Povestea graficienei Carmen Nistor, profa de caligrafie și nepoata legătorului de carte al Regelui Mihai - LIFE.ro
Mergi la conținut

Carmen Nistor este grafician și profesoară de caligrafie. Deși a știut toată viața că are spirit de artist, Carmen a lucrat până la 36 de ani într-o multinațională de telefonie mobilă, Orange România, după ce a terminat studii de economie.

Carmen este nepoata celui mai celebru legător de carte de la noi, Constantin Dumitru, omul care a lucrat cadourile cărturărești pregătite de Regele Mihai pentru prietenii săi, dar și Constituția Republicii Socialiste România ori darurile Partidului către Mao Tzedong, Tito sau Regina Elisabeta a Marii Britanii.

În preajma bunicului ei, Carmen și-a dat voie să viseze, să deseneze și să creeze. În fața întregii lumi a reușit să facă asta abia mult mai târziu, când a înțeles că trebuie să-și caute bucuria și împlinirea în altfel de muncă. Atunci a demisionat de la Orange și a început studii de arte, iar acum Carmen a pus la punct Academia de caligrafie, pictează și creează bijuterii.

În ce măsură scrisul vorbește despre noi?

Carmen Nistor: Eu nu am studiat grafologie, știu doar câteva elemente pe care le detectez în felul în care scrie cineva. Dar am invitat, la una dintre întâlnirile de grup, o terapeută care s-a jucat un pic cu noi și cu scrisul.

Ea ne-a dat o dictare pe care trebuia să o realizăm într-un ritm extrem de rapid, moment în care absolut toată lumea a intrat brusc în poziția elevului defensiv și am remarcat tot soiul de reacții.

Eu m-am amuzat copios, dar unii s-au enervat teribil. La sfârșit ni s-a spus foarte clar că felul în care am tratat hârtia, scrisul și tot acel experiment vorbește despre modul în care abordăm viața. Iar asta mi s-a părut foarte interesant.

Terapeuta ne-a pus în fața unei dileme: ce facem?, scriem repede și urât?, scriem tot?, scriem să se înțeleagă, absolut tot vorbea despre cum abordăm o zi oarecare din viața noastră, o zi ca o foaie albă.

Lucrarea unei studente de la cursul de caligrafie

Tu ce ai învățat despre tine atunci?

Carmen Nistor: Ce mi-a plăcut despre mine a fost că în secunda în care am realizat că ritmul cu care ea dicta era atât de rapid, încât nu puteam să o urmăresc, am început să râd, am zis: „hei! Ce e asta?”. Apoi am găsit niște soluții: am încercat să prescurtez, ca în liceu, ca la facultate, fiindcă și acolo profii vorbeau foarte repede; apoi am scris mult mai repede și mai mic. Cam tot timpul experimentului asta a fost atitudinea, m-am hlizit.

Deci asta este abordarea ta față de viață: faci haz și încerci să găsești soluții.

Carmen Nistor: Să știi că a fost o surpriză pentru mine. Mă așteptam să am o abordare mai serioasă a foii de hârtie, în sensul de responsabilitate.

Pe mine m-a amuzat faptul că atât de imposibil era ce ni se cerea acolo, încât nici nu puteai să te enervezi. Mi-a plăcut să descopăr, atunci când ea ne-a dat cheia de înțelegere, faptul că am zâmbit în momentele complicate.

La ce ai renunțat pentru caligrafie?

Carmen Nistor: Am avut o viață în corporație; vreo 15 ani am lucrat în telecomunicații, la marketingul strategic al Orange. Îmi place în continuare acest domeniu și urmăresc tot ce se mai întâmplă în tehnologie, dar am renunțat la el în 2009, când am decis să dau la a doua facultate, la Arte, unde am făcut grafică.

Voiam să fiu artist de când eram copil. Toată copilăria mea am desenat, îmi plăcea anume să fac asta.

Carmen Nistor, corporatista ce a renunțat la tot pentru a descoperi arta și caligrafia

După ce am terminat liceul, am vrut să dau examen la Universitatea de Arte, iar când mă pregăteam pentru admitere, într-o vreme mai complicată, imediat după 1989, am aflat că s-a reînființat Facultatea de Relații Economice Internaționale, motiv pentru care am decis să merg acolo.

De ce?

Carmen Nistor: Ca să am și eu o meserie serioasă, cum ziceau ai mei. (râde)

Nu aveam în familie artiști consacrați după rigorile UAP, dar aveam și am și acum artiști în familie și sper să fie viața blândă cu ei.

Bunicul meu, Constantin Dumitru, este legător de cărți și poleitor de artă. Face 97 de ani în curând. El a fost cel mai bun legător de carte din țară și cea mai lungă perioadă a lucrat la Casa Scânteii.

Carmen Nistor, împreună cu celebrul ei bunic, Constantin Dumitru. Foto Diana Iurkiewicz

El imprima cu foiță de aur anumite ștanțe sau litere, modele pe piele. Sau și pe carton, pe hârtie, pe absolut orice suport unde se putea prinde foița de aur.

Am învățat foarte multe lucruri de la el, inclusiv legătorie, am și predat asta; am învățat să imprim litere, să fac casete, să fac albume, tot felul de piese valoroase.

Cât este artă și cât este abilitate manuală în treaba asta?

Carmen Nistor: E multă abilitate, dar la un moment dat depinde de fiecare în ce zonă duce această meserie. Adică se poate limita la meșteșug sau o poate duce spre artă. Dacă ne gândim la ce spunea Leonardo Da Vinci, despre pictură, că este „una cosa mentale”, ne dăm seama că și aici e la fel: 80% este creație a minții, iar 20% este exercițiu.

El cum ți-a prezentat ție această meserie? Ca pe un exercițiu artistic sau ca pe un meșteșug?

Carmen Nistor: El știe despre el că de la un punct încolo a început să facă artă, fără a avea studii de specialitate în asta. Unele lucrări erau de așa natură încât nu puteau fi făcute decât de el; opere grele, de mari dimensiuni, care erau pregătite pentru oameni foarte importanți, președinți de stat, artiști renumiți, sau care ajungeau în biblioteci foarte importante ale lumii.

Bunicul meu a fost și este încă foarte inventiv în această meserie și au fost lucrări la care doar el s-a angajat că le duce la bun sfârșit. Și le-a făcut bine.

Tu de ce nu ai făcut ce făcea el?

Carmen Nistor: Eu am crescut cu bunicii, am stat pe lângă el și am învățat meserie de la el fără să-mi dau seama. Îl rugam să îmi facă niște carnețele pentru mine și-mi făcea niște bloc-notes-uri mici, gen reporter, pe care desenam tot ce-mi trecea prin cap.

Cu el am învățat toate etapele legătoriei de carte și nu numai, fiindcă bunica lucra în marochinărie, făcea tot felul de casete și albume. Dar când l-am rugat direct să mă învețe și pe mine meseria asta, mi-a spus că este prea greu pentru mine și că ar trebui să încerc ceva mai simplu, cu facultate, cu chestiuni „serioase”.

Mult mai târziu, când am făcut o expoziție, după ce am terminat un curs de legătorie, dar nu cu bunicul, l-am invitat și pe el să vadă ce făcusem. A fost extrem de încântat, a apreciat mult ce am făcut, dar la sfârșit tot mi-a spus: „să vii să te mai învăț!” (râde)

Acum l-am rugat să mă ajute să îmi fac kitul de legător de carte, mi-a dăruit unelte și, o dată cu ele, întreg know-how-ul acestei meserii.

Carmen Nistor a moștenit de la bunicul ei pasiunea pentru legătorie de carte. Foto Diana Iurkiewicz

Arta desenului de la cine ai moștenit-o?

Carmen Nistor: Habar nu am, dar mi-aduc aminte că prima acuarelă cu el alături am făcut-o; mi-a arătat ce culori să combin, ce să adaug, ce să mai scot, cum să fac o anume floricică, un detaliu, o tușă.

Bunicul lucra cu artiști de la fondul plastic, făcea niște lucruri extraodinare. Am și eu, moștenire de la el, câteva cărți legate cu intarsii și aplicații de piele, casete, albume, mape de birou absolut extraordinare.

A lucrat multă vreme cu Ela Cancicov, o artistă senzațională, care, din păcate, nu mai este în viață acum. A lucrat cu Șerbana Drăgoescu, au făcut împreună niște lucrări pentru Octavian Paler.  Și nu doar atât.

Constantin Dumitru, legătorul de carte al Regelui Mihai, bunicul lui Carmen Nistor

Bunicul meu a lucrat pentru Liviu Rebreanu, pentru Regele Mihai. În timpul regimului comunist, tot ce era important de făcut la Casa Scânteii pe la el trecea. Constituția pe care a jurat Ceaușescu bunicul a legat-o. Cadouri care au mers la Mao sau la Prințul Charles, la Tito sau în Cuba erau făcute de el.

Bunicul avea mână de aur.

Cum a fost, pentru tine, proximitatea unui astfel de om?

Carmen Nistor: Cred că mă uitam permanent în stare alertă față de ce ieșea din mâinile lui.

Bunicul era și a rămas foarte strict în ce privește calitatea. Și-a făcut ucenici, e adevărat, dar a rămas cumva mai bun decât toți. A avut un elev foarte talentat și riguros, care a câștigat concursul Cartea de aur, dar care s-a prăpădit de tânăr, din păcate. Țin minte că i-a părut foarte rău bunicului că l-a pierdut pe omul ăsta, fiindcă simțea că putea să pună în el foarte mult din ce știa.

Dar greșeala e omenească. El ce făcea când greșea?

Carmen Nistor: Se enerva și o lua de la capăt. Dacă putea să repare, astfel încât să iasă ce trebuia, repara. Dacă nu, arunca tot și relua lucrarea.

Îmi imaginez că acest stil, riguros, deloc tolerant cu greșeala, ți-a croit și ție o anumită disciplină…

Carmen Nistor: …. și ordine pe masă, tot. (râde)

Dar nu te-a copleșit?

Carmen Nistor: Nu. Eu i-am descoperit târziu arta. Știam de mică ce face și care era meseria lui, dar am început să văd cu alți ochi munca lui abia mult mai târziu, după ce am făcut eu facultatea de artă. Atunci am văzut măiestria și bogăția de artă în care am trăit atâția ani și din care mi-am extras o parte importantă din principii, informații sau tehnici.

Bunicul nu m-a copleșit niciodată, dar am învățat că dacă ceva nu iese bine, trebuie făcut până iese bine. (râde) Nu exista situația ca el să predea unui client o lucrare greșită. Niciodată.

Practic, la ce vârstă te-ai transformat dintr-un om de marketing într-un artist?

Carmen Nistor: Artist am fost dintotdeauna, dar cu acte în regulă am început la 36 de ani.

Cum te-a schimbat asta?

Carmen Nistor: Am încheiat o viață și am început alta.

Nu ți-a fost teamă să faci această alegere?

Carmen Nistor: Ba da. Când eram la corporație am pritocit câteva luni bune această decizie. Nu a fost simplu deloc, dar mi-am dat seama că nu se mai putea așa. Era clar că aveam nevoie să regăsesc ceva din mine, iar acolo nu mai aveam nicio șansă.

Aveam nevoie de bucuria de a face ceva ce cere, de fapt, sufletul meu. Când am făcut asta, am simțit-o ca pe o mare eliberare. Arta, oricât de grea ar fi, nu-mi aduce decât bucurie. E foarte frumos, mă bucur teribil că am avut curajul să fac trecerea.

Litere de plumb și de alamă pentru imprimare manuală

Și nu e tulburător?

Carmen Nistor: E tulburător prin prisma ideii de a experimenta așa ceva într-o viață. Două lumi în aceeași viață. Mi se pare incredibil de frumos, și bine, și mulțumitor pentru sufletul meu că am putut să iau această decizie.

Acum m-am apucat și de bijuterie și am un proiect în care colaborez cu un designer florist, o fuziune total neobișnuită, la care nu m-aș fi gândit, deși bijuteria și procesul de a o crea mi se pare, ca și cel al ceasornicului, fascinant.

Iar pandemia m-a ajutat. Știi cum e: unui artist, ca să-i pui creativitatea la lucru trebuie să-i restrângi diverse lucruri cu care era obișnuit.

De ce caligrafie în secolul XXI, când toată lumea și-a modificat buricele degetelor din cauza tastelor?

Carmen Nistor: De foarte mult drag pentru scris, care nu ține cont că suntem în mileniul 3, în secolul XXI, ci pur și simplu e o pasiune pe care acum, uitându-mă în urmă, o descopăr ca fiind acolo de foarte multă vreme.

Nu am prins la școală caligrafia cu peniță și toc, dar îmi aduc aminte că la oficiile poștale din copilăria mea, încă se mai găseau penițe și tocuri, dar și călimările de sticlă în care aproape se uscase cerneala. De fiecare dată când treceam pe la oficiu, luam vreun aviz greșit și uitat de careva pe-un colț de masă și mâzgăleam ceva cu acele tocuri mari, cu penițe ascuțite, care mă fascinau.

Ce anume face diferența dintre un scris frumos și altul?

Carmen Nistor: Sunt mai multe elemente care definesc un scris frumos, iar multe dintre ele s-ar putea să ne surprindă. Oamenii se așteaptă ca un scris să fie ornamentat, dar un scris frumos se reduce la ceva mult mai simplu, de fapt: ritmicitate, proporții, să poată fi citit, intuit ușor, să ușureze munca de lectură și să o facă plăcută. Asta vine cu exercițiu și repetiție, dar și cu relaxarea că este un proces îndelungat de învățare.

Scrisul frumos e ca deprinderile unui sport de performanță: testăm niște mușchi, îi punem la lucru, iar creierul trebuie să se dezvețe de niște automatisme și trebuie educat să facă așa cum ne dorim noi.

Copii învață caligrafie

Care sunt beneficiile scrisului de mână?

Carmen Nistor: Foarte multe lucruri se întâmplă în creierul nostru în momentul în care scriem: nu doar că suntem atenți la conținut, deși, sigur că putem scrie automat, fără să înțelegem ce scriem, dar suntem atenți la noi, la corpul nostru, la postură, la respirație, la modul în care ținem mâna. Nemaivorbind de momentul când trebuie să mergem în zona ideilor pe care trebuie să le punem pe hârtie, la ortografie, la despărțirea în silabe și așa mai departe.

Indiferent de ce vârstă avem, este foarte important pentru noi să încercăm acest exercițiu, al scrierii de mână.

Tu ți-ai pierdut vreodată fascinația pentru acest proces?

Carmen Nistor: Nu cred că am pierdut fascinația pentru scris, dar probabil că l-am neglijat în momentul în care am început să scriu cu pixul sau cu roller.  Recunosc, atunci mi s-a scricat foarte tare scrisul. Când am început să scriu foarte repede dar să și înțeleg ce scriu, am revenit la stilou. Trecerea de la pix sau roller la stilou sau creion disciplinează și oferă un timp de acțiune pentru mușchii mâinii.

Noi facem niște mișcări extraordinar de fine în momentul în care scriem. Or, scrierea cu un pix sau un vârf care are rolă grăbește mișcarea, nu ne dă voie să facem ce trebuie.

Carmen Nistor la Academia de caligrafie

Există acel pix care și șterge și care este foarte popular în ultima vreme printre elevi și profesori, însă unele învățătoare îl interzic cu desăvîrșire. Acesta să fie motivul de fapt?

Carmen Nistor: Da, acel pix este o oroare pe care nu o recomand. Mai ales că mai mult șterg decât scriu cu el. E ok să greșim, fără nicio îndoială, dar e important să învățăm să nu persistăm în greșeală. Iar uneori e ok să ne asumăm că am greșit, o lăsăm acolo, tăiată cu o linie, fiindcă toți greșim și data viitoare știm ce să facem mai bine.

Și eu greșesc, mă grăbesc, mănânc o literă, dar e ok, o pun deasupra și merg mai departe.

Dar nu recomand nici pixurile, nici roller-ele care se pretind a se baza pe friction, tocmai pentru că deși se numește așa, de fapt nu generează niciun pic de fricțiune cu foaia.

Iar nouă ne trebuie, ceea ce se numește în limbajul de specialitate, un pic de feed-back din partea foii, astfel încât mâna noastră să poată lucra împreună cu fila, cu vârful stiloului sau al creionului.

E nevoie de puțină rezistență ca eu să știu ce să fac cu mâna. Dacă nu am niciun pic de rezistență, mâna nu știe unde se duce. Trebuie să fiu foarte antrenat să am control asupra acestui proces, or, copiii, la vârsta școlii, abia învață procesul de scriere.

Ce e corect, bun și ce e greșit, cine decide asta și de unde vine, de fapt, oroarea noastră față de caligrafie?

Carmen Nistor: Oroarea cred că vine de la chinuiala gestului. Copiii se chinuie foarte tare la masa de scris, strâng stiloul, îi dor degetele, fac bășici, înțepenesc, dar asta nu din cauza scrisului, ci din pricina faptului că nu le corectează nimeni poziția la masă, respirația, felul în care țin stiloul, faptul că nu trebuie să pună acolo toată presiunea fiindcă nu mai pot controla restul mișcării.

În momentul în care stăpânesc aceste instrumente, deja ajung în zona plăcută și de explorare. Încep să descopere despre ei (iar asta este valabilă și la copii, și la adulți) cât de conștienți sunt și câte lucruri pot face cu respirația și cu corpul lor printr-un gest simplu, banal, aproape, acela de a scrie.

Cine decide cum arată litera A în alfabet și de ce se scrie așa?

Carmen Nistor: Culmea, ea arată așa din Renaștere, când în zona Italiei a ajuns valul de renegare a tot ce însemna gotic. În scrierea gotică, litera A era formată din două corpuri, de fapt, nu doar aceea, ci și cea oficială, iar scrierea italică, cea înclinată ușor, a creat această inovație, prin care A este format dintr-un singur corp, clar.

Renașterea italiană a schimbat paradigma acestei litere și a scrisului, care s-a înclinat și a apărut cursivul de astăzi.

În Renaștere, scrisul era al elitelor intelectuale. Democratizarea lui l-a dus și în desuet, poate. Ce faci tu acum este întoarcere acolo, în vremea elitelor, este terapeutic, este corecțional ori cum?

Carmen Nistor: Ce fac eu acum înseamnă toate astea la un loc.

Cursurile pe care le fac sunt diverse, adică și despre scrierea istorică, în care repetăm cu instrumentele de acum ce se întâmpla atunci, când se scria cu pană de pasăre și cerneală fabricată din gogoașă de stejar.

Hai să facem o paranteză explicativă aici, te rog!

Carmen Nistor: Noi scriem acum cu penițe metalice și cu tocuri de metal sau de lemn. În acele vremuri, pe care le-am invocat mai sus, se scria cu pană de pasăre.

Pana de pasăre a rămas instrumentul care, de peste 2000 de ani, răspunde cel mai bine cerințelor caligrafilor. Ea respectă foarte bine forma mâinii și se așază între degete la modul ideal.

Pentru că păsările au două aripi, și penele sunt împărțite pentru dreptaci și pentru stângaci, fiindcă au curburi diferite. Nu toate penele sunt bune, ci doar acelea mai mari, maximum primele 5 din capetele aripilor.

Penele de la păsările mari sunt folosite pentru scrierea literelor late, iar penele de la păsările mai mici, care au vârful foarte ascuțit atunci când se prepară, sunt foarte bune pentru desene, scris sau orice altceva unde ai nevoie de linie constant subțire.

Tu ai așa ceva?

Carmen Nistor: Am întrebat în dreapta și-n stânga pe oricine are păsări la curte și ar putea găsi câte o pană la curcan, gâscă sau lebădă și am avut plăcuta surpriză să primesc buchete întregi de pene. (râde) Cu asigurarea că păsările nu au suferit nicio clipă în acest proces de recoltare a penelor. Deci, am așa ceva, iar acasă le țin foarte bine ascunse pnetru că am trei pisici și orice intrare nouă înseamnă dezastru, de fapt, pentru că se activează vânătorul din motan sau din prietenele lui.

Penele mi le prepar singură și uneori mai scriu și eu cu ele.

Este un proces lung, acesta de pregătire, iar odinioară era o adevărată industrie în spatele acestor detalii. Marea Britanie, de pildă, importa 27 de milioane de pene de pasăre anual. Chiar și în zilele noastre, la Curtea Supremă de Justiție a SUA 20 de pene de gâscă sunt preparate și așezate zilnic pe mesele de lucru ale caligrafilor.

Ce-mi spui despre cerneală?

Carmen Nistor: Încă mai există mici făbricuțe care produc cerneala artizanală, dar cu mențiunea că cerneala ferogalică este preparată acum astfel încât să nu corodeze la fel de mult cum o făcea înainte, mai ales că s-au schimbat instrumentele de scris.

Această cerneală, din gogoașă de stejar, mușca din pergament. Există manuscrise în care locul literei este „mâncat” pur și simplu și citești litera prin absență, de fapt.

Ce este gogoașa de stejar?

Carmen Nistor: Există o viespe care înțeapă o frunză de stejar, unde depune niște paraziți, iar în jurul lor se formează gogoașă. Ea este culeasă și fiartă cu mai multe substanțe specifice, printre care și guma arabică, iar astfel se obținea cerneala ferogalică.

Această cerneală însă corodează extrem de tare și de repede orice peniță de metal. Acum, cernelurile industriale sunt adecvate uzului în stilouri, cu mențiunea să nu fie stilouri vintage. Dar, cel mai simplu este să scrii cu pana, fiindcă ea poate fi folosită ca orice fel de instrument, nu se întâmplă nimic.

Bun. Declarăm paranteza explicativă închisă și ne întoarcem la ce facem și ce primim atunci când facem caligrafie!

Carmen Nistor: Noi facem studiul caligrafiei istorice, ca scriitură dar și ca instrumente, dar avem și întâlniri în care ne propunem să îndreptăm sau ajustăm, să îmbunătățim scrisul nostru de zi cu zi.

Model de sciitură estetică

Cum faci asta?

Carmen Nistor: Cu exerciții prin care reînvățăm să scriem literele după ce am dobândit niște tehnici, niște instrumente pe care le putem folosi apoi așa încât să putem crea scrisul pe care ni-l dorim, cu principiile pe care le știm deja.

Scrisul din abecedar nu e singurul scris acreditat ca fiind frumos sau corect. Dacă mă întrebi, mie mi se pare foarte butucănos, deloc elegant. Mie îmi plac alte stiluri de scriere, mai rafinate, mai elegante.

Unde găsim noi alte stiluri de scriere, fiindcă noi știm că cel din abecedar este cel corect?

Carmen Nistor: În afară de cărțile de școală, nu prea există alternative. Iar eu asta încerc la aceste întâlniri de caligrafie: să le imprim celor ce ajung acolo curiozitatea să caute și alte variante decât cele „oficiale”. Le-am arătat variante de scris pe tablă, ritmice și corecte și mi-au spus imediat: „nu e ca în abecedar, dar e frumos!” sau „e interesant, dar e prea ascuțit sau e prea înclinat, dar îmi place!”.

Deci oamenii detectează proporția, ritmul, au simțul estetic să identifice aceste stiluri însă când suprapun pe ce știau din abecedar se blochează: „stai, că pe noi doamna ne-a învățat altfel!”

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora