Căutare

Share this article

Iulia Gorneanu este curator de artă și colecționar, este unul dintre cei mai activi promotori ai postului țărănesc și a tradițiilor populare, dar și un fin cunoscător al calendarului tradițional și al obiceiurilor de mărțișor. De curând, Iulia a devenit doctorand al Universității din București cu o cercetare în etnologie.

De ce crezi tu că înaintașii noștri puneau primăvara sub semnul unui mărțișor: un el și o ea, două păpuși din lână?

Este o falsă poveste. Nu făceau asta. Într-un străvechi calendar agrar, 1 Martie era prima zi a anului, moment festiv în care se celebra Baba Dochia, zeiță mamă de sorginte neolitică, întruchipare a timpului îmbătrânit. Asemenea lui Moș Crăciun, zeu tată și strămoș mitic ce patronează sărbătorile de sfârșit de an, Baba Dochia este un personaj complex aflat la loc de cinste în panteonul românesc.

Se povestește că dezleagă primăvara și, odată cu ea, timpul bun pentru vrăji și descântece, pentru alinarea dorului și aflarea ursitului. Este cea care deschide un timp magic, patronat de „babele cosmice” din alaiul ei, timp a cărui sacralitate negativă e dată îndeosebi de strălucirea malefică a „soarelui alb”. Oamenii se protejează de el, purtând drept amuletă mărțișorul.

În această zi, din „firul vremii” tors de Baba Dochia se împletea „funia anului”: iarnă și vară, zi și noapte, moarte și viață… Această funie a anului a devenit firul mărțișorului. Așadar, alb și negru. Vreme înainte, cele două fire răsucite de lână albă și neagră se dăruiau în prima noapte cu Lună Nouă din martie. În vechime, negrul era considerată culoarea fertilității, a pământului roditor și a norilor aducători de „ploaie bună”, pe când albul era culoarea morții, a iernii înghețate, a oaselor. Oamenii purtau șnurul bicolor la mână, la gât, îl legau de coarnele animalelor, de aripile cloștilor, la toarta găleții de la fântână, la poarta șurii, la ușa casei… Se formau astfel, la cumpăna dintre ani și anotimpuri, nenumărate cercuri și noduri magice aducătoare de noroc, apărătoare de deochi și de soarele crud al primăverii.

Iulia Gorneanu

Firul negru a fost înlocuit ulterior cu cel roșu și a început să fie dăruit de 1 Martie, înainte de răsărit. În timp, acestui șnur i s-a adăugat un bănuț și s-a numit „marț”/„mărțiguș”. Apoi bănuțului i-au luat locul fel de fel de figurine, semne ale norocului, primăverii și dragostei: trifoi cu patru foi, potcoavă, coșar, ghiocel, buburuză, inimioară. Este momentul în care mărțigușul a trecut de hotarul satului și a ajuns la oraș. I s-a spus mărțișor iar noi îl cumpărăm, îl dăruim și îl primim în prima zi a lui Mart. Îl purtăm la mână, la gât sau prins în piept până când vedem primul pom în floare. Atunci îl legăm de o crenguță înflorită și ne punem o dorință.

Înainte vreme se credea că, primind mărțișorul, pomul este ferit de deochi iar deochiul era răul cel mai mare pentru el, singurul care îi putea lua rodul. Recunoscător că l-a împodobit cu prețioasa amuletă, pomul -printr-un transfer simbolic de proprietăți- îi dăruia parfumul, frumusețea și vigoarea lui. Pe atunci, mărțișorul era o piesă de rezistență din recuzita magică.

De ce au fost alese aceste culori?

Așa cum am spus, inițial „funia vieții” era împletită din lână albă și neagră. Firul negru a fost înlocuit ulterior cu cel roșu, simbol al vieții, al soarelui, al pasiunii. Explicația ar putea consta în faptul că 1 Martie era început de An Nou atât în calendarul geto-dac, cât și în cel roman. Astfel, schimbarea culorii firului din negru în roșu ar putea fi consecința fuziunii sărbătorilor geto-dacilor cu cele romane.

În această zi, în vechea Romă începeau campaniilor militare din Idele lui Marte, prilej de venerare a temutului zeu al războiului. De aici, împletirea culorii roșu, a vieții și a victoriei în luptă, cu albul, simbol al începutului și totodată al morții posibile.

Iulia Gorneanu

Care este semnificația simbolică a acestui dar de primăvară?

La 1 Martie Imperiul Roman sărbătorea Matronalia, zi în care bărbații ofereau daruri soțiilor și mamelor. Majoritatea etnologilor susțin originea romană a Mărțișorului iar obiceiul ca acesta să fie dăruit pe 1 Martie reprezintă un argument în plus. Cu toate acestea, există consemnări din teren făcute de importanți antropologi potrivit cărora „funia” bicoloră a anului ar fi fost dăruită, inițial, în prima noapte cu Lună Nouă din martie.

Caracterul profund feminin al sărbătorii este confirmat de faptul că, în vechime, mărțișorul era un simbol lunar. Se dăruia în prima noapte cu lună nouă din martie și era din argint sau din aramă (metale lunare). În plus, bănuțul găurit, asemenea pietrei plate cu o gaură la mijloc, este un „simbol matricial feminin”. Faptul că mărțișorul feminin și lunar este legat de un pom, „simbol axial masculin”, poate fi interpretat drept un abandon al anotimpului fragil și tainic, patronat de lună, în brațele viguroase ale verii.

Există și etnologi care susțin că mărțișorul ar fi un „talisman solar”, majoritatea dintre ei preluând teoria lui Romulus Vulcănescu potrivit căreia fetele, după ce purtau mărțișorul toată luna martie, ieșeau într-un spațiu deschis și-l aruncau spre cer, rostind următoarea invocare: „Sfinte Soare, sfinte Soare, / dăruiescu-ți mărțișoare, / ‘n locu’ lor tu mă ferește / de pistrui ce mă-nnegrește. / Ia-mi, te rog, negrețele / și dă-mi albețele, / fă-mi fața ca o floare/ sfinte Soare, sfinte Soare.” Unii cercetători merg mai departe, argumentând proveniența cultică solară a mărțișorului prin faptul că îmbinarea culorilor alb-roșu se regăsește în costumul Căluşarilor, dansatori magici ce personifică herghelia divină a anotimpului cald, patronat de cal.

Iulia Gorneanu

Care sunt obiceiurile asociate mărțișorului care ție ți-au rămas lipite de suflet?

Sunt, mai degrabă, cele legate de „lepădarea mărțișorului”, decât momentul primirii lui.

Misterios și fascinant, gestul de predare a amuletei mi s-a părut dintotdeauna aducător de speranță iar faptul că despărțirea de mărțișor presupunea un adevărat scenariu ritual mă fascina.

Venirea berzelor, a rândunelelor, primul cântat al cucului, înflorirea cireșilor, a trandafirilor, a păducelului sau sărbători precreștine închinate unor divinități ale vegetației erau momentele din calendarul popular în care mărțișorul putea fi aruncat după cuc, după barză, dat pe o apă curgătoare ori legat de o crenguță înflorită. Se credea că -primind mărțișorul- pasărea, apa, floarea erau ferite de deochi și -printr-un transfer simbolic de proprietăți- îi dăruiau fetei zborul, cântecul, culoarea albă, fertilitatea, frumusețea…

Așa cum mărțișorul trebuia pus în piept (legat la mână sau la gât) la răsărit, „odată cu roșirea ceriului”, gestul lepădării lui nu trebuia să fie văzut de Soare, pentru că se supăra și „pârlea” fața fetei.

Iulia Gorneanu

Care este cel mai frumos mărțișor pe care l-ai primit?

Cel mai frumos mărțișor… mi l-am făcut singură. Am împletit un șnur bicolor, l-am trecut printr-un bănuț perforat din argint de la 1910 și mi l-am prins la încheietura mâinii, acolo unde se simte pulsul. L-am purtat o vreme, apoi l-am legat de o crenguță înflorită din Parcul Titan. Dorința pusă atunci mi s-a împlinit.

Chiar dacă astăzi mărțișorul și-a pierdut dimensiunea magică și s-a desacralizat, chiar dacă a ajuns un bun de consum, supus modei și exploatat ca atare, povestea lui se cere spusă cel puțin o dată pe an. Simbol solar sau lunar, amuletă contra deochiului ori talisman aducător de noroc, sub formă de șnur împletit, de bănuț, de trifoi, coșar ori ghiocel, de mii de ani mărțișorul continuă să ne împodobească, să ne facă să zâmbim și să ne aducă primăvara în suflet. Eu zic să credem în el, în forța și în magia lui.

 

 

 

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO