Robert Parker: înger sau demon?

Născut şi crescut în Baltimore, absolvent de drept şi istoria artei, Robert Parker este inventatorul unei noi ocupaţii – critica de vin. Începe să scrie despre vin în 1975, iar în 1978 apare revista „The Wine Advocate”, publicaţie care abordează punctul de vedere al consumatorului. Tot el a inventat sistemul de notare a vinului, cu 100 de puncte, stabilind limita de excelenţă între 90 şi 100. Parker a devenit celebru atunci când, contrar părerii generale, a prezis un viitor strălucit recoltei bordeleze din 1982. Revista „The Wine Advocate”, cu 6 ediţii tipărite pe an, a ajuns, în 2012, să aibă peste 50.000 de abonaţi plătitori. În acelaşi an, Robert Parker a cedat pachetul majoritar unui grup de investitori din Singapore, iar managementul editorial a trecut în seama lui Lisa Perrotti-Brown. Ceva mai târziu, în 2017, Michelin, brand-ul global din spatele renumitului ghid de restaurante, a achiziţionat 40% din „The Wine Advocate”/RobertParker.com.

Parker este, fără îndoială, un personaj controversat în industria vinului. Unii afirmă că, odată cu sistemul său de notare, s-a făcut în sfârşit „lumină” pe piaţa extrem de complexă vinului. Practic, pasionaţii, dar şi consumatorii ceva mai puţin avizaţi, au primit un instrument matematic de evaluare a vinului: sistemul Parker. Pe de altă parte, alţii îl acuză că „a spălat” minţile consumatorilor, mulţi clienţi ajungând să cumpere „puncte Parker” şi nu vinuri. Mai mult, chiar şi producătorii au ajuns să-şi schimbe stilul de vinificaţie, astfel încât să poată obţine punctaje mai mari şi asta în dauna satisfacţiei consumatorilor. Acest fenomen a fost denumit „parkerizare”, el concretizându-se printr-o „internaţionalizare” şi o omogenizare (nefericită, zic unii) a vinurilor.

Fără îndoială, Robert Parker a schimbat iremediabil lumea vinului. La fel cum astronomul suedez Anders Celsius a inventat o scară pentru a măsura temperatura, Parker a inventat o scară pentru a evalua calitatea vinului. Dacă sistemul lui Parker este cel mai bun, e o discuţie la fel de lungă cum ar fi cea care ar trebui să stabilească dacă scara Fahrenheit ar fi preferabilă scării Celsius. Desigur, oamenii au avut întotdeauna nevoie de cifre, e în natura umană să ne dorim certitudini cuantificate. Parker a livrat un sistem pentru a acoperi această necesitate. Pentru marea majoritate a consumatorilor de vin, sistemul „parkerian” e simplu şi concis, deci este în regulă. Pentru restul, adică pentru amatorii avizaţi, unii poate mai mofturoşi sau cârcotaşi, desigur că nu este. Aceştia din urmă vor poveşti, doresc infinitezimale nuanţări, le place să despice firul în patru. La urma urmei şi asta e o dorinţă la fel de legitimă. În tot cazul, dacă nu ar fi existat Robert Parker, sunt convins că ar fi apărut, mai devreme sau mai târziu, un alt Celsius al vinului.