Păr cu volum, chiar şi pe ploaie - LIFE.ro
Mergi la conținut

Păr cu volum, chiar şi pe ploaie

Share this article

Zilele ploioase, deşi necesare, vin cu melancolie şi nervi. Despre cei din urmă o să vorbim astăzi, mai exact despre nervii pe care şi-i fac femeile cu păr fin, care nu îşi păstrează volumul în aerul umed de după ploaie.

Ca să nu arăţi ca o pisică în ploaie, trebuie să îţi îngrijeşti părul cu produse specializate în volum, atât spume, cât şi fixative. Există spume de păr care cresc diametrul firului fin de păr, precum Sebastian Thickefy Foam. Tot pentru volum au fost create anumite tipuri de fixativ care se dau la rădăcină, precum Sebastian Volupt Spray.

Combinarea efectelor celor două produse este de mare efect, însă la fel de important este modul în care îţi usuci părul. Ţine capul aplecat în jos şi dirijează jetul de aer al foehnului în sens invers faţă de sensul natural în care creşte firul de păr. În felul acesta, se obţine un volum deosebit pentru părul fin. După încălzirea părului cu ajutorul feonului, încheie uscarea cu un jet de aer rece trecut uniform prin tot părul.

Şi un ultim pont de la stilistul Sebastian Professional, Ovidiu Cristea:
„Dacă aveţi un păr fin şi fără volum, recomand evitarea folosirii pieptenilor şi a periilor, deoarece acestea ordonează în mod excesiv firele de păr, iar în felul acesta volumul dispare… Uscarea naturală a părului sau utilizarea feonului cu aer cald şi apoi rece, precum şi utilizarea degetelor care masează uşor rădăcinile după aplicarea produselor, dau de cele mai multe ori rezultate excelente. Tunsorile uşor stratificate pe păr lung conferă acestui tip de păr mai mult volum”.
 

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora