Destinații pentru familiile cu copii - Recomandări pentru părinți
Mergi la conținut

Super destinaţii pentru familiile cu copii

Familiile cu copii, din punctul meu de vedere, au mai mult de muncă atunci când trebuie să aleagă destinaţiile de vacanţă.
Share this article

Destinaţii pentru familiile cu copii pot fi la fel de plăcute, dacă avem în vedere câteva aspecte. Iată cum poți să alegi o vacanță dacă vrei să călătorești și cu cei mici.

Dacă pe vremuri alegeam o destinaţie de vacanţă în funcţie de peisajul locului, de mâncarea pe care aveam să o savurăm şi, bineînţeles, în funcţie de cât de bine arăta hotelul, acum există mult mai multe căsuţe de bifat în tabel destinaţiei perfecte. Unul sau doi copii „în bagaj” înseamnă pe de-o parte un cost mai mare, dar pe de altă parte, mai multe obiective la care trebuie să fim atenţi. În primul rând, trebuie să existe „ceva de făcut” pentru cei mici, astfel încât să nu se plictisească, căci aşa cum ştim, copiii se plictisesc repede. E nevoie de entertainment specific vârstei lor, dar şi de condiţii foarte bune de cazare şi masă.

Şi pentru că tot vine 1 iunie, am apelat la agenţia de turism Happy Tour şi am stat de vorbă cu Daniela Toncu, director de leisure care ne-a recomandat top 5 destinaţii potrivite pentru familiile cu copii. Astfel am primit recomandări excelente pentru Grecia şi Turcia, două hoteluri în care în camere duble încap lejer doi adulţi şi doi copii ce beneficiază de club pentru copii (4-12 ani), loc de joacă, piscină pentru copii, baby sitter, plaje cu nisip fin special amenajate pentru cei mici, dar şi bufet în cadrul restaurantului cu preparate special gândite pentru cei mai mici dintre turişiti.

Alte destinaţii extrem de prietenoase pentru familiile cu copii sunt Disneyland Paris, Lego Land Germania şi Portaventura Spania. Pachetele acestea sunt destinate familiilor cu copii datorită atracţiilor din parcurile de distracţii. În plus, toate hotelurile au facilităţi pentru copii: bufet pentru copii, camere family tematice din desene animate, loc de joacă, etc. În oricare dintre cele 3 parcuri de distracţii menţionate, sunt o mulâime de puncte de entertainment şi pentru adulţi.

Destinații pentru familiile cu copii: Grecia – Rhodos

Perioada: 02.09 – 09.09.2017, 7 nopţi

Hotel Evi 3*

Tarif: 1629 euro/Family Room/ 2 adl + 2 copii/ All inclusive

Servicii incluse:

7 nopţi cazare cu masă specificată pentru fiecare hotel

Transport cursă charter TAROM triunghi OTP-RHO-OTP (la retur escala Kos)

Transfer de grup aeroport/hotel/aeroport

Taxe de aeroport

Asistenţă turistică

Bonus: Asigurarea medicală şi STORNO

Turcia – Antalya

Perioada: 02.09 – 09.09.2017, 7 nopţi

Hotel Crystal Waterworld 5*

Tarif: 2076 euro/Family Room/ 2 adl + 2 copii/ Ultra All inclusive

Servicii incluse:

7 nopţi cazare cu masă specificata pentru fiecare hotel

Transport cursă charter

Transfer de grup aeroport/hotel/aeroport

Taxe de aeroport

Asistenţă turistică

Bonus: Asigurarea medicală şi STORNO

Parcuri distracţie:

Destinații pentru familiile cu copii – Pachete Disneyland Paris

Ofertă Specială:  – 20% reducere la cazare + demipensiune gratuită

– Oferta este valabila pentru check in până la 19.07.2017 şi pentru rezervări efectuate până la data de 31.10.2017

– Copiii 3-11 ani achită tarif de copil;

Copii peste 11 ani vor achita tarif de adult, însă nu şi taxa locală;

Hotel Cheyenne 2* – cameră texas + demipensiune (camerele texas sunt recent renovate)

De la 442 euro/adult/pachet/3 nopţi cazare şi 4 zile bilete de acces în ambele parcuri

142 euro/copil/pachet/3 nopţi cazare şi 4 zile bilete de acces în ambele parcuri

Tarifele NU includ:

– taxa de oraş necomisionabilă;

– bilete de avion;

– transfer aeroport – hotel – aeroport.

LEGOLAND – Germania

04.09.2017 – 06.09.2017

Legoland Feriendorf 3* – Gunzburg

475 euro/camera dublă tematică cu mic dejun şi 2 zile intrări în parc

Tarifele NU includ:

– taxa de oraş necomisionabilă;

– bilete de avion;

– transfer aeroport – hotel – aeroport.

Destinații pentru familiile cu copii – PORTAVENTURA – Spania

04.09.2017 – 07.09.2017

Portaventura Hotel 4* – Salou

535 euro/camera dublă standard cu demipensiune şi intrări în parc

Tarifele sunt valabile pentru 2 adulţi + un copil de 7 ani.

Tarifele NU includ:

– taxa de oraş necomisionabilă;

– bilete de avion;

– transfer aeroport – hotel – aeroport.

Acestea fiind spuse, e uşor de ales, căci destinaţii de vacanţă pentru familiile cu copii sunt nenumărate. Totul este să puteţi face diferenţa între un preţ accesibil şi condiţii bune de cazare şi masă. O vacanţă cu copiii ieftină, nu înseamnă neapărat cea mai bună alegere deoarece riscul asumat poate fi prea mare, mai ales în cazul părinţilor cu copii mici, preşcolari.

Citeste si: Topul celor mai bune destinații de vacanță pentru familiile cu copii mici și mari

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora