Recolta anului 2017 în Bordeaux: pentru unii mumă, pentru alţii ciumă - LIFE.ro
Mergi la conținut

Recolta anului 2017 în Bordeaux: pentru unii mumă, pentru alţii ciumă

Unii observatori ai pieţii de vin din Franţa se tem că, în acest context, mulţi producători bordelezi vor renunţa la exploatarea viţei-de-vie, mai ales cei aflaţi în prag de pensionare şi fără urmaşi.
Share this article

În Bordeaux, recolta anului 2017 va fi de 3.5 milioane hectolitri, cu 40% mai mică decât cea din 2016, motivul fiind îngheţul care a lovit sud-estul Franţei la sfârşitul lunii aprilie 2017. Zona Saint-Emilion est cea mai afectată, iar Médoc-ul este cel mai puţin atins, a precizat CIVB (Conseil interprofessionel des vins de Bordeaux), pentru agenţia France-Presse. Această scădere nu reflectă decât parţial realitatea, anumite crame au pierdut chiar şi 80-90% din producţie, iar altele au scăpat neatinse. Datele oficiale urmează a fi publicate la sfârşitul lunii februarie.

Îngheţul a lovit regiunea bordeleză în nopţile de 20-21 aprilie 2017 şi apoi, din nou, pe 27-28 aprilie. În anumite regiuni din Bordeaux, pe lângă îngheţ, via a mai fost afectată şi de vara foarte secetoasă, prin urmare recolta 2017 a ajuns la un minim istoric. Camera Agricolă din Gironde estimează că, în regiune, un producător din cinci a pierdut peste 70% din recoltă, totul depinzând de expunerea viilor la îngheţ şi de metodele de protecţie folosite.

Foto: themalaymailonline.com

Asociaţia „SOS Vignerons sinistrés” a întocmit o listă cu circa 400 de producători care nu mai au cu ce să-şi finanţeze campania din 2018. Majoritatea vor fi obligaţi să vândă, sub formă de vin vrac, în următoarele luni, recoltă şi aşa dezastruoasă a anului 2017. Florence Cardoso, preşedintele asociaţiei a dezvăluit că, începând cu luna ianuarie 2018, băncile care creditează producătorii de vin din Bordeaux au început să ceară rambursarea anticipată a creditelor contractate pe termen scurt. Referindu-se la producătorii din Bordeaux loviţi de vremea potrivnică, dar şi de bancheri, Cardoso a afirmat: „aceşti oamenii sunt total pierduţi”.

Ca un semn funest, la ora actuală, în Bordeaux se pot vedea destule parcele de vie pe care nu s-au mai făcut niciun fel de lucrări. Unii observatori ai pieţii de vin din Franţa se tem că, în acest context, mulţi producători bordelezi vor renunţa la exploatarea viţei-de-vie, mai ales cei aflaţi în prag de pensionare şi fără urmaşi.

La nivel european, producţia de vin este global afectată de condiţiile climatice neprielnice din 2017, scăderea faţă de recoltă precedentă fiind de 14%, a anunţat în octombrie 2017, „FranceAgriMer”.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora