fbpx

Căutare

Share this article
Campanie realizată împreună cu

Florentina Mocanu are 22 de ani, este căsătorită, trăiește în București și o puteți întâlni la raionul de Legume și Fructe din Kaufland Vitan.

Florentina vine dintr-o comună din Călărași, la aproape 70 de km de capitală.

Tânăra nu a putut auzi niciodată, iar comunicarea cu ceilalți i-a fost aproape imposibilă până când părinții ei, cu ajutorul educatoarei din sat, au găsit o școală dedicată, unde ea să poată primi educația adecvată deficienței sale de auz.

Așa se face că Florentina a ajuns la Școala Specială pentru Hipoacuzici din București, unde s-a simțit, pentru prima dată, înțeleasă.

Acum Florentina este integrată în echipa Kaufland, iar dacă o întâlniți printre rafturile cu legume și fructe proaspete ale magazinului, citiți cu atenție insigna din pieptul ei, care vă anunță că are o deficiență de auz și zâmbiți-i. Veți primi înapoi cel mai frumos zâmbet al ochilor și o mână de ajutor silențioasă, dar neprețuită.

  1. Interviul nu ar fi putut fi realizat fără ajutorul dlui Octavian Neagu de la Asociația Națională a Surzilor din România.

De ce ai vrut să te angajezi?

Florentina Mocanu: Am vrut să muncesc fiindcă o slujbă nu înseamnă doar o sumă de bani, un salariu pe care îl primești la sfârșitul lunii, ci înseamnă legături cu oamenii din jur, accesul într-un grup de colegi, iar toate acestea te ajută să crești, ca om.

Unde ai mai lucrat înainte de a ajunge la Kaufland?

Florentina Mocanu: Am căutat de muncă o vreme, înainte de a ajunge la București și de a fi angajată aici. Am lucrat chiar și în Spania, cu soțul meu. Am fost la cules de fructe de câteva ori, iar experiența m-a ajutat fiindcă m-am obișnuit cu mediul de lucru. Însă primul job adevărat pe care l-am avut este cel de aici.

Cu ce așteptări ai venit aici? Și ce ai găsit?

Florentina Mocanu: Nu aș zice că aveam anumite așteptări. Îmi doream foarte mult să am o slujbă, fiindcă știu că pot să îmi câștig singură existența.

Soțul meu muncește într-un atelier de mobilă, la montaj, chiar dacă are aceeași situație ca și mine, deficiență de auz. Locuim în București, am închiriat ceva, dar este locul nostru, unde putem să ne clădim o familie. Dar pentru asta avem nevoie să muncim.

Cu aceste așteptări am venit cu un CV la Kaufland.
Am mai încercat să mă angajez în Călărași, la o fabrică de ciocolată, unde mi-ar fi plăcut să pot lucra, dar, după ce am lăsat acolo un CV, nu mi-a mai dat nimeni niciun semn.

Pentru cei în situația noastră este foarte greu de găsit un loc de muncă, iar angajatorii sunt reticenți la a ne integra.

Florentina Mocanu, hipoacuzică angajată de Kaufland România, prin programul A.C.C.E.S

Care sunt reacțiile angajatorilor?

Florentina Mocanu: Nu aș zice că am avut foarte multe interacțiuni cu aceștia. Am lăsat CV-ul în multe locuri; la fabrica de ciocolată mi-ar fi plăcut să mă primească, dar nu am primit niciun răspuns.

Părinții tăi ce muncesc?

Florentina Mocanu: Eu am copilărit într-un sat din Călărași, Nucetu, la 70 de km de capitală. Părinții mei au rămas acolo, iar eu și soțul meu, ne-am mutat în București.

Hai să vorbim un pic despre copilăria ta. Te-ai născut cu o deficiență de auz ori este dobândită? Cum s-a întâmplat?

Florentina Mocanu: Mi s-a povestit că la naștere am dat semne că am auz, dar am urmat un tratament când eram bebeluș, un tratament destul de puternic, care mi-a afectat auzul.

Eu dintotdeauna mă știu cu deficiență de auz.

Dar toți cei din familia mea nu au avut vreo problemă de acest gen.

Și cum reușeai să te înțelegi cu părinții tăi când erai mică?

Florentina Mocanu: Până prin clasa a IV-a mi-a fost foarte greu să comunic cu părinții mei. Atunci bunica a încercat să mă ajute și să mă învețe câte ceva din limbajul celor care aud, să citesc pe buze și așa mai departe.

Florentina Mocanu, hipoacuzică angajată de Kaufland România, prin programul A.C.C.E.S

La ce școală ai mers tu și cum a fost adaptarea?

Florentina Mocanu: Am mers la o școala specială din clasa I-a, aici, în București, iar această experiență mi-a schimbat viața, fiindcă acasă, la grădiniță, printre adulți și copii care auzeau și cu care nu reușeam să comunic nu mă puteam face înțeleasă. Mi-amintesc că educatoarea noastră s-a interesat de școli speciale apropiate de noi, a vorbit cu părinții mei și astfel am ajuns la București, în Dămăroaia, unde am rămas până în clasa a VIII-a, unde mi-am făcut prieteni și am învățat.

Ție ce ți-ar fi plăcut să muncești înainte să ajungi la Kaufland?

Florentina Mocanu: Mi-ar mai fi plăcut meseria de bucătar. Am și făcut pregătire în acest sens, la o școală specială profesională, dar acolo studiam mai mult rețete și mi-ar fi plăcut să și practic meserie.

Și mi-ar mai fi plăcut ceva: voiam să învăț să fac masaj și mi-aș fi dorit să lucrez într-un centru de recuperare sau într-un spa.

Acum sunt aici, lucrez la raionul de legume și fructe proaspete, slujba mea se numește „gospodar”, iar ceea ce trebuie să fac propriu-zis este să verific prospețimea produselor, iar, dacă acestea nu se potrivesc standardelor magazinului, să le înlocuiesc. Și-mi place ce fac.

Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO