Teodor Debu, finalist la Vocea României. Sau cum muzica vindecă dependența de droguri și eliberează sufletul unui tânăr de toate stările și emoțiile negative - LIFE.ro
Mergi la conținut

Teodor Debu a fost unul dintre preferații publicului la Vocea României sezonul acesta, dovadă fiind și voturile ce l-au trimis în finală și care i-au asigurat locul 3 în competiție.

Debu, a cucerit inimile multora dintre noi, încă de la prima apariție și oamenii i-au urmărit parcursul, relația cu publicul fiind încă de la bun început de love or hate. Asta pentru că foarte mulți l-au îndrăgit necondiționat, în timp ce alții l-au criticat și l-au persecutat pentru declarațiile sale legate de dependența de droguri pe care a depășit-o.

Teodor Debu mi s-a părut încă din prima clipă un tânăr extrem de interesant, dar și intrigant, motiv pentru care am vrut să-i cunosc în detaliu povestea. Am vrut să înțeleg cum se naște pasiunea pentru muzică într-un suflet de adolescent, dar mai ales, cât e de ușor de ales și în același timp cât e de periculos drumul pe care foarte mulți tineri îl aleg încă din liceu, acela al consumului de droguri. Și, mai mult decât atât, mi s-a părut interesant de aflat în ce constă vindecarea.

Până una alta, Teodor Debu are planuri mari în muzică și am o presimțire că foarte curând vom auzi de el și vom cumpăra bilete la concertele lui.

Debu, câți ani ai?

23 de ani.

Ce o să faci de aici înainte? Te-ai gândit, ai creionat ceva sau visezi ceva?

Visez de mai mult timp la o carieră în muzică pe bune și lucrez la asta de ceva timp. Nu am un plan neapărat concretizat.

Bănuiesc că nici nu ai putea…

După perioada asta în care am avut expunere mare la Vocea României, trebuie să mă gândesc în ce direcție să o iau, cu cine…

Ai oferte?

Da, mai vin. Și de asta nici nu știu exact ce să fac. Aș vrea să lansez niște sigle-uri, un album…

Debu

Tu și scrii?

Da.

Cum de ai venit la Vocea României? Înțeleg că lumea se cam teme… teama de ridicol, teama de eșec, teama de necunoscut…

La Vocea României am mers cumva în glumă. Eram cu un prieten cu care mai cântam și a zis că vrea și el să meargă. Mai demult, mă înscrisesem la o emisiune, Superstar, rămăseseră contactele mele acolo și m-au sunat din producție să mă întrebe dacă vreau să particip. Am zis că nu am ce să pierd, așa că m-am dus să văd ce se întâmplă. Nu a fost ceva premeditat.

Dar tu aveai planuri pentru o altă carieră?

A, nu. Am încercat, am făcut un an la Politehnică, nu mi-a plăcut și acum sunt anul II la Conservator.

Ai încercat un an la Politehnică? În generația mea doar copiii șmecheri intrau la Politehnică…

Nu am avut nici cea mai mare medie, nici cea mai mică, am fost cumva îndrumat de ai mei să am ceva de back-up. Eu le-am zis de atunci că vreau să fac muzică, doar că nu m-au crezut 😊

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora