”Sea Sorrow”, un documentar despre criza refugiaţilor, este debutul regizoral al actriţei Vanessa Redgrave - LIFE.ro
Mergi la conținut

”Sea Sorrow”, un documentar despre criza refugiaţilor, este debutul regizoral al actriţei Vanessa Redgrave

De la tragedia băieţelului sirian, Alan Kurdi, în vârstă de numai trei ani, pe care apa l-a dus, fără viaţă, pe ţărmul Turciei, şi până la poveştile unor supravieţuitori precum femeia afgană (pe care actriţa a cunoscut-o în Grecia, unde femeia conducea o şcoală privată), documentarul crează imaginea de coşmar a unei realităţi cu care se confruntă din ce în ce mai mulţi oameni.
Share this article

“Am simţit că pur şi simplu trebuie să fac acest film”, mărturisea actriţa britanică Vanessa Redgrave (în vârstă de 80 de ani) pentru The Guardian făcând referire la documentarul ”Sea Sorrow”, debutul său regizoral. Inspirat de tragediile oamenilor nevoiţi să-şi părăsească ţările natale din cauza războaielor, filmul lui Redgrave – ce va fi prezentat în premieră la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes în luna mai (în cadrul unei secţiuni speciale, Séance Spéciale) – este un puzzle de poveşti terifiante din viaţa emigranţilor care-şi caută cu disperare salvarea pe tărâmuri străine. De la tragedia băieţelului sirian, Alan Kurdi, în vârstă de numai trei ani, pe care apa l-a dus, fără viaţă, pe ţărmul Turciei, şi până la poveştile unor supravieţuitori precum femeia afgană, pe care actriţa a cunoscut-o în Grecia, unde acea refugiată conducea o şcoală privată, documentarul crează imaginea de coşmar a unei realităţi cu care se confruntă din ce în ce mai mulţi oameni.

Cu acest film, Redgrave nu face însă doar portretul refugiaţilor din zilele noastre, ci a tuturor acelor oameni din ultimul secol care au fost nevoiţi să se confrunte cu o astfel de realitate, ”Sea Sorrow” invocând şi povestea părinţilor lui Redgrave, actorii Sir Michael Redgrave şi Rachel Kempson, care şi-au riscat viaţa făcând rost de vize pentru evreii care fugeau de nazişti. “O elegie”, astfel îşi descrie documentarul Vanessa Redgrave, cunoscută pentru militanstismul ei împotriva producerii de arme nucleare şi pentru susţinerea drepturilor omului (aceasta a înfiinţat chiar şi o campanie pentru refugiaţi).

 

Filmat în Franţa, Grecia, Italia, Liban, produs împreună cu fiul ei, Carlo Nero şi avându-i în rolurile principale pe Emma Thomspson şi Ralph Fiennes, ”Sea Sorrow” este un adevărat statement prin care actriţa ne îndeamnă „să le urăm bun venit refugiaţilor”, gest prin care, spune ea, oferim şansa la viaţă unor oameni greu încercaţi şi ne dovedim umanitatea.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora