„Cel mai bine pot asemăna viaţa de avocat cu o călătorie pe velier. Trebuie să fii pregătit tot timpul pentru schimbare, să te adaptezi, să te bucuri de perioadele liniştite şi să faci faţă cu bine furtunilor”. Care este povestea biroului de avocatură STOICA | Lawyers - LIFE.ro
Mergi la conținut

În copilărie, Alin Stoica își dorea să fie ofițer de poliție rutieră. Îi plăcea când îi vedea pe polițiști pe stradă, i se părea că inspiră autoritate, respect. Ulterior, și-a dat seama că nu este ce își dorește și a devenit avocat. Iar acum, a fondat biroul de avocatură STOICA | Lawyers. 

Este conștient că „avocatul este învestit de către client cu încrederea pe care i-o acordă. Această încredere trebuie gestionată conștiincios, întrucât, în această profesie, este foarte fină linia între succes şi dezamăgire”. Așa că în fiecare zi muncește pentru că admite că nu îi place să-i dezamăgească pe cei din jur, în special pe clienți. 

Atunci când nu este la birou, îi place să fie pe apă, făcând sailing, pe partie, făcând schi sau în mașină, pe drumuri off-road. 

Avocatul Alin Stoica visează la un sistem de justiție digitalizat, în care să poată avea procese, în aceeaşi zi, la instanţe din Cluj, Timişoara şi Constanţa fără a fi nevoie să efectueze deplasarea fizică la acestea. Dar recunonoaște și că „visurile mele nu cunosc limite, iar cu perseverenţă şi multă muncă, sper să ma ridic la nivelul acestora”. Iar sfatul său pentru cei care își doresc să urmeze o carieră juridică este „să rămână verticali, obiectivi şi să respecte drepturile fiecărei persoane care va veni în faţa sa”.

Cum arată viața unui avocat în România? Cine este Alin Stoica? Și cu ce se diferențiază biroul de avocatură STOICA | Lawyers pe piața de la noi?

Cum este viața de avocat în România? 

Dinamică, dar frumoasă. Plină de provocări şi satisfacţii. Cel mai bine pot asemăna viaţa de avocat în România cu o călătorie pe velier. Trebuie să fii pregătit tot timpul pentru schimbare, să te adaptezi, să te bucuri de perioadele liniştite şi să faci faţă cu bine furtunilor care pot apărea brusc.

Alin Stoica
Avocatul Alin Stoica și pasiunea sa pentru sailing

Ce înseamnă dreptate pentru dvs?

Atât din punct de vedere moral, cât şi din punct de vedere juridic, pentru mine dreptatea reprezintă principiul fundamental conform căruia fiecare persoană trebuie să primească ceea ce îi este cuvenit.

Dar justiție? 

Ca şi concept, justiţia mă duce cu gândul direct la un mecanism care face dreptate, echitate. Din punct de vedere material, prin justiţie înţeleg întreaga arhitectură instituţională a instanţelor judecătoreşti, cărora le revine una dintre cele mai grele sarcini: aceea de a face dreptate.

Ce faceți după ce câștigați un proces … aveți vreun ritual? 

Nu am un ritual anume, însă îmi place să marchez momentul şi să îl sărbătoresc. 

Când începe și când se termină o zi pentru dvs? 

De regulă, ziua începe dimineaţa devreme, la cafea, alături de soţia mea şi se termină seara, la liniştea lecturii unei cărţi bune, dintr-un alt domeniu decȃt cel juridic. 

Ca activitate pe parcursul zilei, în viaţa şi programul unui avocat, nicio zi nu seamănă cu alta. Agenda mea variază foarte mult de la o zi la alta, însă de regulă prima parte a zilei este dedicată termenelor de judecată, iar a doua parte a zilei este rezervată activităţii de birou şi întâlnirilor cu clienţii. 

Ați ales un drum profesional pe cont propriu. Cât de greu a fost începutul biroului de avocatură STOICA | Lawyers?

Nu pot spune că a fost uşor, însă, ca în orice proiect nou, a fost nevoie de ambiţie, perseverenţă, viziune şi un plan pe termen lung. 

A fost o decizie asumată şi curajoasă, în perfectă armonie cu viziunea şi principiile mele. Greu a fost la început, până s-a format fluxul de clienţi, dar apoi lucrurile s-au stabilizat şi au continuat pe un trend anual ascendent.

La acest moment, ne mȃndrim cu un portofoliu solid de clienţi, care sperăm să crească în mod constant. 

STOICA | Lawyers
Alin Stoica și povestea biroului de avocatură STOICA | Lawyers

Care este viziunea dvs. de business? Cu ce se diferențiază biroul de avocatură STOICA | Lawyers de altele de pe piață?

Fie că va rămâne la nivel de birou de avocatură cu avocaţi colaboratori, fie că se va transforma într-o societate de avocatură, îmi doresc să ne extindem portofoliul de clienţi la nivel naţional şi să continuăm le să oferim acestora servicii juridice de înaltă calitate.

Cabinetul nostru lucrează în principal cu persoane juridice şi este specializat în zona comercială, acoperind zona de Recuperări creanţe, Insolvenţă, Litigii de muncă etc. De asemenea, biroul nostru oferă asistenţă si reprezentare victimelor accidentelor rutiere, cât şi victimelor actelor de Malpraxis, în vederea obţinerii despăgubirilor aferente.

Diferenţa consider că se realizează prin profesionalism, promptitudine şi onestitate în relaţia cu clienţii. Onestitatea priveşte atât şansele de câştig, cât şi celelalte aspecte ale cauzei: durata acesteia, costurile totale etc.

Asemenea unui doctor, după consultarea pacientului, îi expunem clientului paşii procedurali, durata estimativă a acestor paşi, costurile aferente, astfel încât acesta să poată lua o decizie corectă, cunoscând toate implicaţiile respectvului demers juridic. De asemenea, clienţii noştri apreciază mult faptul că sunt consultaţi în privinţa strategiei de apărare, cât şi atunci când sunt ţinuţi la curent cu stadiul cauzei lor, fără a fi nevoie să solicite ei acest lucru.

Mai țineți minte ce ați simțit în prima zi când ați deschis biroul de avocatură STOICA | Lawyers?

Desigur. A fost o zi emoţionantă. Am simţit că marchează un moment important în evoluţia mea personală şi profesională. De asemenea, încă din prima zi am simţit presiunea confirmării aşteptărilor clienţilor. 

La fel ca şi atunci, sunt conştient că avocatul este învestit de către client cu încrederea pe care i-o acordă. Această încredere trebuie gestionată conștiincios, întrucât, în această profesie, este foarte fină linia între succes şi dezamăgire. Mie nu îmi place să dezamăgesc. 

Și ce vă doriți cel mai mult pentru viitorul biroului de avocatură STOICA | Lawyers?

Să îşi continue trendul ascendent, să îşi mărească echipa, să reuşim să stabilizăm cât mai multe colaborări cu clienţi din toată ţara şi să furnizăm servicii juridice de înaltă calitate. Clienţii mulţumiţi devin cei mai buni ambasadori ai afacerii tale. Atât de simplu este.

Vă invit să ne întoarcem puțin în timp. Când v-ați dat seama că acesta este drumul pe care vi-l doriți în viață? 

În facultate. În anul I profesorii ne-au prezentat profesiile juridice spre care ne puteam îndrepta după finalizarea studiilor. Ni s-a vorbit de principiile care guvernează profesia de avocat: libertate, independenţă, confraternitate, profesionalism. Am simţit imediat compatibilitate cu această profesie, sens în care, în anii ce au urmat, m-am dedicat studierii evoluţiei şi istoriei acesteia, cât şi pregătirii examenului de admitere.

Dar când erați mic tot avocat voiați să fiți? Sau ați avut și alte dorințe, poate mai copilăroase? 

Nu. Visam să devin ofiţer de poliţie rutieră. Îmi plăcea mult când îi vedeam pe stradă sau în misiuni. Inspirau autoritate, respect. Făceau ordine în trafic, iar toţi șoferii ascultau de ei. Ulterior, mi-am dat seama că nu mă pliez pe acest profil profesional şi m-am reorientat. 

Care este cea mai frumoasă amintire pe care o aveți din copilărie? 

Datorită familiei mele, am avut o copilărie fericită, în care perioadele din Bucureşti se împleteau cu vacanţele la bunici. Bunicii mei locuiau în judeţul Iaşi, într-o zonă foarte frumoasă, de deal, într-un sat unde erau conservate foarte bine obiceiurile şi tradiţiile zonei respective. Acolo timpul părea că stă în loc, iar sentimentul de libertate nu cunoştea limite. Am foarte multe amintiri frumoase, însă serile petrecute pe deal, vor ocupa mereu un loc aparte în inima mea.

Ați avut o persoană care să vă fie model? Un om care să vă ghideze drumul?

Pe plan personal, modelul meu a fost reprezentat de familie. Ulterior a apărut soţia şi familia ei care au contribuit la dezvoltarea mea. Am fost înconjurat tot timpul de oameni de calitate, de la care am avut ce învăţa şi de la care am putut prelua lecţii valoaroase de viaţă şi de business.

STOICA | Lawyers
Alin Stoica împreună cu soția sa

Pe plan profesional, modelele mele au fost profesorii de la facultate (mare parte a lor, practicieni ai dreptului) care m-au creditat cu încredere, mi-au fost mentori şi care au contribuit, fiecare în parte, la dezvoltarea mea. 

Le sunt recunoscător tuturor. 

Care a fost cea mai frumoasă lecție de viață pe care ați primit-o vreodată? 

Că fiecare zi din viaţa noastră este un dar, pe care avem datoria morală de a-l primi şi a-l preţui corespunzător. Viaţa este o călătorie, nu o destinaţie. Astfel, trebuie să iubim, să preţuim şi să trăim prezentul fiecărei zile. Oamenii tind să trăiască în viitor, să îşi facă planuri, să se concentreze pe ce va fi, neglijând faptul că prezentul pe care îl trec cu vederea, este viitorul pe care îl aşteptau cândva.

