fbpx

Căutare

Share this article

În fiecare vară, mii de turiști vizitează San Domino, bucățica de pământ stâncos din Marea Adriatică. Plajă, diving, snorkelling, cea mai mare insulă din arhipelagul Tremiti este o oază de liniște, relaxare și bună dispoziție. Însă, recent un grup de activiști nu a venit să viziteze San Domino cu gândul să se bucure de calmul mării și nici să asculte cum valurile se sparg de stâncile de pe țărm. Era un grup de activiști pentru drepturile persoanelor LGBTQ+. Ajunseseră acolo pentru a organiza o mică ceremonie în memoria celor care și-au pierdut viața într-un moment care a pătat istoria Italiei acum mai bine de 70 de ani. Și asta pentru că, în perioada 1938-1939, San Domino a fost transformată într-un exil.

Italia fascistă: atunci când nicio lege nu îți spune că ai greșit și, cu toate astea, ești pedepsit

În 1938, în plin regim totalitar, Italia transformase această insulă într-un loc al suferinței și al marginalizării. San Domino a fost, pentru mai bine de un an, locul în care Benito Mussolini voia „să facă dispărută” homosexualitatea. Bărbații gay distrugeau imaginea pe care dictatorul voia să o proiecteze asupra masculinității italienilor – „italienii erau puternici, masculini, virili, croiți după comportamentul militar al regimului în care trăiau, iar homosexualitatea era imposibil să existe în regimul fascist”.

Deși nu era ilegală la aceea vreme, homosexualitatea era văzută atunci ca pe o boală mintală care intra în contradictoriu cu idealul fascist despre „omul nou”. Iar în acest context, guvernul a hotărât că trebuie să ia acțiune și să oprească întâlnirile acestora, să le distrugă comunitatea și să taie din rădăcină orice vis al tinerei generații de a aparține unor oameni cu care să se identifice. Rezistența comunității, numită „confino” (naștere), trebuie oprită cu orice preț.

Iar strategia guvernului italian de la aceea vreme a fost aceea de a ascunde, pe cât posibil, existența acestor oameni.

Nu existau legi care să îi interzică. Însă climatul devenise atât de încărcat, de restrictiv, încât orice manifestare ar fi fost foarte rapid suprimată. Mai ales în Catania, acolo unde primarul a profitat de acest context discriminatoriu și a început să trateze comunitatea cu violență. Era determinat să stopeze „răspândirea degenerării” în orașul său. Sau, cel puțin să reducă aceste comportamente sexuale pe care le considera aberante și care erau, în viziunea sa, nu doar imorale, dar și nesănătoase pentru răspândirea rasei.

Așa că, a transformat o oază de liniște, insula San Domino, într-un loc al suferinței, al torturii … dar și al libertății. Iar în 1938, un grup de 45 de bărbați din Catania care se credeau că erau homosexuali au fost luați din casele lor și trimiși în exil, la 600 de kilometri departe, în insula din Marea Adriatică.

Este adevărat că alți bărbați acuzați de același lucru au fost închiși alături de prizonieri politici pe alte insule precum Ustica sau Lampedusa, însă San Domino a fost singurul loc din Italia unde toți exilații erau homosexuali.

Comunitatea din Catania, înaintea exilului din San Domino

San Domino: atunci când exilul se află între suferință și libertate

Întregul episod fusese complet șters din istoria Italiei, până când a apărut cartea „The Island and the City”, al cercetătorilor Gianfranco Goretti și Tommaso Giartosi. Nimeni nu credea că după torturile de la aceea vreme, mai existau oameni care să supraviețuiască și să mai poată vorbi despre acea perioadă. Însă, cei doi cercetători italieni au vorbit cu 12 bărbați, cei mai mulți din Catania, care au îndurat condițiile îngrozitoare din San Domino.

Ce s-a întâmplat pe micuța insulă din Marea Adriatică? Bărbații erau aduși încătușați pe insulă. Erau trimiși să locuiască în cămine. Fără electricitate. Fără apă curentă. Erau tot timpul supravegheați de soldați. Și în fiecare zi la ora 8pm suna alarma și nu mai aveau voie afară. Nu aveau voie să muncească și nici să se împrietenească. Trăiau într-o închisoare în aer liber. Nu aveau voie să facă baie în mare. Iar, soldații care îi apărau de multe ori îi violau în nicio condiții greu de povestit. Zilele treceau iar acest grup de zeci de bărbați nu făceau altceva decât de să se uite la valurile mării.

Asta în contextul în care insula era locuită. De altfel, un om din San Domino, Carmela Santoro, își amintește de aceea perioadă din copilăria sa: „Atunci când am auzit că erau aduși oameni în exil eram curioși cine sunt și cum arată, mai ales că știam că li se spune the girls /  fetele”. Localnicii mergeau și se uitau la oamenii care erau aduși pe insula lor. Stăteau sus pe stânci și se uitau atunci când bărbații erau coborâți din bărci, toți îmbrăcați în pantaloni alb și cu pălării. Nu aveau niciun fel de contact cu ei, doar stăteau și se uitau la ei, analizându-i. Dar niciun localnic nu vorbea urât despre ei. Un alt localnic, Attilio Carducci, își amintește că tatăl său, deși era reprezentantul guvernului fascist din aceea zonă, nu vorbea niciodată urât despre cei care erau trimiși să locuiască aici.

Insula San Domino

Suferința. Bărbații exilați pe insulă nu doar că erau nevoiți să îndure toată cruzimea condițiilor de pe San Domino, dar au fost nevoiți să trăiască în permanență cu gândul că ei sunt motivul pentru care familiile lor suferă acasă, în satele și orășelele conservatoare în care trăiau. Știau că dacă se afla că sunt homosexuali familiile lor urmau să sufere. Iar toată această luptă interioară se poate simți și din scrisoarea unui țăran din Sicilia care trebuia să devină preot. Acesta fusese exilat pe insulă, însă autoritățile îi permiseseră să îi scrie un bilețel judecătorului pentru a-și susține eliberarea din exil: „Imaginați-vă, Domnule Judecător, durerea prin care trebuie să treacă iubitul meu tată”. Prizonierul, identificat ca Orazio L, încerca să îl convingă pe judecător să accepte să fie eliberat de pe insule și lăsat să „îl servească pe Dumnezeu” în armată. Orazio L voia să devină soldat, să se întoarcă în țară și să încerce să repare tot răul pe care l-a cauzat familiei sale, jertfindu-și viața în apărarea țării.

Romanul grafic „Sono Tutti Maschi”

Libertatea. Și cu toate astea, San Domino a însemnat și un colț de libertate pentru oamenii exilați aici. Devenise unul dintre puținele locuri din Italia în care bărbații puteau să fie deschiși, să își asume adevărata identitate și să aibă alături oameni care să îi înțeleagă, să îi accepte și să îi iubească așa cum sunt. Fără să vrea, fasciștii creaseră un colț de libertate. Pentru prima dată în viața lor, bărbații exilați pe insulă putea să fie eliberați de discriminarea cu care erau tratați de lumea catolică a Italiei anilor 1930.

Iar acest sentiment a fost explicat de unul dintre veteranii de pe San Domino, Giuseppe B, într-un interviu acordat revistei Babilonia. Acesta spunea că mulți dintre cei care ajungeau pe insulă voiau să îndure toate suferințele de acolo doar pentru a putea fi liberi. Giuseppe B spunea că în acele zile, în orășelele de pe lângă Napoli, un „femminella”, cuvânt folosit pentru a descrie un homosexual, abia putea să iasă din casă fără să fie observat și arestat de poliție. Și tot acesta povestește că pe insulă lucrurile nu stăteau deloc așa. Oricât de grele erau condițiile, aceștia putea să joace teatru sau să se îmbrace așa cum doreau. Mai mult decât atât, Giuseppe B își amintește, în același interviu, că bărbații de pe insulă se putea îndrăgosti, iar unii dintre ei avea relații romantice. Mai mult decât atât, unii au regretat atunci când, în 1939, exilul de pe San Domino s-a încheiat, odată cu începutul Celui De-al Doilea Război Mondial.

Exilul din insula San Domino: viața după exil și poveștile actuale

După 1939, bărbații exilați pe insulă s-au întors acasă. Însă nu au fost nicidecum liberi. Au fost închiși într-un fel de arest la domiciliu.

Suferințele lor nu au fost suficiente pentru a schimba mentalitățile din Italia. Astăzi, chiar dacă discriminarea nu mai este nicidecum la nivelul anilor 1930, lupta pentru șanse egală încă continuă. În Italia nu există drepturi legale pentru cuplurile gay. Și tocmai de aceea, activiștii au vrut să vorbească despre ororile din exilul de pe San Domino.

San Domino vs anii 2000. Teroarea de la finalul anilor 1930 a fost ilustrată și în romanul grafic italian (2008) „Sono Tutti Maschi (In Italy Everyone Is Manly / În Italia toată lumea este masculină)”, în musicalul „San Domino”, scris de Tim Anfilogoff și Alan Whittaker (2018), dar și în scurt metrajul „The Red Tree”, al regizorului Paul Rowley (2018):

read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO