Părul lung: cum obţii stilul toamnei - LIFE.ro
Mergi la conținut

Părul lung: cum obţii stilul toamnei

Share this article

Moda coboară toamna aceasta de pe catwalk şi ne cuprinde viaţa în moduri surprinzătoare, inclusiv ne împodobeşte părul. Accesoriile de păr ne fac viaţa mai colorată şi mai feminină, ne ajută să ne reinventăm.

„Acum, putem regăsi în trendurile de hairstyling materiale textile extreme de tactile – de la mătasea în pliuri până la pielea netedă, dar şi catifea, caşmir şi tricotajele cu ochiuri largi”, ne spune Arabella Zadic, Brand Ambassador Sebastian Professional.

Ca element definitoriu, cuvântul cheie este mişcarea în păr: indiferent de lungime, părul nu mai este static, ca şi formă. Iar dacă vorbim de părul lung, cu atât mai mult. Putem explora din plin. Avem la dispoziţie variante cât cuprinde: „onduleuri aparent dezordonate, răsfirate, textură crimpy realizată prin multe şuviţe strâns împletite pe ud şi pe urmă desfăcute, alăturarea de zone netede cu cele texturate şi tot aşa.”, ne explică expertul Sebastian Professional.

Produsele must-have pentru un păr lung sunt conforme cu nevoia de a crea texturi cât mai diferire. Dar nimic nu funcţionează fără protecţie, de aceea adoptă în rutina ta legată de păr produse precum Trilliance de la Sebastian – oferă protecţie termică, hidratare şi luciu fără să încarce părul. Aceste calităţi sunt necesare având în vedere faptul că vor susţine textura şi vor proteja părul împotriva căldurii emanate de foehn, ondulator sau placă. Îţi recomandăm şi tratamentul leave-in Potion 9 de la Sebastian care ne ajută să uniformizăm diferenţele de structură de-a lungul firului de păr şi, astfel, să creăm un look uniform şi stabil. Oferă-i părului tău şi o fixare flexibilă, uşoară, care să îi păstreze mişcarea vaporoasă obţinută. Poţi încerca Zero Gravity.

Împreună creează o coafură care să contribuie la o stare de spirit pozitivă şi dinamică, una care nu se lasă influenţată de ploaie. 

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora