SkyShowtime, noua platformă care concurează cu Netflix apare în România pe 28 februarie - LIFE.ro
Mergi la conținut

După Netflix, HBO Max, Amazon şi Disney+, vom avea şi SkyShowtime în România, o platformă ce va găzdui titluri ale caselor de producţie Universal şi Paramount, dar şi conţinut de la Nickelodeon, DreamWorks Animation, Paramount+, SHOWTIME, Sky Studios şi Peacock.

Platforma de streaming SkyShowtime care își propune să fie un concurent pentru Neflix, HBO sau Disney+ se va lansa și în România pe 28 februarie, la fel ca și în alte țări est-europene și scandinave.

Piaţa media din România va avea încă un serviciu de streaming

SkyShowtime s-a lansat oficial în Europa pe 20 septembrie 2022, iar la acel moment se preciza că în România, platforma va deveni disponibilă până în primul trimestru al anului 2023, mai exact, pe 14 februarie inițial, dată care acum s-a transformat în 28 februarie 2023.

Lansări în Europa
13 Feb – Portugal
14 Feb – Poland
28 Feb – Albania, Bosnia & Herzegovina, Bulgaria, Croatia, Czechia, Denmark, Finland, Hungary, Kosovo, Montenegro, Netherlands, North Macedonia, Norway, Romania, Serbia, Slovakia, Slovenia & Sweden.

Abonamentul la SkyShowtime va costa 3,99 de euro pe lună. Până în acest moment nu a fost anunțată vreo promoție cu ocazia lansării, așa cum au făcut cei de la HBOcu HBO Max.

Ce filme și seriale vor fi pe SkyShowtime

Cu mii de ore de divertisment de calitate, oferit de cele mai mari studiouri din lume, SkyShowtime va prezenta, în exclusivitate, filmele de cinema produse de Paramount Pictures și Universal Pictures, cele mai longevive studiouri americane care, împreună, însumează aproape 50% din încasările de la Hollywood.

Noua platformă va găzdui printre cele mai noi blockbustere, inclusiv Top Gun: Maverick, Jurassic World Dominion, Minions: The Rise of Gru, The Northman, Sing 2, Sonic the Hedgehog 2, The Lost City, Downton Abbey: A New Era, Nope, Belfast, Ambulance și The Bad Guys.

De asemenea, SkyShowtime a cumpărat drepturi exclusive și pentru o serie de producții europene.

În plus, SkyShowtime oferă noi serii premium, producții pentru copii și familie și o selecție de titluri emblematice de la Universal Pictures, Paramount Pictures, Nickelodeon, DreamWorks Animation, Paramount+, SHOWTIME®, Sky Studios și Peacock.

În regiunile nordice, ca urmare a parteneriatului cu Paramount, SkyShowtime va înlocui Paramount+. Astfel, publicul va putea să urmărească conținutul favorit de pe Paramount+, cum ar fi Halo, Yellowstone, The Offer și Star Trek: Strange New Worlds, precum și SHOWTIME® originals Yellowjackets, Dexter: New Blood, Super Pumped: The Battle for Uber și The First Lady.

Citește și: Top cele mai bune filme românești de pe Netflix

Pentru prima dată, abonații vor avea acces la și mai multe seriale și filme premium, noi și exclusive, marca Universal Pictures, Sky Originals și NBCUniversal

De la lansare, clienții pot viziona premierele serialelor-dramă SHOWTIME® American Gigolo, Sky Originals The Rising, The Fear Index, The Midwich Cuckoos și Law & Order Sezonul 21, oferit de platforma Peacock.

Următoarele premiere vor include Yellowstone Sezonul 5, Pitch Perfect: Bumper in Berlin, Vampire Academy, seria SHOWTIME® Yellowjackets Sezonul 2 și Let The Right One In.

Clienţii din Europa Centrală şi de Est vor putea viziona, de asemenea, două dintre primele producţii SkyShowtime Originals care vor fi difuzate pe platformă în 2023. Vorbim de producţia cehă The Winne şi producţia poloneză Warszawianka. O altă producţie locală populară difuzată pe platformă este serialul maghiar The Informant. 

Lansarea SkyShowtime în opt pieţe noi este un mod incredibil de a începe anul

„Lansarea SkyShowtime în opt pieţe noi este un mod incredibil de a începe anul. Aceasta este cea mai mare lansare a noastră de până acum şi sunt extrem de încântat să contribui la construirea succesului continuu al platformei. Am încredere că noul nostru public din Europa Centrală şi de Est se va bucura de gama extraordinară de seriale şi filme pe care le oferim la un preţ avantajos. De asemenea, ne face o mare plăcere să readucem în Europa Centrală şi de Est seriale îndrăgite cu scenarii originale”, a declarat Monty Sarhan, CEO-ul SkyShowtime.

https://www.skyshowtime.com/ro/streaming-soon

Platforma SkyShowtime va fi disponibilă direct pentru consumatori prin intermediul site-ului: www.skyshowtime.com şi prin aplicaţia SkyShowtime disponibilă pentru Apple iOS, tvOS, dispozitivele Android, Android TV, Google TV şi LG TV.

„SkyShowtime oferă o listă de conţinut incredibil. Suntem mândri să le oferim noilor noştri clienţi din Europa Centrală şi de Est acces nou şi exclusiv la cele mai recente seriale şi la cele mai mari blockbustere produse de studiouri emblematice şi de renume mondial, precum şi la programe locale şi originale care vor rezona cu publicul nostru. Sunt încântat că această ofertă premium, de talie mondială, ajunge în regiunea noastră cu producţii locale şi cu o ofertă foarte competitivă în regiunea ECE”, spune Gabor Harsanyi, Director General Regional pentru Europa Centrală şi de Est la SkyShowtime.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora