Petruț Rizea, „Domnul Trandafir” al zilelor noastre: „Când am intrat prima dată în cancelarie, am fost poftit să bat la ușă”. Povestea unui învățător în vârstă de 21 de ani, care vrea să schimbe din temelii preconcepțiile legate de această meserie

Petruț Rizea are numai 21 de ani și de doi ani este cadru didactic. În primul său an în învățământ a fost educator la o grădiniță pentru copii cu nevoi speciale, după care s-a titularizat la o școală din București și a preluat clasa pregătitoare.

De ce alege un bărbat această meserie? Cum a fost prima zi în cancelarie pentru Petruț Rizea? Dar întâlnirea cu părinții? Și mai ales, cum face față Petruț Rizea zilelor de 1 și 8 martie?

O discuție sinceră despre provocările unui tânăr la catedră, presărată cu umorul de situație ce rezultă din încercările vârstei.

Cum a fost prima zi în cancelarie pentru Petruț Rizea

Cum îți spun copiii, Petruț?

Copiii îmi spun domnu’ 😀

Unde ești învățător?

În București, la școala 164.

E una dintre școlile șmechere din București?

E o școală cu rezultate foarte bune.

E primul tău an în învățământ?

Cel care s-a încheiat a fost al doilea an, primul l-am lucrat în învățământul preșcolar privat, într-o grădiniță cu copii cu nevoi speciale. Am decis să mă mut la stat, am dat titularizarea și așa am ajuns învățător.

Și ce clasă ai?

Am avut clasa pregătitoare și din toamnă o să am clasa I.

Adică ți-ai început cariera în forță, prima dată la o grădiniță cu copii cu nevoi speciale și apoi direct clasa pregătitoare…

Da 😀

Citește și: Cristian Gheorghe, învățătorul care a părăsit scena de teatru pentru a se dedica copiilor. Despre trecerea de la actorie la învățământ și despre o nouă formă de a dărui

Ce sunt părinții tăi?

Tatăl meu este subinginer la Uzinele Dacia, iar mama nu lucrează, are o problemă de sănătate de când eram eu mic, însă ea e foarte pasionată de pictură și scris și chiar se pricepe.

În mod normal, dacă stăteam de vorbă cu o femeie – departe de mine gândul discriminării – nu aș fi întrebat cum de a ales această meserie. Dar când stau de vorbă cu un bărbat, trebuie să întreb 😀

De când eram mic am fost o fire destul de organizată, mi-a plăcut la școală și am avut mereu nevoia asta de a transmite celorlalți și de a-i ajuta să obțină rezultate, știind că un 5-10% din ele au venit și din contribuția mea.

Practic, din setea aceasta de a transmite și de a exprima oamenilor ceva, mi-am dorit foarte mult să ajung profesor.

Da, dar învățător?

Învățător? O să-ți spun și cum am ajuns efectiv învățător. Când am terminat clasa a VIII-a, mi-am dorit să dau la un liceu unde toate disciplinele pe care le aveam să se facă într-un mod serios și să nu fie discriminări între materii. Spre exemplu, nu facem desen, hai să ne concentrăm pe română și pe mate. Nu mi-a plăcut asta niciodată, mai ales că eram la vârsta la care voiam să descopăr foarte multe lucruri. Și am ales un liceu de prestigiu, pe care toți îl laudă, Colegiul Național Carol I din Câmpulung. Am mers la pedagogie.

Adică ai plecat de acasă?

Da. Am ales să mă duc acolo pentru că auzisem că se fac toate disciplinele și că fiecare profesor chiar își face cu pasiune orele și simțeam că am de învățat, să mă dezvolt și să văd în ce direcție m-aș potrivi. Dar și pentru faptul că mi-a plăcut ideea de a deveni cadru didactic.

Erai tocilar când erai mic?

Da 😀

Ce au zis părinții? Ce a zis tatăl tău când ai spus că tu te înscrii la liceul pedagogic?

Părinții mei m-au susținut întotdeauna și m-au încurajat să fac ce-mi doresc. Tatăl meu m-a îndrumat pe partea de inginerie spunându-mi că aici se câștigă și aici aș putea avea o carieră ascendentă, dar, până la urmă au înțeles că ce-mi doresc eu să fac e mult mai bine și până la urmă nu e un capăt de lume fiindcă sunt la început de drum, e bine să încerc, să mă conving ce merge și ce nu merge și să iau deciziile care funcționează pentru mine.

Însă m-au încurajat întotdeauna, chiar dacă poate nu au fost de acord.