Primul oraş plutitor este pe cale să devină realitate - LIFE.ro
Mergi la conținut

Primul oraş plutitor este pe cale să devină realitate

Guvernul din Polinezia Franceză a semnat un contract prin care primul oraş plutitor va fi construit în largul Oceanului Pacific, lângă insula Tahiti, în numai 2 ani.
Share this article

Guvernul din Polinezia Franceză a semnat un contract prin care primul oraş plutitor va fi construit în largul Oceanului Pacific, lângă insula Tahiti, în numai 2 ani. El va fi realizat de Seasteading Institute din California creat de fondatorul Paypal, Peter Thiel. Acesta a declarat că oraşul construit din clădirile pe platforme plutitoare, va servi şi la testarea ideilor noi prin care omenirea să poate hrăni pe cei înfometaţi, să le dea să bea celor însetaţi, să cureţe atmosfera de poluare şi deşeuri, etc etc etc. Până când proiectul va primi undă verde, mai trebuie îndeplinite două puncte în contractul pe care reprezentanţii firmei şi ai guvernului polinezian urmează să-l semneze: ca proiectul să nu polueze şi să ajute economia locală a insulelor aflate şi aşa sub riscul de a fi inundate în cazul în care nivelul oceanelor se ridică (ceea ce, de fapt, este o certitudine). Chiar şi aşa, proiectul va trebui să fie aprobat şi de Franţa, care deţine teritoriul. Proiectul ar urma să înceapă în 2019, iar insulele plutitoare să fie dotate cu ferme subacvatice, laboratoare de cercetare, centre medicale şi generatoare de energie nepoluante. Aproape 300 de persoane au anunţat că sunt interesate de achiziţionarea de unităţi locative plutitoare.

În plus, constructorii intenţionează ca oraşul să plutească în ape internaţionale, creând-se astfel un nou stat, numai că, în cazul acesta locuitorii nu ar putea să meargă pe uscat pentru a dobândi proprietăţi, sau pentru a se refugia pe timp de furtună, sau să fie pur şi simplu protejaţi juridic de pe continent. Oraşul va avea un guvern propriu, iar intenţia administraţiei este ca locuitorii, în cazul în care nu sunt mulţumiţi de deciziile sale, să navigheze cu casele lor în apele altor state, sau să îşi aleagă alt guvern sub care să trăiască … Acest lucru ar forţa ca politica administrativă a oraşului plutitor să fie una atractivă pentru cetăţenii săi. Practic asistăm la naşterea unui nou tip de gurvenare, de locuire şi relaţie cu statul. O platformă (adică o unitate de locuit) costă ceva mai puţin de 15 milioane de dolari, ceea ce reprezintă un preţ comparabil cu o suprafaţă similară din New York sau Londra. În total, oraşul plutitor ar costa în jur de 167 milioane de dolari.  Institute preconizează ca până în 2050 să aibă câteva milioane de rezidenţi şi sute de platforme marine plutitoare unite între ele într-o metropolă idilică. Institutul este format din oameni de ştiinţă marini, ingineri specializaţi în construcţii maritime, avocaţi specializaţi în acelaşi domeniu, activişti de mediu, fermieri, medici, personal de securitate, investitori, artişti. A fost creat în 2008 de către fondatorul Paypal, Peter Thiel şi de activistul, programatorul de software şi teoreticianul de economie politică, Patri Friedman, nepotul câştigătorului Premiului Nobel, Milton  Friedman.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora