„Ţara moartă” de Radu Jude e o oglindă în care evităm să ne privim

De ce să mergi, aşa, pe final de vară, la un film care se cheamă „Ţara moartă”? De ce să alegi un documentar? Şi de ce te-ai duce să vezi, nu un film, ci un montaj de fotografii vechi? O fi el semnat de Radu Jude (chiar, ce-o fi cu pasiunea asta a lui pentru alb-negru?), dar parcă nu e chiar în ton cu nostalgia asta estivală, cu amintirile din concediu…

Întrebările de mai sus s-ar putea să vi se pară foarte valide. Nici măcar nu încerc să vă contrazic. Recunosc, m-am întrebat, înainte de a merge la avanpremieră, „oare o să rezist?” Şi întrebarea mea n-avea legătură cu filmul în sine, ci cu tematica aleasă de Radu Jude. Şi e drept, nu întotdeauna ne simţim pregătiţi să auzim adevăruri, poveşti groaznice din război sau despre istoria crâncenă a evreilor din România (şi de oriunde în Europa), despre pogromuri, crime în masă, deportări…

Dar dacă nu azi, nu mâine, dacă nu din manualele de istorie (o ruşine!), dacă nu din cărţi şi din filme, atunci de unde şi când vom afla? Şi, dacă ne uităm la ce se întâmplă în ultima vreme, parcă ar trebui să ne întrebăm mai des toate acestea. Parcă n-am vrea – nu-i aşa? – ca istoria să se repete, pe fondul naţionalismelor şi radicalismelor din ultimii ani.

Revenind la filmul semnat de Radu Jude, subintitulat „fragmente de vieţi paralele”, acesta se bazează pe documente la prima mână (şi de primă mână) din anii 1937-1945. Pe de o parte vorbim despre peste 500 de fotografii din Colecţia Costică Acsinte realizate în această perioadă, iar de cealaltă parte despre jurnalul lui Emil Dorian, un medic evreu care reuşeşte să contureze (şi să salveze) în filele caietului său o istorie mai puţin ştiută, o istorie trăită pe propria piele: istoria vieţii de zi cu zi a comunităţii evreieşti din Bucureşti şi din ţară în acea perioadă.

Dacă aţi văzut deja (prin intermediul paginii de Facebook) fotografii din Colecţia Costică Acsinte, poate vă întrebaţi cum poţi ilustra istoria nedreaptă a evreilor cu imaginile acelea joviale care surprind scene cotidiene din viaţa locuitorilor Sloboziei din anii ’30-40’? Mi-au trebuit doar câteva minute de film să-mi dau seama cât de inutilă este întrebarea.

Da, vorbim despre „lumi paralele” în filmul lui Radu Jude. Dar aceste două lumi sunt legate printr-un fir invizibil, punctat, din când în când de vocea regizorului-narator, care citeşte datele din jurnal: „iunie 1941”, iar pe fotografia lui Costică Acsinte, vedem aceeaşi dată „scrijelită” pe plăcuţa fotografică. În afara acestui timeline, aparent nimic nu leagă aceste două lumi paralele. Însă Radu Jude foloseşte particularul pentru întreg. „Ţara moartă” poate fi descrisă ca o sinecdocă cinematografică, o figură de stil de 80 de minute în care aflăm o întreagă felie de istorie recentă, urmărind două „capitole” separate: imaginile de pe ecran şi mărturiile doctorului Dorian care vin doar pe cale audio.

În iunie 1941, spre exemplu, evreii din Bucureşti aflau despre Pogromul de la Iaşi, despre oribilele încercări prin care trec semenii lor şi se întrebau „oare ce mai urmează?”, „pe când şi la Bucureşti?”. În Slobozia, în acelaşi an, în aceeaşi perioadă, Costică Acsinte vedea prin obiectivul aparatului său scene de la scăldat (poate), de la vreo nuntă sau de la vreun chef câmpenesc.

Disonanţa asta dintre istoria pe care ne-o oferă jurnalul lui Emil Dorian, citit de însuşi Radu Jude (care a ferit, astfel, privitorul de orice interpretare „actoricească” a realităţii de jurnal), şi imaginile-jurnal ale vieţii cotidiene din Slobozia, face ca filmul să fie cu atât mai plin de înţelesuri. Istoria se trăia diferit în acea perioadă pentru evrei şi românii ortodocşi. La Slobozia războiul se citea în ziare sau poate în costumele militare care defilau seara prin oraş. În rândul evreilor de la Bucureşti, războiul venea oricând, în miez de zi sau în toiul nopţii, printr-un discurs la radio, un decret sau un bombardament. Chiar şi un viscol putea schimba istoria evreilor în acea perioadă!

Şi, trebuie să recunosc, disonanţa asta a celor două lumi paralele stârneşte furie în rândul privitorului, stârneşte o amară stare de neputinţă, dar şi aşa-numita „vină a supravieţuitorului” (căci, da, şi românii au fost capabili de atrocităţi!).

Tocmai de aceea mi-aş dori să mergeţi să vedeţi „Ţara moartă” a lui Radu Jude. Pentru că e o oglindă în care evităm să ne privim. Dar, aflând adevăruri despre istoria recentă, vom sta mai departe de ignoranţă, vom aduce lumile paralele în care trăim mai aproape una de alta şi vom mai completa din lacunele istoriei. Şi, poate, aflând adevăruri crude despre trecut, nu vom mai da ocazia viitoarelor generaţii să simtă această vină. 

Filmul „Ţara moartă”, în regia lui Radu Jude, va rula începând cu 25 august în 19 oraşe din România şi va avea proiecţii speciale la Timişoara, Slobozia, Bacău şi Sibiu. Găsiţi detalii despre film şi despre proiecţii pe pagina de facebook a filmului.