Aţi putea opta însă pentru accesorii destinate şemineului precum un panou decorativ Art Nouveau, pentru şemineu, estimat la 800 – 2.500 euro.
Aţi putea opta însă pentru accesorii destinate şemineului precum un panou decorativ Art Nouveau, pentru şemineu, estimat la 800 – 2.500 euro.
I-a fotografiat pe George Clooney, Cate Blanchett, Matt Damon, Robert De Niro, iar portretele lui, înfăţişându-i pe doi dintre cei mai mari lideri ai lumii (Barack Obama şi Vladimir Putin) sunt celebre dar şi controversate. Anul acesta, Platon, fotograful britanic care i-a imortalizat pe unii dintre cei mai importanţi oameni ai lumii, se alătură unui proiect ce are ca scop să aducă în discuţie cele 17 Misiuni de Dezvoltare Sustenabilă setate de Naţiunile Unite. Este vorba despre Calendarul Lavazza, iar în acest interviu acordat în exclusivitate pentru life.ro, Platon ne povesteşte cum a reuşit să transpună prin fotografie fiecare din cele 17 misiuni sub forma unui portret al ambasadorului care susţine acel ţel.