Căutare

Share this article

Schimbarea locului de muncă este un gând care ne bântuie pe fiecare dintre noi la un moment dat. Puțini sunt cei care declară senin că au un loc de muncă perfect și că merg cu drag la job.

Se dă următorul scenariu: lucrezi într-o companie de ceva timp și ai observat că motivația ta e în scădere. Sau nu te simți destul de provocat. Sau simți că nu mai mergi în direcția dorită.

Interesele și obiectivele tale profesionale se schimbă în mod natural în decursul timpului, așa că vine un moment în carieră în care consideri că e loc de schimbare la locul de muncă. Care sunt indicatorii care ar trebui să-ți consolideze această idee și cum ar trebui să faci schimbarea? La aceste întrebări ne-a răspuns Elena Dionisie, owner-ul companiei de HR, WeDoHR.

Schimbarea locului de muncă. Șase pași care arată nevoia de schimbare

Te simți adesea stresat și obosit

De câte ori în ultima perioadă ai simțit că te târăști spre birou, fără nici un strop de voioșie? Dormi mai puțin și mai prost noaptea și adesea ai crize de irascibilitate?

Oricare dintre cele de mai sus pot fi semnele creșterii nivelului de stres. Stresul poate afecta starea de spirit și sistemul imunitar, așa că dacă ai senzația că organismul tău încearcă să-ți spună ceva, merită să acorzi puțină atenție pentru a-l înțelege.

Nu mai crezi în valorile companiei cum o făceai odinioară

Când ai început să lucrezi în această companie, părea că ai posibilități nelimitate și adeseori te simțeai mândru că faci parte din echipa acestei organizații. Recent ai observat o schimbare în atmosferă și încrederea ta în organizație nu mai e ce era.

Poate compania a luat niște decizii comerciale sau de strategie cu care nu ești de acord. Poate managementul nu s-a schimbat în bine sau poate gândirea ta a evoluat și simți că nu te mai aliniezi valorilor companiei. Dacă așa stau lucrurile, poate ar trebui să te orientezi către altă companie.


Citește și: Când e cel mai bun moment să îți schimbi locul de muncă


Te surprinzi privind ceasul

Obișnuiai să te trezești dimineața entuziasmat pentru proiectele finalizate cu o zi înainte? Obișnuiai să te implici în cât mai multe proiecte și să faci ore suplimentare voluntar? Acum numeri orele rămase până la finalul programului și încerci să te implici în cât mai puține proiecte?

Oricine merită să lucreze pentru un job ce-i oferă entuziasm. Probabil că job-ul nu ți se mai potrivește sau poate că angajatorul tău nu mai are un comportament adecvat față de tine. Oricare ar fi situația, e timpul să te îndrepți către ceva ce să-ți trezească din nou pasiunea.

Aptitudinile tale nu se potrivesc intereselor personale

Uneori oamenii sunt angajați pentru lucruri la care se pricep foarte bine, dar care nu le face plăcere să le ducă la îndeplinire.

Așa cum a spus Steve Jobs la un moment dat: „Singura modalitate de a-ți face treaba grozav este să iubești ceea ce faci. Dacă nu ai descoperit-o încă, mai caută, nu te plafona”.

Te simți invizibil

Simți uneori că părerile și faptele tale trec neobservate? Te-ai gândit că poate s-a întâmplat asta în cazul unui proiect, dar ai putea avea surpriza să constați că ideile tale au fost lăudate atunci când au venit din partea altcuiva. Poate că relația cu echipa ta nu este una cordială sau colaborativă așa cum credeai, iar membrii echipei nu mai sunt la fel de sociabili ca pe vremuri.

Pentru că petreci mult timp din zi alături de echipă, este important să te simți un membru valoros, iar atmosfera să fie prietenoasă, productivă și încurajatoare. Dacă simți că ai făcut totul pentru a reda dinamica grupului și cu toate acestea lucrurile merg la fel de prost, e cazul să îți cauți altceva.

Ți-ai depășit rolul actual

Ai dezvoltat noi aptitudini și ai căpătat experiență în rolul tău, motiv pentru care simți că ești pregătit pentru noi provocări. De multe ori angajatorii nu oferă posibilități de promovare și a sta în același loc, pe aceeași poziție, nu-ți va aduce nici un beneficiu în dezvoltarea carierei și a ta, personală.

Schimbarea locului de muncă. Ce să cauți?

1. ÎNCEPE PRIN A TE CUNOAȘTE

Înainte să iei o hotărâre, încearcă să pui pe hârtie, așa cum a făcut-o și Elizaga, care îți sunt punctele forte și care sunt cele slabe, ce lucruri îți place să faci și ce urăști. Iar după ce faci această analiză despre tine, poți începe să cauți care sunt domeniile care îți pot satisface cele mai multe puncte din cele pe care le-ai scris pe hârtie.

2. NU TE GÂNDI LA CÂT TIMP AI IROSIT

O să te gândești, probabil, cât timp ai pierdut prin toate școlile pe care le-ai făcut, prin toate companiile prin care ai lucrat, toate acestea într-un domeniu care nu era pentru tine. Câți bani ai investit într-un viitor care nu era al tău. Însă, gândește-te dacă mai vrei să faci toate aceste eforturi și în următorii 20-30 de ani. Așa că, ia toate lucrurile pe care le-ai învățat în această perioadă și încearcă să le folosești în viitorul care ți se potrivește și pe care ți l-ai ales acum.

3. SCHIMBAREA NU ESTE MEREU RĂSPUNSUL POTRIVIT

Analizează foarte bine înainte să acționezi. Nu ai vrea să mai iei încă o dată o decizie pe care să o schimbi peste câțiva ani. Momentul acesta este foarte important pentru tine, nu neapărat din perspectiva resurselor financiare sau emoționale de care ai nevoie, ci pentru satisfacția pe care o cauți în viitorul pe care ți l-ai ales.

Ideea unei schimbări poate să fie una foarte seducătoare. Însă, uneori, poate că doar o schimbare de abordare este suficientă. Poate că lucrurile pe care le cauți le poți obține doar printr-o modificare a programului de lucru, o resetare a listei de priorități, un echilibru între viața personală și cea profesională. Așa că, întoarce-te puțin la lista pe care ai făcut-o mai devreme și analizează bine lucrurile înainte să iei o decizie atât de importantă.

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO