Se confirmă – sezonul opt din „Urzeala tronurilor” este şi ultimul - LIFE.ro
Mergi la conținut

Şeful HBO, Casey Bloys, a confirmat la Television Critics Association în Beverly Hills, California, faptul că sezonul al optulea din „Urzeala Tronurilor/ Game of Thrones” va fi ultimul, informează variety.com, citat de News.ro.

„Cred că David Benioff şi D.B. Weiss au un plan specific legat de numărul sezoanelor şi ce vor să facă”, a spus Casey Bloys. „Dacă i-aş putea obliga să facă mai mult, aş alege 10 sezoane, dar vrem ca ei să coordoneze ce pot face şi care să fie cea mai bună versiune a serialului”.

Casey Bloys a mai admis că nu sunt planuri pentru o continuare şi a confirmat şi faptul că întârzierea producţiei pentru sezonul 7 ar putea să împiedice participarea serialului la premiile Emmy de anul viitor. „Nu este scopul nostru principal”, a spus el.

Al şaptelea sezon al serialului „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones” va conţine şapte episoade, iar lansarea lui a fost amânată pentru vara anului 2017, potrivit The Hollywood Reporter.

În contextul acestei amânări, al şaptelea sezon din „Game of Thrones” nu va fi eligibil pentru premiile Primetime Emmy 2017. Această veste vine la doar câteva zile după ce serialul a primit 23 de nominalizări, conducând pentru al treilea an consecutiv plutonul serialelor care concurează la categoria „cel mai bun serial – dramă” şi care au primit cele mai multe nominalizări.

Filmările pentru noul sezon vor debuta în această vară şi vor acea loc în Irlanda de Nord. Regiuni din Spania şi Islanda vor apărea şi ele în sezonul al şaptelea. Printre localităţile în care va fi turnat noul sezon se află Sevilla, Caceres, Almodovar del Rio, Santiponce, Zumaia şi Bermeo.

„Urzeala Tronurilor” este un serial de televiziune produs de HBO sub forma unei fantezii medievale, pe baza romanelor scrise de George R. R. Martin în seria „Cântec de gheaţă şi foc”. Serialul prezintă aventurile dramatice şi intrigile la care participă membrii familiilor Stark, Lannister, Baratheon şi Targaryen, care vor să cucearască Tronul de Fier din regatul Westeros.

Serialul a devenit un veritabil fenomen social, fiind extrem de apreciat de telespectatori pentru interpretările actorilor, complexitatea personajelor, evoluţia firului narativ şi decorurile spectaculoase.  A câştigat şi numeroase trofee importante, inclusiv 26 premii Emmy.

La rândul lor, cărţile din seria „Cântec de gheaţă şi foc” s-au vândut în peste 60 de milioane de copii pe plan mondial şi au fost traduse în 45 de limbi.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora