Serialul fenomen Euphoria a revenit cu un nou sezon. Zendaya face din nou senzaţie - LIFE.ro
Mergi la conținut

Serialul fenomen Euphoria a revenit cu un nou sezon. Zendaya face din nou senzaţie

Este o interpretare pe limba noii generaţii a temei maturizării, cu problemele şi capcanele de zi cu zi.
Share this article

Aşteptat de fani vreme de 2 ani şi jumătate, serialul fenomen Euphoria a revenit cu un nou sezon pe HBO Max. Sezonul 2 a fost lansat pe 9 ianuarie, iar vestea dată de Zendaya, actriţa care interpretează rolul principal, a adus fanii în extaz. Şi mai mare a fost bucuria când primul episod a văzut lumina zilei.

Sezonul 2 din Euphoria, aşteptat mai bine de 2 ani

Serialul scris şi creat de Sam Levinson a creat multe controverse încă de la lansare, în 2019. Nu e de mirare, având în vedere că aduce în faţă o viaţă de liceu plină cu sex, droguri şi violenţă. În vreme ce unii se arătau şocaţi, serialul devenea aproape peste noapte un succes printre tinerii din toată lumea. Şi nu pentru că oferea acces la lucruri interzise, cum îşi imaginau unii, ci pentru că tinerii aveau astfel posibilitatea să exploreze probleme precum adicţia de substanţe interzise, sexualitate, abuzuri, traume şi viaţa în social media. Este o interpretare pe limba noii generaţii a temei maturizării, cu problemele şi capcanele de zi cu zi.

Protagonista, senzaţia cinematografiei acestor ani, Zendaya, este o fată de 17 ani care a scăpat de dependenţa de droguri şi încearcă să înţeleagă ce ar trebui să facă şi ce direcţie să aleagă în viaţă. Totul este însă dat complet peste cap după ce în oraş se mută Jules, interpretată de Hunter Schafer, o fată care încearcă şi ea să-şi descopere locul şi drumul.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Zendaya (@zendaya)

Sezonul 2 urmăreşte perioada de după separarea lui Rue (Zendaya) de Jules şi recidiva celei dintâi în lumea drogurilor, dar aduce şi personaje noi în poveste.

Este un sezon dificil. O să fie greu, chiar devastator pe alocuri, dar cred că Rue chiar merită toată atenţia când vine vorba de personajul ei pentru că înseamnă mult pentru atât de mulţi oameni. Sper să-i fac mândri pe acei oameni prin descrierea pe care i-o facem lui Rue şi felul în care evoluează toate personajele. – Zendaya pentru Teen Vogue

Noul sezon din Euphoria s-a lăsat mult-aşteptat şi asta nu pentru că producătorii nu ar fi ştiut că au de-a face cu un serial de succes, ci din cauza pandemiei. Să nu uităm că Zendaya a devenit cea mai tânără câştiătoare a unui premiu Emmy tocmai datorită interpretării din primul sezon, iar audienţele sunt tot mai mari de la un episod la altul. Premiera noului sezon a fost urmărită de peste 2,4 milioane de oameni.

Citeşte şi: Zendaya, noul star de la Hollywood şi cea mai tânără câştigătoare a unui Emmy pentru rol principal – LIFE.ro
Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora