Remedii pentru căderea părului - cum poţi salva situaţia - LIFE.ro
Mergi la conținut

Remedii pentru căderea părului - cum poţi salva situaţia

Dacă în cazul bărbaţilor majoritatea cazurilor de alopecie sunt cauzate de moştenirea genetică, la femei cauzele principale sunt reprezentate de schimbările hormonale. Sunt numeroase însă afecţiunile care pot duce la căderea părului. Cum putem rezolva această situație?
Share this article

Căderea părului este o afecţiune care nu discriminează, atât femeile, cât şi bărbaţii confruntându-se de-a lungul vieţii cu această problemă. Trebuie să ştiţi însă că este absolut normal să pierdem între 50 şi 100 de fire pe zi, mai ales în timpul perierii, spălării sau uscării părului. De aici în sus este clar că există o problemă, aşa că e momentul să căutăm atât cauzele, cât şi remediile pentru căderea părului.

În primul rând este important să înţelegem ce anume ne-a provocat această problemă. Dacă în cazul bărbaţilor majoritatea cazurilor de alopecie sunt cauzate de moştenirea genetică, la femei cauzele principale sunt reprezentate de schimbările hormonale. Sunt numeroase însă afecţiunile care pot duce la căderea părului.

  • Dereglările hormonale din timpul sarcinii, de după naştere, din premenopauză, apoi din menopauză, precum şi afecţiunile tiroidiene pot aduce cu ele pierderea multor fire de păr.
  • Sindromul ovarelor polichistice este un diagnostic tot mai des întâlnit, dar puţine sunt femeile care ştiu că unul dintre efecte este exact acesta, de cădere a părului.
  • Vrem, nu vrem, trebuie să înţelegem că dacă nu luptăm cu stresul care pune stăpânire pe vieţile noastre, la un moment dat acesta îşi va pune amprenta asupra psihicului şi fizicului nostru.
  • Afecţiuni ale pielii precum dermatita seboreică sau psoriazisul duc şi ele la căderea părului.
  • Moştenirea genetică este un factor important şi la acest capitol. Dacă ştii că ai în familie cazuri de alopecie te poţi aştepta ca nici tu să nu scapi de această afecţiune.
  • Alimentaţia are şi ea o importanţă foarte mare ca de altfel în funcţionarea bună a întregului nostru organism. Lipsa de vitamine, minerale şi proteine duce la pierderea podoabei capilare.
  • Stylingul excesiv, de la folosirea în exces a foehn-ului şi a produselor de întins sau încreţit părul la părul strâns ferm în coadă, precum şi produsele nepotrivite de îngrijire, toate pot cauza căderea părului.
  • Factorii de mediu agresează şi ei părul. Soarele, clorul din piscine, poluarea afectează şi ele sănătatea scalpului şi a firului de păr.

Dacă nu vorbim de afecţiuni medicale sau factori genetici, avem la îndemână destule remedii pentru căderea părului, iar multe dintre ele vor influenţa şi starea generală de sănătate a organismului.

Remedii pentru căderea părului – Alimentaţia

Modul în care ne hrănim îşi pune serios amprenta asupra modului în care funcţionează organismul nostru. Sigur că auzim mereu că avem nevoie de vitamine, minerale şi proteine pentru a-i oferi corpului nostru substanţele esenţiale pentru corpul nostru, dar este important să conştientizăm şi problemele pe care le aduce lipsa acestora din hrana noastră de zi cu zi, iar căderea părului este una dintre ele.

Aşadar, e important nu doar să mâncăm, ci şi ce mâncăm. O dietă potrivită pentru un păr bogat şi sănătos trebuie să conţină:

  • surse de Omega 3 (somon, sardine, hering, macrou, nuci, seminţe de in şi chia, soia)
  • vitamina A (ficat de porc şi vită, gălbenuş de ou, spanac, broccoli, salată verde, morcovi, dovleac, cartofi dulci, roşii, pepene galben, caise, piersici, mango)
  • vitamina C (ardei gras, broccoli, conopidă, sparanghel, pătrunjel, roşii, căpşuni, ananas, coacăze, kiwi, citrice)
  • complexul de vitamine B (somon, ton, fructe de mare, seminţe, nuci, cereale integrale, ciuperci, spanac, fasole, mazăre, lapte, iaurt)
  • zinc (stridii, carne de pui, vită şi porc, năut, linte, fasole, ciuperci, nuci, cereale integrale)
  • seleniu (carne de pui, curcan şi vită, peşte şi crustacee, ouă, ciuperci, ceapă, cereale integrale şi germeni)
  • fier (ficat, carne de vită, fructe de mare, spanac, cereale integrale, tofu, caju, seminţe de chia)

Remedii pentru căderea părului – Îngrijirea părului

Înainte de orice tratamente aplicate părului este vital să cunoaştem regulile de îngrijire a părului. Acesta trebuie spălat de 2-3 ori pe săptămână. Orice spălare mai frecventă afectează bariera hidrolipidică a scalpului, adică îndepărtează uleiurile naturale care îl protejează. Încercaţi să utilizaţi un şampon cu ingrediente cât mai naturale şi nu folosiţi mai mult decât e nevoie: pentru părul scurt nu e nevoie de o cantitate mai mare decât dimensiunea unei afine, părul mediu se spală perfect cu şampon cam cât o monedă de 50 de bani, iar pentru părul lung e de ajuns să pui şampon cam cât o căpşună. A, şi nu trebuie uitat că părul trebuie udat foarte bine înainte de spălare şi clătit bine, dar nu la infinit, tocmai pentru că îndepărtezi acele uleiuri de care am amintit şi mai devreme.

Nu stoarce părul, pentru că îl agresezi mult şi fără rost. Înfăşoară-l în schimb într-un prosop care să absoarbă surplusul de apă. E bine să încercăm şi să folosim cât mai puţin uscarea cu aer cald, folosirea repetată a produselor de styling, decolorarea excesivă sau elasticele care sugrumă părul.

Remedii pentru căderea părului – Măşti făcute acasă

Acum, dacă tot respecţi toate regulile pentru îngrijirea părului, eşti pregătit să apelezi şi la mici şi simple trucuri, cum ar fi măştile făcute cu ingrediente naturale, pe care sigur le găseşti prin bucătărie. Dacă nu ai dispoziţie să le combini, deşi nu e deloc complicat, poţi apela la cele simple cu ulei de cocos, ricin sau jojoba. Lasă uleiul să acţioneze măcar o oră înainte să îl speli.

Mai jos găseşti 5 exemple de măşti, la îndemâna oricui, care pot schimba mult aspectul părului, dar influenţează şi asupra căderii acestuia.

Masca 1 – Amestecă un gălbenuş de ou cu 1 lingură de ulei de măsline şi aplică amestecul pe păr. Lasă-l cel puţin o oră să acţioneze (cu cât mai mult, cu atât mai bine) şi repetă această acţiune o dată pe săptămână.

Masca 2 – Amestecă un gălbenuş de ou cu 2 linguri de ulei de măsline, 2 linguri de muştar pudră, 1 linguriţă de zahăr şi 2 linguri de apă. Masează bine scalpul şi lasă să acţioneze timp de o oră.

Masca 3 – Amestecă un sfert de ceaşcă cu oţet de mere cu un sfert de ceaşcă de apă şi stropeşte scalpul. Lasă-l pe păr timp de 15 minute, apoi clăteşte-l.

Masca 4 – Amestecă un gălbenuş de ou, 1 lingură de iaurt, 1 lingură cu miere şi o jumătate de linguriţă de ulei de măsline. 10 minute trebuie să ţii această mască pe păr, apoi poţi să-l clăteşti.

Masca 5 – Aceasta are nevoie de mai multe ingrediente, dar este şi mai complexă. Amestecă un gălbenuş de ou cu 50 ml ulei de ricin, 2 linguriţe de miere, 1 fiolă de vitamina A uleioasă, 1 fiolă de vitamina E, 5 linguri ulei de măsline şi 2-3 picături suc de lămâie. Masca nu este doar mai complexă, ci e nevoie şi de mai mult timp pentru a o lăsa să acţioneze: 4 ore trebuie păstrată pe scalp şi abia apoi poate fi spălată.

Orice mască de acest gen trebuie să fie repetată şi folosită pe termen lung pentru a putea observa un efect asupra părului.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora