Primul film românesc sau cum au ajuns cei doi șomeri Bing şi Bang să ne facă să râdem în hohote

Bing Bang sau „a fost odată un cuplu comic de o extraordinară valoare muzicală, teatrală, artistică, un cuplu cum nici înainte, nici după n-am mai întâlnit – Stroe şi Vasilache”, mărturiseşte Ion Focşa într-o evocare a prietenului său Nicolae Stroe şi a lui Vasile Vasilache.

Până atunci proiecţiile de filme mute erau însoţite de pian, dar în seara lansării primului film sonor integral românesc nu a mai fost nevoie. „Amor fatal”, „Înșir’te mărgărite…”, „Independența României” şi multe alte filme mute au fost animate de muzică live la pian pe parcursul difuzării, întrucât nu era disponibilă aparatura necesară pentru a fi înregistrat cu sonor. 

Toate acestea s-au întâmplat până la finalul anului 1934, când, cu ajutorul inginerului bucureștean Iulian Gartenberg-Argani, cel care a pus la punct un sistem original de sonorizare, s-a putut realiza o peliculă cinematografică, în întregime românească.

Filmul „Bing Bang” a avut premiera la 7 februarie 1935, chiar în Sala Cinema, situată sub terasa Palatului Cercului Militar Național

Numele filmului vine de la cei doi actori principali, Bing – Nicolae Stroe şi Bang – Vasile Vasilache. Mai mult de atât, tot aceştia sunt şi cei care au regizat pelicula şi au scris scenariul.

Cei doi s-au cunoscut la Grădina Cinema Teatru Volta – Buzești, unde se desfăşurau spectacole de teatru şi proiecţii cinematografice. Acolo au jucat în spectacole de teatru şi de revistă şi astfel au legat o prietenie strânsă. Relația dintre ei s-a făcut simțită și pe scenă, unde se completau foarte bine. 

„Ei rămân în istoria Revistei românești nu numai cu valoarea artei lor, ci, mai presus de toate, cu gestul care adesea mi se pare incomensurabil, de a fi trăit și de a fi murit prieteni”,  scria Aurel Storin.   

Însă, nu acesta a fost începutul cinematografiei româneşti

Prima peliculă filmată în România prezintă o actualitate: parada regală de la 10 mai 1897.

Mai apoi apar filmele mute („Înșir’te mărgărite…” – 1911, „Independența României” – 1912 etc).  Iar în anul 1930 se lansează filme cu sonor româneşti, dar în colaborare cu alte ţări.

„Bing Bang” a fost realizat în totalitate de români. Aparatura sonoră care a fost folosită la înregistrare a fost construită de inginerul Iulian Gartenberg-Argani, producător executiv al filmului.  

Citește și: Alex Lungu și marile mici eșecuri ale zilelor noastre: de ce s-a pierdut un film românesc fără urmă și cum arată încercarea de a-l regăsi prin singurul mystery podcast de la noi, „Cel Mai Bun Film Prost”

O comedie plină de umor şi muzică: „Bing Bang”, o poveste cu haz, inspirată din viaţa reală, care ne face să bufnim în hohote de râs

Nicolae Stroe a povestit în cartea sa „77 de ani în 200 de pagini” despre ideea scenariului: „Ne făceam visuri mărețe și, ca să nu le uităm, le-am scris mare pe un perete din cabina noastră. La punctul unu am trecut un film ca la Hollywood sau pe aproape. Am început să scriem scenariul, cum în Capitală rulau numai filme cu prinți și prințese sau conți și contese și alte marafeturi, noi am ales o poveste simplă, umană si foarte aproape de realitate, despre doi șomeri care se numeau Bing şi Bang.”

Acel vis scris pe perete s-a transformat într-un film muzical comic în care îi urmărim pe cei doi șomeri visători, de care nu se lipeşte nicio slujbă, în încercările lor pline de umor de a-şi potoli foamea. 

Bing şi Bang primesc în dar un bilet la loterie de la o bună prietenă. Aceştia uită de el și pleacă la Snagov, după ce citesc într-un ziar despre posibilitatea găsirii unui loc de muncă acolo. Călătoria lor este plină de peripeții, ce lasă spectatorul în hohote de râs, de la furtul unei biciclete pentru a ajunge la Snagov, bicicletă care se defectează pe drum și sunt nevoiți să meargă pe jos, până la încercarea de a face rost de mâncare. 

Când se întorc la capitală, trec pe la sediul Loteriei de Stat, unde aveau loc extragerile. Realizează că biletul lor este câștigător al unui million de lei, dar nu găsesc lozul. Caută disperați prin casa lor din mahala și într-un final găsesc biletul norocos. La final șomerii, acum plin de bani, îşi lasă în spate soarta lor nefericită, își cumpără un automobil și se îmbracă elegant.

Filmările au avut loc în mai multe locaţii din capitală: parcul Cișmigiu, Grădina Icoanei, Lacul Snagov și Ateneul Român. Cheltuielile de producție au ajuns până la 300.000 de lei, dar investiția a meritat, datorită succesului pe care l-a avut. A ocupat locul 4 în topul filmelor difuzate în acel an, în ciuda faptului că la început cinematografele nu au vrut să-l difuzeze, că numai în Bucureşti erau in jur de 50 de cinematografe şi că accesul elevilor de liceu era interzis, o prevedere în urma unei crime comise cu revolverul de un grup de elevi.

Citește și: Tamara Buciuceanu-Botez o viață dedicată scenei. Povești din copilăria zdruncinată de război, declarații de dragoste și moșteniri

Cum arată povestea de prieteni dintre Stroe şi Vasilache

Cei doi artişti erau cunoscuţi și de la „Ora veselă”,  emisiune de divertisment transmisă de Radio România și realizată de Teatrul Național Radiofonic. 

„Aici, Radio Romania. Radio Bucureşti. Ascultaţi astăzi, în premieră, emisiunea «Ora veselă»”… aşa suna anunţul crainicei din 17 ianuarie 1929…
Emisiunea, deşi se intitula „Ora veselă”, nu dura la acea vreme mai mult de 10-15 minute, iar debutul, datorat cunoscutului actor Ion Manu, se pare că a fost de bun augur, dat fiind că emisiunea a dăinuit până la noi şi va dăinui, probabil, cât timp va exista Radioul.

Momentul astral al emisiunii va sosi însă la 1 octombrie 1932, într-o duminică, la ora 14.00, când s-a auzit „mica jucărie muzicală”: „Alo, alo, aici e Radio/ Stroe şi Vasilache/ Lache, lache, lache!…”, pentru ca mai apoi semnalul permanent să devină binecunoscutul: „Ora veselă, doamnelor,/ Ora veselă, domnilor,/ Ore vesele pleacă-n zbor/Către inimile tuturor!”

Povestea lui Stroe şi Vasilache e povestea „Orei vesele”. Aceşti băieţi talentaţi, textieri, interpreţi, compozitori, actori au cucerit inimile tuturor ascultătorilor. Fiecare efort al acestora îşi avea răspunsul în râsul vioi, în iubirea şi căldura celor ce îi ascultau. Semnătura lor e dublă pe toate creaţiile. Nu pot fi despărţiţi. Doar moartea, din păcate, a destrămat acest cuplu.

Erau doi tineri actori, foarte buni prieteni, cărora le-a venit ideea că Radioul ar putea avea nevoie de umorul lor. Şi într-o zi, în toamna lui ’32, s-au prezentat la directorul programului, profesorul Gheorghe Mugur, tatăl reputatului regizor Vlad Mugur. Acesta i-a ascultat, i-a plăcut şi i-a întrebat: „Cu ce nume vreţi să fiţi prezentaţi?”. Au răspuns într-un glas: „Stroe şi Vasilache!”. Şi aşa a rămas. Profesorul le-a explicat că programul este plin, poate că ar fi loc doar la prânz, printre reclame. „Foarte bine – au răspuns – cântăm duminica la prânz!” „Să fiţi aici duminică la ora 14!”. Şi uite-aşa a-nceput: „Ora veselă, doamnelor/ Ora veselă, domnilor…” – care i-a şi făcut celebri.

Stroe şi Vasilache au creat tipul de „Oră veselă” aşa cum îl cunoaştem azi la Radio. Cu Ion Manu, până la ei, emisiunea avea doar text. Ei au adus alternanţa creatoare, text-muzică, ritm şi durată, de la care se vor inspira toţi comedianţii microfonului.  

Note extrase din bookletul semnat de Silvia Cusursuz şi Mircea Zăvoianu – realizatori, redacţia Divertisment, coordonatorii colecţiei „Ora veselă”. 

Chiar şi după moartea prematură a lui Vasile Vasilache, Stroe a continuat ani la rând „Ora Veselă” care, întotdeauna, începea cu:
„Alo, alo, aici e Stroe (și Vasilache),
Și roagă să-i dați voie,
O clipă să vă-nveselească,
Să glumească,
Iar cu Voi”…

Sursă: Emisiuni radiofonice 1933-1940

Acesta a fost „Bing Bang” sau o „humorească muzicală”, aşa cum a mai fost intitulat filmul.