Stella McCartney, fetița celebră de dinainte de a se naște, ce toată viața și-a căutat singură drumul. Azi un mare designer ce pune preț pe lucrurile simple, dar esențiale în viață - LIFE.ro
Mergi la conținut

Stella Nina McCartney este un fashion designer de origine britanică, care își conduce propriul brand de haine numit „Stella McCartney”. Ea operează 17 magazine independente în diferite locații, inclusiv Soho din Manhattan, Mayfair din Londra, West Hollywood din LA, Palais Royal din Paris, Passeig de Gracia din Barcelona și Milano, și a deschis recent în Roma și Miami. Unul dintre cei mai renumiți designeri de modă din lume, McCartney s-a născut, ar spune unii, sub o stea norocoasă, într-o familie ce cunoștea deja faima și succesul financiar; tatăl ei Sir Paul McCartney este fostul basist al celebrei trupe „Beatles”, iar mama ei a fost un fotograf celebru.

Stella McCartney
Stella McCartney

Chiar dacă familia ei era bogată, ea a crescut în împrejurimile umile ale zonei rurale englezești. Ea a fost interesată de designul de haine încă de la o vârstă fragedă și și-a desenat primele haine la vârsta de 13 ani. McCartney a luat avânt în cariera ei în modă atunci când „Chloe” a ales-o ca director de creație. După aceea, ea a cunoscut succesul comercial și critic și și-a pus pe picioare propriul brand, la începutul anilor 2000. Este genul de designer care nu numai că vrea să fie celebru în rândul celor înstăriți, ci și să ajungă la publicul larg, motiv pentru care a colaborat cu mărci mai accesibile ca „H&M”, „Adidas” etc. McCartney este o persoană cu principii și este împotriva folosirii pielii de animale în modă și este un susținător puternic al PETA.

Stella McCartney
Unul dintre magazinele ce poartă semnătura Stella McCartney

Copilăria Stellei McCartney în umbra unor părinți celebri

Stella McCartney s-a născut pe 13 septembrie 1971 în Lambeth, Londra, fiind fiica lui Sir Paul McCartney și a Lindei McCartney. Tatăl ei este fostul membru al celebrei trupe „Beatles”, iar mama ei a fost un cunoscut fotograf american.

Stella McCartney
Stella McCartney în copilărie, alături de părinții și frații ei

Având în vedere familia în care s-a născut, Stella McCartney a primit o educație de elită. Cea mai mare parte a copilăriei ei și-a petrecut-o călătorind în jurul lumii împreună cu părinții, frații și frații vitregi.

Deși aparținea unei familii bogate, a fost trimisă în continuare la școlile de stat locale din East Sussex. Mai târziu, ea a urmat Colegiul de Artă și Design Central St. Martins.

Stella McCartney
Stella McCartney și tatăl ei

Începutul carierei creatoarei Stella McCartney

În 1995, Stella McCartney s-a aventurat în lumea modei cu prima ei colecție feminină, ce conținea câteva piese, dar foarte în vogă. Ea le-a cerut unor supermodele precum Naomi Campbell și Kate Moss să-i prezinte colecția la debut.

Prezentarea ei a devenit foarte faimoasă în mass-media și a fost acoperită de toate marile ziare englezești. Toată colecția ei a fost vândută către „Tokio”, un butic din Londra. Designurile ei au fost sub licența unor mărci precum „Browns”, „Neiman Marcus”, „Joseph”, etc.

Stella McCartney
Stella McCartney în adolescență

La doi ani după absolvirea Colegiului de Artă și Design Central St. Martins din Londra, McCartney a fost invitată să devină designer-șef la casa de modă „Chloe” din Paris, Franța.

Karl Lagerfeld, celebrul designer german, a fost la început foarte sceptic cu privire la talentul lui McCartney în modă și a criticat decizia lui „Chloe” de a o alege directorul de creație al casei de modă, dar cu timpul, ea a avut tot mai mult succes comercial și critic.

În 2001, era timpul pentru McCartney să-și lanseze propria casă de modă și astfel a fondat una care să-i poarte numele, expunându-și prima colecție la Paris. Acum este proprietara a 17 magazine ale brandului ei, situate în toată lumea.

Faima și succesul sunt doar rezultatul pasiunii

Stella McCartney și-a lansat primul parfum, „Stella”, la câțiva ani după lansarea mărcii sale, iar în 2004 a fost lansată linia ei de joint-venture cu Adidas. Aceasta constă într-o colecție de performanță sportivă pentru femei.

În 2004, ea a creat haine chiar pentru regina muzicii pop, Madonna, pe care le-a purtat în turneul ei din acel an. Stella McCartney a fost și designerul hainelor de scenă ale cântăreței Annie Lennox, dar și pentru costumele lui Jude Law și Gwyneth Paltrow pentru „Sky Captain and the World of Tomorrow”.

În 2005, pentru a câștiga mai multă popularitate în rândul publicului larg și pentru a crea modele accesibile, ea a lansat o gamă de îmbrăcăminte și accesorii pentru „H&M”. Și-a lansat și ediția limitată pentru 100 de magazine vizate din Australia.

Stella McCartney

În 2007, și-a lărgit domeniul de aplicare pe piața modei și a intrat în cosmetică prin lansarea unei linii de îngrijire a pielii, „CARE”. Este o linie organică exclusivă care constă din șapte produse selectate. În anul următor, și-a lansat linia de lenjerie intimă.

McCartney a anunțat în 2010 că va face echipă cu „Disney” pentru a crea o colecție de bijuterii inspirată din „Alice în Țara Minunilor”. A fost numită și directorul de creație al echipei Marii Britanii pentru Jocurile Olimpice din 2012 de către Adidas.

Viața personală a Stellei McCartney

Stella McCartney s-a căsătorit cu editorul britanic Alasdhair Willis, în 2003. Cuplul are patru copii împreună: Miller Alasdhair James Willis, Beckett Robert Lee Willis, Bailey Linda Olwyn Willis și Reiley Dilys Stella Willis.

Stella McCartney

Rochia de mireasă pe care McCartney a purtat-o în ziua nunții ei a fost o versiune upgrade a rochiei de mireasă a regretatei sale mame.

Tot ea a creat și rochia de mireasă a Madonnei pentru căsătoria ei cu Guy Ritchie, în 2003.

În timp ce a criticat selecția lui McCartney în „Chloe” ca director de creație, Karl Lagerfeld a făcut publică o declarație conform căreia „Chloe ar fi trebuit să ia un nume mare. A făcut-o, dar în muzică, nu în modă. Să sperăm că este la fel de înzestrată ca tatăl ei”.

Stella McCartney
Stella McCartney și doi dintre copiii ei

McCartney este vegetariană și nu folosește piele sau blană în modelele ei. Ea susține cu tărie organizația pentru drepturile animalelor, PETA.


Fotografiile din acest articol ne-au fost furnizate de Depositphotos.com

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora