică și cred că fiecare dintre ei au venit cu idei, cu motivație, cu susținere pentru a mă ajuta să identific domeniile care-mi plac, să mă ajute să învăț cu plăcere, orice. Mama a fost dintotdeauna preocupată de esența lucrurilor, fiind fascinată de știință în general, nu numai de fizică. Ea m-a ajutat să fac legătura între aceste domenii- chimie, biologie, matematică, fizică…. să privesc știința ca întreg, nu pe bucățele și m-a inspirat mereu. Datorita ei am înțeles încă din copilărie că totul pornește din interiorul nostru, de la bagajul genetic intrinsec sau de la procesele și mecanismele celulare pe care le influențăm prin deciziile noastre de zi cu zi, de la dietă, la sport, stare de spirit și dispoziție, expunere la mediu și așa mai departe.

Iți amintești vreun moment de răzvrătire în copilărie sau adolescență, împotriva părinților?

Nu am avut astfel de momente întrucât discutam mult cu părinții mei și nu ajungeam la conflicte. Mama mi-a fost întotdeauna cea mai bună prietenă și sfătuitoare și reușea să se detașeze și să mă ajute să iau decizii corecte și asumate.

Erai fetița aceea care învăța bine la toate materiile? Premianta clasei?

Eram întotdeauna printre primii în clasă, în top, aș zice, însa asta se datora rezultatelor și nu vreunei ambiții speciale. Îmi plăcea să învăț și am avut și norocul de a avea profesori foarte buni și implicați, așa că de cele mai multe ori învățam din clasă la multe materii.

Dar în liceu? Făceai parte din gașca copiilor cool sau din cea a tocilarilor? 😀

Gașca cool! 😀 Mi-a plăcut să îmbin întotdeauna învățatul intens – pentru medicină în cazul meu – cu socializarea, alături de oameni și colegi cu simțul umorului. Am reușit să ne distrăm destul de bine în liceu, aveam o gașcă tare draguță și culmea…chiar mai ținem legătura!

Cum și când ai ales geriatria?

Așa cum ți-am povestit, îmi doream să fiu medic încă din copilărie, iar personalitatea care m-a inspirat a fost Ana Aslan pe care am avut onoarea s-o întâlnesc când eram mică mergând în vizită la una dintre bunici care se interna periodic acolo, la Institutul Național de Gerontologie. Unde ulterior mi-am făcut specializarea și am și lucrat timp de zece ani. De ce geriatria? M-am jucat mereu cu ideea că aș putea contribui la găsirea unor soluții care să ajute oamenii să-și păstreze cât mai mult timp, nu neapărat tinerețea, cât energia și tonusul, bucuria de a exista și de a construi cât mai mult, valorificându-și experiența. M-a ajutat mult fiindcă am înțeles cum trebuie să acționez din timp pentru a avea un stil de viață adecvat, ce suplimente să aleg din timp, cât și ce fel de sport să fac…

Azi mai profesezi?

Mai profesez și acum în domeniul geriatriei și antiaging la o clinică particulară din București.

Care este omul pe care ai putea să-l numești mentor sau măcar cel care te-a inspirat în viață?

Am luat de la fiecare câte puțin, medic sau profesor pe care l-am intalnit, apoi, ulterior, m-au inspirat câte puțin marile personalități și profesioniștii din televiziune.

Care ar fi cea mai importantă lecție de viață primită de la părinți, pe care ai vrea să o transmiți și tu mai departe fiicei tale?

Aceea că este foarte important pentru tine, ca om, să ai o bază profesională solidă care îți poate aduce satisfacții și împliniri, alături de cele legate de aspirațiile în plan familial. De la mama am deprins consecvența, însă de la tatăl meu curajul de a experimenta domenii noi, de a-ți asuma schimbări interesante de carieră, însă, repet, păstrând baza academică și lucrând în continuare mereu la consolidarea ei.

Povestește-mi despre apariția lui Naomi în viața ta. Cu ce ai putea compara experința maternității?

Nu știu dacă e cea mai potrivită comparație și pentru alții, însă mie mi se pare că este ca și cum intri la o altfel de școală. Trebuie mereu să te documentezi, să fii bine pregatită ca mamă, să dai teste și examene pe neașteptate…. Nu este însă o școală pe care știi când ai absolvit-o și nu primești nicio diplomă, doar satisfacția de a fi dat tot ce ai mai bun ființei sau ființelor celor mai dragi ție! Pentru orice mamă, în relația cu propriul copil, orice enunț sau faptă pe care acesta le înregistrează îl poate influența pe moment sau ulterior. De aceea copiilor trebuie să le acordăm suficientă atenție, să avem autocontrol și să nu ezităm să le arătăm multă dragoste și înțelegere profund umană.  Generațiilor următoare suntem datori să le transmitem valorile umane simple, neschimbate de mii de ani- cinstea, respectul față de orice om, datoria față de sine.

Cum este ea azi si ce visezi tu pentru ea?

Visez să fie fericită și mulțumită cu alegerile ei. Mereu am încurajat-o să își asume decizii, după o analiză sau chiar și pe baza propriilor intuiții, iar acest lucru mi-a confirmat că de cele mai multe ori, deciziile ei sunt foarte inspirate. Ne înțelegem minunat, este un copil de o bunătate rară, foarte serioasă, respectuoasă și conștiincioasă, nu a fost niciodată cazul de a o împinge de la spate la școală, din contra, uneori o sfătuiesc să fie mai relaxată fiindcă nu poți lua nota 10 chiar la toate materiile. Însă este ambițioasă și are planuri academice mari, așa că ea știe cel mai bine cum să se organizeze și ce așteptări să aiba de la ea însăși. Altfel, este o adolescentă caldă, dornică să ajute, mereu se implică în activități de voluntariat când are ocazia, îi susține pe cei din jur. Este un copil tare dulce.

Ce se întâmplă doctore? a fost cumva al doilea copil al tău. Sau e mult spus? Cum ți-a venit ideea acestui proiect și care e secretul pentru care crezi că a rezistat atât de mult?

Când mi-am efectuat rezidențiatul la Ana Aslan am avut șansa de a face parte dintr-un colectiv de studiu comparativ privind sănătatea vârstnicului în Europa și am participat efectiv la procesul de aplicare a chestionarelor pe pacienții noștri, dar și la interpretarea datelor de la noi din țară. Ulterior, în cadrul întrunirilor și comunicărilor la nivel european cu privire la rezultatele acestui studiu, am avut șansa de a observa și corela stilul de viață al românilor cu cel al oamenilor din țările occidentale și de a observa cât de încărcat era (și mai este din păcate) cu afecțiunile de toate tipurile. Diferența era uluitoare între obiceiurile sănătoase ale occidentalilor și stilul sedentar al românilor, a caror alimentație, în plus, era bogată în grăsimi, carne de porc, cartofi, dulciuri grase, prăjeli și făinoase… Am realizat că această diferență puternică de abordare a vieții de zi cu zi se datora în străinătate programelor susținute de comunicare și prevenție și mi-am spus că aici este punctul sensibil în care trebuie să lucrăm pentru a deschide ochii oamenilor asupra necesității schimbării acestor tradiții nocive.

Astfel că am intrat în mass media redactând articole în diverse ziare și reviste, dar și în televiziune – TVR 1 la început, la emisiunea “Medicina pentru toți”, apoi la ProTV cu “Ce se întâmplă, doctore?”. Și de atunci îndemn oamenii să se miște mai mult, să înțeleagă puterea nutrienților de a aduce sănătate în viața noastră, să abandoneze mâncărurile grele și să descopere și alimente noi și sănătoase, să iubeasca mai mult legumele, rădăcinoasele, frunzele verzi și fructele și să nu adopte obiceiurile nocive care au venit odată cu industrializarea masivă a produselor alimentare, consumând fast food, sucuri cu prea mult zahăr sau băuturi carbogazoase și produse prelucrate în exces. Este în continuare nevoie de cât mai multă informație din zona medicală și de o abordare mereu proaspătă  privind îngrijirea și păstrarea sănătații. Noi prin „Ce se întâmplă, doctore?”avem avantajul de a fi deschis mintea oamenilor în această direcție, de a-i convinge că sănătatea este prețioasă, aș putea spune că suntem un reper din acest punct de vedere în mass- media, pentru că avem un scop nobil și frumos. Acela de a-i face pe oameni cât mai conștienți de importanța sănătății lor. Și da, emisiunea aceasta este ca un alt copil, mai ales că mereu asociez începuturile la pro cu maternitatea, întrucât eram însarcinată când m-am dus la PROTV.

Ce a însemnat PROTV în viața ta?

Cu ajutorul PROTV am reușit să ajungem și mai aproape de oameni, să decriptăm informația medicală și științifică și s-o facem cât mai mult înțeleasă de oameni. Încă de la început m-au impresionat colegii de la PROTV prin profesionalism, dar și susținere, acolo chiar te simti ca într-o familie.

Marea bucurie mi-o conferă însă puterea de a schimba ceva prin notorietate și implicare în soarta celor mai puțin norocoși. M-am alăturat World Vision de șapte ani, o organizație umanitară creștină și alături de ei am lansat programul Pâine și Mâine. Am reușit până acum să hrănim peste 650 de copii la școală, dar scopul principal este să îi susținem să vină la școală și să se educe, pentru a avea o soartă mai bună decât părinții lor. Este datoria fiecăruia dintre noi să intervenim atunci când ne familiarizăm cu o problemă socială gravă, iar pe de altă parte, bucuria și recunoștința acestor copii, valoarea gestului și scopul nobil înseamnă pentru mine enorm, mă încarcă sufletește. Cred că voluntariatul este una dintre cele mai accesibile preocupări care îți aduce sănatate fizică, mentală, emoțională.

Cum ai ajuns să faci doc.ro?

În toți acești ani, am învățat să privesc medicina comprehensiv, pentru că zilnic, răspunzând telespectatorilor noștri, s-a născut nevoia de a le oferi și alte instrumente de informare unde pot aprofunda sau găsi mai multe soluții legate de întregul lor stil de viață în cazul unei afecțiuni, să spunem. Așa am creat pe doc.ro foarte multe comunități în care dedicăm articole de la a la z cu privire la o problematică, simptomatologie sau categorie de afecțiuni. Pentru că acestea pot coexista de fapt, în ciuda faptului că o persoană iese dintr-un cabinet cu un singur diagnostic….

Iar provocările profesionale continuă pentru că vorbim de un domeniu în plină dezvoltare, grație tehnologiei, domeniul dezvoltarii de noi abordări terapeutice, diagnosticare avansată genetică …

O să profit acum de expertiza ta medicală și o să te rog să vorbim puțin despre ce se întamplă azi din punct de vedere medical. Ți-ai imaginat vreodată că vom trăi o pandemie?

Sincer, nu îmi imaginam acest lucru cu câteva luni în urmă chiar dacă eram familiarizată cu temerile lumii științifice cu privire la coronavirusurile SARS și MERS, dar și Ebola sau virusurile gripei porcine sau aviare. Trăiam cu falsa impresie că această preocupare continuă și activă a epidemiologilor, infecționiștilor și imunologilor ține lucrurile sub control. În realitate, pandemia a reușit să ne surprindă și să dovedească limitările utilizării științei medicale pe scară largă și consecințele nefaste ale unei comunicări deficitare, nesincere sau incomplete, asa cum s-a întâmplat în prima perioadă de la apariția infecțiilor.

Căt de periculos este acest virus și care ar fi măsurile pe care le-ai lua tu, daca ai fi la butoanele ministerului sănătătii?

Poate că la început nu toți oamenii înțelegeau, însa acum cred că e clar pentru toată lumea că lumea științifică a impus aceste măsuri nemaîntâlnite din cauza virulenței virusului și multiplelor necunoscute care îl însoțesc, pe care nu le putem evita decât prin păstrarea unui nivel extrem de ridicat de vigilență acum, dar și în viitorul apropiat, cel puțin câteva luni, un an poate, până când se va găsi o soluție de tipul imunizării specifice, care va limita brusc răspândirea și/sau descoperirea și validarea clinică a unui tratament eficient, antiviral ori de tipul unor anticorpi țintiți în lupta cu SARS Cov2. Așadar, vigilența va trebui să domine comportamentul nostru imediat, va trebui să ne obișnuim să purtăm măști și mănuși, să ne dezinfectăm pe mâini după fiecare atingere a unei suprafețe noi, să ne dezvățăm să ne atingem fața, ochii, gura, ochelarii etc. Să ne adaptăm din punct de vedere al călătoriilor la această nouă situație, prin călătorie înțeleg orice ieșire din mediul sigur al propriei case până la magazin, serviciu ori în vacanțe. Și să ne setăm psihic pe această nouă realitate, fără să bravăm sau să ne autoalimentăm vreun soi de revoltă, urmată de nerespectarea unor reguli, ce poate avea efect fatal în cazul unora dintre noi, grefați de anumite slăbiciuni organice pe care boala COVID 19 le poate exprima în mod negativ.  După cum apar datele în literatura de specialitate, adevărata față a acestui virus nu este neaparat aceea a unui agent patogen cu localizare preferențial pulmonară. Dat fiind că poarta de intrare în celule este receptorul ACE2, care există în toate tipurile de celule din corp, este logic că infecția nu se localizează doar la nivelul unui singur organ. Practic virusul atacă toate organele, simptomatologia dominantă fiind cea asociată organului cel mai deficitar. Majoritatea pacienților vin din aglomerări urbane, unde din păcate calitatea aerului este puternic alterată, deci poate că de aceea în cele mai multe cazuri manifestările sunt de tip pulmonar. Însă, evident, patologia poate evolua diferit în funcție de boala cronică preexistentă a celui infectat, mai matur, tănăr sau mai vârstnic, pentru că boala nu ocolește pe nimeni odată ce s-a realizat expunerea critică la virus.

Ce ai făcut tu în toată această perioadă de izolare și cum vezi data de 15 mai? Ce vei face de atunci?

Am continuat să scriu zilnic și să activez pe site-ul meu www.doc.ro. În plus, am comunicat și mai mult cu cei care mă urmăresc în social media, peste un milion de oameni. De câteva ori pe săptămână am realizat emisiuni live, difuzate pe Facebook și Instagram, cu principalele teme solicitate de ei, fie singură, fie împreună cu medici specialiști, experți DOC și prieteni din domeniile de interes.  Am făcut sport de 3-4 ori pe săptămână, fie alergând, fie participând la sesiunile live pe zoom ale prietenei mele, Ada Roseti, care îmi este și instructor krav maga. În plus am fost și voi fi și după 15 mai, zilnic, alături de fiica mea care a continuat școala on line chiar de la începutul autoizolării.  Cumva programul a devenit unul de rutină- cât ea “este” la școală, eu îmi desfășor activitatea profesională zilnică, cu live-urile de dimineață și interacțiunea cu oamenii, la 12:30 facem pauză și mâncăm împreună, apoi ea „se întoarce la școală”, adica în birou, în fața computerului și eu de asememenea, la ale mele. După ce ea termină școala, gătim împreună tot felul de bunătăți, mereu încercăm rețete noi și asta ne relaxează. Ne facem timp și pentru sport, dar și pentru plimbări cu cățelușa noastră. Din 15 mai, în afară de mici “excursii” motivate profesional, viața va fi cam aceeași, sub semnul vigilenței, cum spuneam. Vom continua să facem cumpărăturile online pentru a evita expunerea la pericolul contaminării cu SARS Cov2 și vom păstra socializarea cu prietenii și rudele în mediul virtual.

Care sunt pasiunile tale și câte dintre ele ai reușit să-ți satisfaci zilele acestea?

Aveam o mulțime de cărți, filme și piese de teatru de vizionat pe “wish list” și acum s-a găsit acel timp și pentru ele.

Dacă nu ai fi fost medic și om de presă, ce altă meserie crezi că ți s-ar fi potrivit?

Cred că m-ar fi tentat psihologia clinică.