Dar cea mai frumoasă victorie pe care ați cunoscut-o … fie ea pe plan profesional sau personal? 

Pe plan personal, cea mai frumoasă victorie pe care am cunoscut-o este chiar soţia mea.

Pe plan profesional, este greu să fac o departajare, deoarece fiecare speţă câştigată are particularităţile ei, iar pentru mine, fiecare victorie aduce aceeaşi satisfacţie, recunoştinţa clienților fiind, în egală măsură, nepreţuită.

Dar ca să răspund la întrebare, una dintre cele mai frumoase speţe a fost aceea prin care am avut plăcerea de a acorda asistență juridică unui client, cetățean român, în legătură cu un litigiu privitor la recuperarea unei sume mari de bani, aflat pe rolul Tribunalului de Land Kempten din Bavaria, Germania. A fost o victorie frumoasă.

Ce faceți atunci când nu sunteți la biroul de avocatură STOICA | Lawyers? Ce pasiuni aveți? 

Ȋmi place să călătoresc. De asemenea, în funcţie de sezon, sunt pasionat, în egală măsură de sailing şi de schi. Sunt activităţi prin care mă deconectez de la activitatea curentă, meditez şi am timp să stau cu prietenii şi familia.

Alin Stoica
Avocatul Alin Stoica și pasiunea sa pentru sailing

Ocazional, merg la off-road unde am plăcerea de a reîntâlni oameni faini şi de a mă bucura de natură, dintr-o altă perspectivă.

Alin Stoica
Avocatul Alin Stoica și pasiunea sa pentru off-road.

Nu în ultimul rând, în timpul liber mă implic în activitatea unei fundaţii cultural umanitare şi încerc să contribui la activitatea şi dezvoltarea acesteia. Ȋmi aduce un sentiment intens de împlinire şi simt că pot contribui în mod direct, alături de ei, la o lume mai bună.

Ce înseamnă o viață bună pentru dvs? 

O viaţă echilibrată, în care activitatea profesională este armonizată cu cea de familie. Tin foarte mult la aspectul acesta. Nu trebuie neglijată niciuna, ele fiind interdependente din multe puncte de vedere.

Cum vedeți dvs. prezentul României? Dar viitorul? 

România are un prezent frumos şi un viitor promiţător. Suntem un stat membru al Uniunii Europene, integrat într-o alianţă militară (NATO) foarte puternică, ceea ce îi asigură un climat optim pentru dezvoltarea socială, juridică, economică, culturală, etc. 

Desigur, nu este totul perfect şi sunt foarte multe de îmbunătăţit, însă această sarcină revine în egală măsură clasei politice, cât şi cetăţenilor. Privind retrospectiv, România a evoluat mult, mai ales după ce a intrat în familia europeană, însă sunt convins că era mult loc de mai bine. 

Ce sfaturi i-ați da unui elev care visează la o carieră în drept? 

Să se pregătească temeinic, să se aştepte la un domeniu care este într-o continuă mişcare şi care presupune o pregătire continuă, care va continua si ulterior finalizării studiilor.

Mai departe, un sfat sincer pe care l-aş da, ar fi acela ca indiferent de profesia pe care şi-o va alege (avocat, judecător, procuror etc) să îşi stabilească un set de principii morale ridicate, de la care nu va abdica niciodată şi să ofere societăţii un profesionist căruia şi el ar avea încredere să îi încredinţeze cauza sa spre soluţionare.

Să rămână vertical, obiectiv şi să respecte drepturile fiecărei persoane care va veni în faţa sa.

STOICA | Lawyers
Alin Stoica și Sosisesa

Și care este calitatea pe care trebuie să o ai dacă vrei să lucrezi în acest domeniul avocaturii? 

Sunt mai multe si depind una de cealaltă. Profesionalism, promptitudine, onestitate şi flexibilitate. Degeaba le ai pe unele, dacă îţi lipsesc celelalte. Din punctul meu de vedere, profesia aceasta nu se pliază pe genul de persoane superficiale, rigide. Trebuie să fii sociabil, să ai răbdare cu clienţii şi să fii pregătit tot timpul pentru schimbări, să te adaptezi acestora. 

Ultima întrebare, cum arată visurile unui avocat de succes din România? 

Visul meu este continui dezvoltarea acestui proiect în care am foarte mare încredere şi care, după 6 ani, apreciez că a obţinut confirmarea pieţei.

În continuare, din punct de vedere tehnic, visez la ziua când digitalizarea va ajunge în punctul în care ne va uşura activitatea şi mai mult. De exemplu, aştept ziua în care voi putea pune concluzii de la birou, în aceeaşi zi, la instanţe din Cluj, Timişoara şi Constanţa fără a fi nevoie să efectuez deplasarea fizică la acestea. 

Va fi un pas important şi cred eu că mutarea şedinţelor în online (cel puţin în cauzele în care părţile sunt asistate/reprezentate de avocat) va fi cu adevărat un moment care va revoluţiona derularea unui proces. În rest, visurile mele nu cunosc limite, iar cu perseverenţă şi multă muncă, sper să ma ridic la nivelul acestora.

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora