Căutare

Share this article

Mira Feticu stă în casă. În Olanda, acolo unde s-a mutat acum 16 ani cu soțul său, olandez, pe care l-a cunoscut la Facultatea de Litere din București și fiica lor. Marți s-a anunțat în Olanda că vor sta în casă până la 1 iunie. Chiar dacă își dorește să simtă mirosul de primăvară, înțelege cât de gravă este situația și stă în casă. În Olanda școlile nu s-au mai închis din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Nu este speriată de situața actuală, dar simte că lucrurile trebuie privite cu mare atenție și, mai ales, regulile trebuie respectate dacă vrem să mai avem un viitor așa cum îl știam. Și Mira Feticu vorbește despre asta într-o țară în care „sistemul sanitar e bine pus la punct, protocoalele se respectă, dotările sunt pe măsură, dar o epidemie dă peste cap orice sistem, oricât de bine ar fi pus la punct”.

Pentru Mira Feticu este „o perioada tristă și ziua de azi e și mai tristă, tocmai am citit că a murit Paul Goma, unul dintre dizidenții adevărați pe care i-a avut România. Nu l-au ucis comuniștii, l-a ucis coronavirusul”.

Dar cum arată viața din Olanda în timpul pandemiei? Ce înseamnă să fii jurnalist și scriitor într-o limbă atât de grea? Și de ce spune fata ei că „miroase a România”?

Cât de greu îți este în această perioadă în care toată lumea se ferește de virusul COVID-19?

E greu pentru toată lumea, mai ales pentru cei la foc deschis, în spitale sau cei care au pierdut pe cineva în războiul cu virusul COVID-19. Stăm acasă până pe 1 iunie. O să ne uităm din case cum vine vara.

Ce măsuri s-au luat în Olanda?

Totul e în lockdown, restaurantele, cafenelele, școlile, teatrele, cinematgrafele. Totul e închis. Examenele se amână, proiectele, lansările de cărți, absolut tot.

Ce s-a schimbat în ultima săptămână?

Marți s-a anunțat că vom sta în casă până la 1 iunie. E limpede că nu mai e vorba de doar câteva săptămîni de stat acasă, e vorba de luni. Și apoi, nu știm cum o să ne schimbe coronavirusul viața care va veni, viitorul. În Olanda școlile nu s-au mai închis din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Cât de bine rezistă sistemul lor sanitar?

Mira Feticu: Sistemul sanitar e bine pus la punct în Olanda, protocoalele se respectă, dotările sunt pe măsură, dar o epidemie dă peste cap orice sistem, oricât de bine ar fi pus la punct.

La noi încă oamenii nu respectă restricțiile, în Olanda cum este situația?

Încă mai sunt persoane care nu înțeleg cât de gravă este situația. Weekend-ul trecut a fost vreme frumoasă și (prea) mulți oameni au ieșit în parcuri sau la ștrand. Din cauza asta s-au luat săptămâna asta măsuri și mai stricte: așa că acum oamenii trebuie să stea în case.

Mira Feticu: La supermarket, de pildă, chiar dacă vrei să cumperi doar pâine, trebuie să iei cu tine un căruț din cele mai mari, cu care ții distanță față de cel din față ta. Căruțurile se dezinfectează după folosire.

Care este impactul economic din Olanda?

Cum va fi peste un an, doi sau cinci nu știe nimeni precis. Sunt două scenarii. Dacă se va opri răspândirea virusului, firmele își vor relua activitatea, deci impactul asupra economiei nu va fi copleșitor, dar dacă răspîndirea virusului nu se va opri, atunci scenariul e unul destul de nesigur și în culori sumbre.

Mira Feticu: S-a calculat că în acest caz creșterea economică va scădea cu 0,8%. Statul a promis însă să ajute pe toată lumea, mai ales pe independenți. Nu va fi lăsat nimeni să cadă fără plasă.

Dar ce spun specialișții de acolo că se va întâmpla după criza de coronavirus?

Că cel mai greu va fi pentru firmele mici. Dar și că se simte deja că oamenii se vor gândi de două ori înainte să cumpere ceva.

Mira Feticu

Revenind la viața de dinainte de COVID-19, spune-mi cum ai ajuns în Olanda?

Locuiesc în Olanda de aproape 16 ani. Am venit într-o zi de miercuri, în aprilie, dacă-mi aduc bine aminte. Locuisem în București, cu soțul și fiica mea și lucrasem la Radio România Actualități și Institutul de Teorie Literară G. Călinescu.

Cum te-ai cunoscut cu soțul tău?

Am fost colegi la facultate în București, la Litere, un olandez care învață românește. Faptul că știa limba română și cunoștea cultura de unde veneam a însemnat mult pentru mine.

Și cât de greu i-a fost să te convingă să vă mutați în Olanda?

A fost hotărârea mea, chiar dacă nu mă gîndisem niciodată să emigrez și habar nu aveam cât de greu va fi. O aveam deja pe fiica noastră, deci hotărârea a fost ușor de luat, eram deja o familie.

Am plecat în Olanda pentru că soțului meu olandez îi era dor de lacurile și canalele olandeze, avea nevoie să fie înconjurat de apă. Atunci nu înțelegeam cum vine asta, că doar plouă și la noi, mă gândeam eu (râde). Dar după atâția ani în Olanda și mie mi se face dor de apă, dacă sunt prea mult plecată. Probabil că cine trăiește în preajma apei sau înconjurat de ape înțelege ce vreau să spun.

Cum este să fii jurnalistă și scriitoare într-o altă țară?

E bine și e greu, totodată, dar fac exact ceea ce mă face fericită. De anul trecut sunt independentă, după 10 ani de lucrat la Biblioteca Centrală din Haga. Ce am crezut că va fi greu a fost de fapt un enorm pas înainte și o ușă spre mine însămi.

Mira Feticu: Jurnalistă am fost și în România, la fel și scriitoare. România mi-a dat cultură, dar Olanda m-a făcut scriitoare.

În Olanda am învățat să scriu cu adevărat, fără răsfățul de a scrie în limba maternă. E ca și cum te-ai așeza în fața unui munte de piatră și ți-ai spune: din muntele asta o să sculptez o grădină. Limba maternă e ca un izvor. Te lași purtat de el. Dar eu m-am pus cu muntele pentru că limba cea nouă și țara cea nouă m-au schimbat și am vrut să am o identitate în țara cea nouă.

Nu mai semăn cu cine am fost acum 20 de ani. Și nici oamenii cu care vorbesc nu mai sunt cei de acum 20 de ani, sunt alții, într-o altă geografie.

Sunt recunoscătoare că pot fi scriitoare și jurnalistă într-o limbă despre care acum 20 de ani nu știam nimic. Eu sunt de părere că poveștile pe care le ai de spus sunt mai puternice decât limbile în care sunt spuse. Am știut întotdeauna că o să scriu, chiar dacă n-am știut că voi scrie într-o altă limbă decât cea română.

Cât de greu ți-a fost să înveți olandeză? Și, mai mult decât atât, să ajungi să scrii în această limbă?

Primii cinci ani au fost grei. Primii cinci ani în Olanda au fost anii de mare neliniște, când nu poți să hotărăști, când toate hotărârile te dor, oricare ar fi ele. Cum să trăiesc eu în altă limbă? Cum să scriu? Cine voi fi? Ce se va întâmpla cu mine? Dar după o depresie lungă din care credeam că nu voi mai ieși decât ca să intru în comă, am hotărât să nu mă mai gândesc la mine pentru o vreme. Să mă dau la o parte, ca să nu mor de atâta neliniște. Aveam un copil de crescut și voiam ca fiica mea să nu crească la cozi pentru pâine și ouă, cum am crescut eu. Să lupte mai puțin. Acum știu că oriunde am fi, luptăm. Dar felul în care luptăm face într-adevăr diferența. Dacă fiica-mea va pierde mai puțin decît mine în timpul luptei din viața ei, știu că am făcut bine.

Cât de diferit este sistemul lor în comparație cu al nostru?

Olandezii sunt specialiști în sisteme, noi zicem în românește că sistemul te omoară, olandezul zice că sistemul te salvează, că nu te lasă la greu. Asta e diferența.

Mira Feticu
Foto: Irwan Droog

Ai mai multe cărți publicate în țara lalelelor, iar ultimul roman, „Tascha”, a devenit rapid un bestseller. Cum este viața unei scriitoare în Olanda? Poți să ajungi să trăiești doar din scriitură acolo?

Nu poți să trăiești din vânzări de cărți, dar poți să trăiești din ce ține de carte: burse, lecturi publice, evenimente organizate în jurul cărții. Sistemul burselor e și el unul bine pus la punct, eu am scris șase cărți în olandeză și am primit burse pentru trei din ele. Uneori mă gândesc dacă România mi-ar fi dat șansele pe care mi le-a dat Olanda, ca scriitor. E o întrebare retorică, dar este o întrebare.

Ce știu olandezii despre români? Și cum s-a schimbat percepția lor de-a lungul timpului?

A fost o mare surpriză să descoper, acum vreo 15 ani, cât de puțin știu olandezii despre români. Între timp știu mai multe, că doar în tot ce scriu, scriu și despre România.

România e trecutul meu și oricine știe cât de important e trecutul în viața unui om, mai ales în viața unui scriitor. E un fel de mlaștină în care cresc tot felul de flori, unele minunate, altele înfricoșătoare și trăiesc tot felul de animale, unele blânde, altele gata să te mănînce.

Mira Feticu: Trecutul e pentru mine o mare sursă de inspirație.

Dar știu olandezi care cunosc literatură română la fel de bine ca un elev de liceu din România. Am moderat câțiva ani un club de carte în care comparam de câte ori se putea, literatura română cu cea olandeză și eram de fiecare dată uimită de cât de interesați sunt olandezii de literatură din Europa de Est. Predau limba și literatura română la Volksuniversiteit în Amsterdam și am studenți care citesc Blecher și Mihail Sebastian.

Cum arată viața ta în Olanda, înainte de această nebunie? Care sunt lucrurile pe care iubeai să le faci și la care a trebui să renunți în această perioadă?

Oricât de superficial ar suna, îmi e dor să mă văd cu prietenii mei. E primăvară și am fi ieșit puțin afară exact precum niște gândaci din case. Ne-am fi bucurat de soare împreună. Vorbim la telefon sau pe Zoom, dar nu e același lucru.

Îmi lipsesc evenimentele literare, în Olanda evenimentele literare sunt nenumărate, festivalurile de literatură, dezbaterile publice. Îmi e dor să mă îmbrac frumos și să urc pe podium să spun o poveste, dar îmi dau seama cum sună asta în contextul în care oamenii încă mor pe capete.

Mira Feticu: E o perioada tristă și ziua de azi e și mai tristă, tocmai am citit că a murit Paul Goma, unul dintre dizidenții adevărați pe care i-a avut România. Nu l-au ucis comuniștii, l-a ucis coronavirusul.

Te gândeșți să te mai întorci vreodată în țară?

Mă întorc regulat, ca jurnalist mai ales. Scriu despre România pentru cea mai mare revistă de cultură olandeză, De Groene Amsterdammer. Am scris despre dosarul nefinalizat al Revoluției, despre Colectiv. Fiica mea e și româncă, nu doar olandeză, deci ne ducem în satul în care m-am născut, să-și vadă bunicul și bunica. Când era mică și mirosea undeva a fum zicea „miroase a România”. România e o parte din noi trei, fiecare din noi, chiar dacă altfel pentru fiecare.

Mă bucur să mai scriu în românește, cred că aproape 10 ani de zile am scris foarte puțin în românește, aproape deloc. M-aș bucura să scriu mai mult în românește, să alternez din cînd în cînd, dar viața mea e în Olanda și din cînd în cînd, în altă parte, vorba lui Kundera.

M-am întors la timp în Olanda, acum două săptămîni, după o călătorie de o lună în patru țări. În iunie ar fi trebuit să plec din nou în Africa de Sud care e a treia mea țară, ca să zic așa, unde merg regulat de cinci ani și unde oamenii sunt la fel de calzi ca românii, dar festivalul la care eram invitată s-a amânat din pricină de Corona. Deci cel puțin până în iunie stau în casă și scriu, printre altele la cartea care va apărea în noiembrie, despre cum e să scrii într-o altă limbă decât cea maternă. 

read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO