Șase cărți despre șase povești de dragoste aparent imposibile - LIFE.ro
Mergi la conținut

Când vine vorba despre povești de dragoste complicate, alegeri dificile între „rațiune și simțire”, nimic nu e ușor. Nici în viață și nici în poveștile din pagini scrise. Deși atunci când pătrundem într-o astfel de lume ne putem dori ca, măcar câteodată, finalul să fie unul fericit între protagoniști, întotdeauna vom asimila „cărțile bune” cu cele ale căror personaje nu cad pradă facilului „happily ever after”. Din această zonă, a ficțiunii, vă propunem șase cărți ale căror povești de dragoste aparent imposibile vă vor purta pe un drum în care călătoriile personajelor prin propriile emoții și confruntări cu sine sunt cât se poate de reale și de vii. Atât de reale, încât unele dintre ele s-au transformat și în ecranizări remarcabile.

  1. Ceea ce nu poate fi ascuns

Pentru Agnès Martin-Lugand, autoarea fenomenului internațional „Oamenii fericiţi citesc şi beau cafea”, iubirea nu poate exista fără despărțire și iertate, în noua carte publicată de Editura Trei, „Ceea ce nu poate fi ascuns”. Ea spune povestea lui Reine, o femeie de succes care, împreună cu cel mai bun prieten al său, Paul, are o agenție de comunicare. E foarte pasionată de munca ei şi duce o viață fericită alături de Noé, băiatul său de şaptesprezece ani, care se pregăteşte de bacalaureat. Într-o zi, prin intermediul unuia dintre clienții săi, Pacôme, de care se simte foarte atrasă, Reine îl reîntâlnește pe iubitul ei din tinerețe, Nicolas. E o revedere dulce-amară, căci Nicolas a părăsit-o atunci pentru o altă femeie, neştiind ce lasă în urmă. Dar unele lucruri nu pot fi ascunse la nesfârşit, iar adevărurile dureroase ies la iveală, bulversând viaţa lui Reine, care trebuie să-şi limpezească sentimentele şi să hotărască pe cine iubește cu adevărat.

Citește și:

Cartea sau filmul? 10 cărţi ecranizate în 2018

  1. Acolo unde cântă racii

Cea mai bine vândută carte în 2019, conform NPD BookScan, „Acolo unde cântă racii”, publicată de Editura Pandora M în colecția Literary Fiction, vorbește despre o existență la fel de surprinzătoare ca și titlul său. Autoarea Delia Owens prezintă viața tulburătoare a unei supravieţuitoare — Kya Clark, poreclită Fata Mlaştinii de localnicii din Barkley Cove, un orăşel liniştit de pe coasta Carolinei de Nord. Părăsită de părinţi şi de fraţi, Kya locuieşte singură într-o cabană dărăpănată de lângă orăşel, în mijlocul pădurii brăzdate de canale. În 1969, când tânărul Chase Andrews este găsit mort, lumea bănuieşte imediat că a fost ucis de Fata Mlaştinii. Să fie oare adevărat? Kya nu este nici pe departe o sălbăticiune, ci o tânără sensibilă şi inteligentă, care a supravieţuit în ţinuturile luxuriante, învăţând secretele naturii.

Dar când Kya simte înfiripându-se în sufletul ei dorinţa de a fi iubită și doi tineri din oraş sunt atraşi de frumuseţea ei neobişnuită, viaţa i se schimbă complet. Însă o întâmplare inimaginabilă îi sfărâmă noua existenţă.

Povestea Kyei a impresionat-o atât de mult pe actrița Reese Witherspoon, care a promovat romanul în clubul ei de lectură, încât vedeta a ales să fie producătoarea filmului ce urmează să fie ecranizat de studiourile Fox 2000.

  1. Dragoste și ură

O altă carte transformată în film datorită forței narațiunii este și „Dragoste și ură”, de Rhidian Brook, un roman cutremurător despre convingerile noastre cele mai puternice, despre dorințele noastre cele mai adânci și despre forța transformatoare a iertării. Acțiunea se petrece în Hamburg, în 1946. Mii de oameni rămân captivi în ceea ce se numește acum Zona de ocupație britanică. Însărcinat să supravegheze reconstrucția orașului ruinat și denazificarea localnicilor, colonelul Lewis Morgan primește o vilă superbă pe malul fluviului Elba, unde se va muta împreună cu soția sa, Rachel, și fiul lor, Edmund. Contrar uzanțelor, colonelul Morgan nu-i obligă pe proprietarul vilei, Stefan Lubert, și pe fiica lui să plece, ci insistă să locuiască împreună. În această atmosferă încărcată și claustrofobică, fiecare trebuie să se confrunte cu sine însuși pe măsură ce ostilitatea și durerea dau naștere unor pasiuni nebănuite și trădări sfâşietoare.

  1. Toate luminițele

 Când o zărește pentru prima dată pe Catherine Calhoun, Elliott Youngblood e doar un puști cu un aparat de fotografiat, care n-a mai văzut niciodată o fată atât de frumoasă și de tristă. Deși amândoi se simt izolați, între ei se înfiripă o prietenie profundă, care se destramă când Elliott e obligat să plece din oraș. La întoarcere, băiatul descoperă că lucrurile s-au schimbat: el este vedeta echipei de fotbal a școlii, iar Catherine lucrează tot timpul la misterioasa pensiune a mamei sale. Nu l-a iertat pe Elliott pentru că a abandonat-o, dar el e hotărât să-i recâștige prietenia și… inima. O tragedie, în care Elliott devine suspectul principal, dar și secretul mistuitor al fetei ar putea să le distrugă orice șansă la iubire și fericire. Autoarea, Jamie McGuire a scris, de asemenea, și trilogia „Providence”, dar și seriile de mare succes „Beautiful” și „Frații Maddox”.

  1. Suflete in noapte

Poate că fericirea e mai puțin previzibilă decât nefericirea, dat find că ține de libertate. Și întocmai ca libertatea, nu e niciodată sigură; nu poate dura la nesfârșit. Dar poate fi adevărată și, în acest roman minunat, ne putem bucura și noi de ea”, scrie The Guardian despre romanul lui Kent Haruf, „Suflete în noapte”.

Addie Moore și Louis Waters sunt doi oameni în vârstă dintr-un mic orășel de câmpie american, care își duc zilele fiecare în singurătate după ce rămân văduvi și copiii pleacă să-și vadă de viețile lor. Deși sunt vecini, nu știu mare lucru unul despre celălalt, dar lucrurile se vor schimba când femeia îi propune un aranjament puțin ciudat: să-și petreacă nopțile împreună. Înfruntând prejudecățile comunității, cei doi se regăsesc noapte de noapte și își alungă singurătatea, spunându-și unul altuia povești de viață și legând o prietenie care nu ține cont de vârstă. Treptat, prietenia lor se transformă în ceva mult mai profund, iar istoria unei iubiri târzii nu se stinge. Filmul cu același nume, care a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Veneția în 2017, îi are ca protagoniști pe Robert Redford, Jane Fonda, Matthias Schoenaerts și Judy Greer. Aclamată de critica de specialitate, producția cinematografică marchează a patra colaborare dintre Fonda și Redford.

  1. Soția

Joe și Joan Castleman sunt în avion, deasupra oceanului. El se gândește la prestigiosul premiu literar internațional pe care urmează să-l primească, ea plănuiește să-l părăsească. Timp de patru decenii și-a înăbușit propriul talent literar ca să susțină ascensiunea literară a soțului, i-a tolerat infidelitățile și atitudinea. E vremea să trăiască viața pe care și-o dorește. Complex, ambițios și amuzant, „Soția” este un roman de neratat despre măștile mariajului: cea publică, impecabilă și solidă, și cea privată, șifonată și putredă. Personajul puternic creat de scriitoarea Meg Wolitzer i-a adus actriței Glenn Close trofeul „Globul de aur” pentru o interpretare remarcabilă, în filmul cu același nume.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora