fbpx

Căutare

Share this article

Tiberiu Antipa este unul din sutele de mii de copii abandonați ai României. Nu și-a cunoscut niciodată părinții, nu are o istorie a familiei sale, nu a avut de învățat nimic de la strămoșii lui, la fel cum nu a simțit niciodată căldura sărutului pe frunte al unui părinte. Dar a avut o stea a lui care i-a luminat calea. Încă din adolescență a văzut ce satisfacții enorme aduce voluntariatul în viața unui om, și-a făcut loc în stânga și în dreapta, a început să lucreze și la 21 de ani avea propria organizație. T.I.B.E.R.I.U.S. este o asociație ce luptă pentru a sprijini toate categoriile de oameni vulnerabili, cu precădere copiii din orfelinatele României.

T.I.B.E.R.I.U.S. înseamnă tineret, iubire, bucurie, empatie, rațiune, ideal, umanitate și speranță, cuvinte mari pentru oricine, dar puțin din fiecare poate face diferența în viața oricăruia dintre noi.

L-am cunoscut pe Tiberiu Antipa întâmplător, după ce am auzit de faptele lui bune și mi-am dorit să-l intervievez. Aproape la fiecare răspuns de-al lui am simțit cum mi se zbârlește părul, văzând cu ochii minții imagini la care mulți dintre noi refuzăm să deschidem ochii.

Iată o poveste impresionantă, menită să trezească conștiința multora dintre noi, dar care, mai presus de toate, este menită să ne dea o lecție scumpă: OMENIA.

Tiberiu Antipa
Tiberiu Antipa împreună cu Daddy Cool

Tiberiu, cu ce te ocupi tu?

Fapte bune! Alerg din stânga în dreapta. Mă ocup de proiecte, le implementez, am foarte multe întâlniri, mă duc să cer bani, am meseria de cerșetor profesionist . Asta e activitatea pe care o desfășor zilnic. Alerg la diferite conferințe, încerc să cunosc oameni cu care să pot crea legături pe termen lung pentru proiectele pe care le facem noi, organizația.

Tiberiu Antipa: „Toate proiectele pe care le facem în asociație, sunt născute de minusurile mele din copilărie”

Organizația voastră are ca scop?

Asociația T.I.B.E.R.I.U.S. este o organizație înființată în anul 2016 cu misiunea de a sprijini toate categoriile vulnerabile din România: bătrâni, oameni fără adăpost, copii din centre de plasament, copii ce provin din familii dezavantajate, orice…

Asociația T.I.B.E.R.I.U.S. este înființată de mine, eu sunt președinte și membru fondator, iar literele din titlu înseamnă tineret, iubire, bucurie, empatie, rațiune, ideal, umanitate și speranță și de cinci ani facem foarte multe proiecte. Nici nu avem timp să punem toate proiectele pe site, ultimele afişate fiind din 2019. Dar oamenii care știu că facem bine văd pe Facebook tot ce se întâmplă și e de ajuns.

De fapt, activez pe piața de economie socială de mai bine de 9 ani. Până să am asociația am lucrat în cadrul altor organizații, de unde am „furat” meseria, după care am spus că e timpul să trag pentru căruța mea. În ce sens? Să nu se subînțeleagă că vreau să mă îmbogățesc. Vreau să creez proiectele pe care eu mi le doresc, să nu depind de nimeni, să împart cum cred eu de cuviință bugetele și să fiu împăcat cu faptul că toate proiectele pe care le facem în asociație, sunt născute de minusurile mele din copilărie.

De unde ești tu Tiberiu?

Din București.

Tiberiu Antipa
Tiberiu în copilărie

În ce organizație ai lucrat? Ai fost angajat sau ai lucrat voluntar?

Am fost și angajat la Fundația Christian Hope, sub brandul Christian Tour.

Înțeleg că proiectele pe care tu le vedeai importante se loveau de diferite bariere?

Nu. Ei aveau altă strategie, alt plan de a acționa. Când m-am angajat, am implementat și câteva proiecte cu copii din centre de plasament, dar nu foarte multe. Ei sprijineau copiii cu cancer.

Tiberiu Antipa: „Sunt mulți care promit că vin să stea cu copiii și după sărbători, dar nu mai fac asta”

Hai să ne întoarcem în copilăria ta și să vedem care au fost acele minusuri care nasc azi aceste fapte bune. Unde ai crescut?

În centre de plasament. În trei centre de plasament din sectorul 1.

De la ce vârstă?

De la 0 ani până la 21 de ani.

Știi ceva despre părinții tăi?

Nu. Și nu am știut niciodată. Am doar o informație pe care au obținut-o cei de la Protecția Copilului și anume că mama e plecată din 2007 în Italia. Asta e tot ce știu. Dar nu i-am văzut niciodată. S-au făcut adrese la Galați, unde ar fi locuit bunica mea din partea mamei, însă ea a spus că nu a știut niciodată că mama ar avea un copil.

Tiberiu Antipa
Tiberiu Antipa în brațele uneia dintre femeile cu suflet, care a înțeles cât de importantă este afecțiunea pentru un copil abandonat

Adică nu ai nici un fel de istorie personală…

Nu.

De pe la ce vârstă ai primele amintiri?

Până la șapte ani nu pot să-mi amintesc ceva care să fi pus amprenta cu adevărat… Dacă mă gândesc sunt multe amintiri, atât frumoase, cât și urâte. Dar ce pot spune eu că și-a pus amprenta este perioada Sărbătorilor. Atunci era o adevărată nebunie, plecau unii, veneau alții, erau o mulțime de cadouri, ceea ce era impresionant pentru noi. Însă, cu timpul, pe măsură ce creșteam, ne-am dat seama că toți veneau, aduceau și plecau, fără să formeze o legătură cu noi. Veneau cu cadouri pentru că așa trebuia să facă departamentul de CSR al companiilor și, în timp, ne-am dat seama că de fapt e foarte puțin important să primim o pungă de dulciuri. Primeam foarte multe dulciuri în perioada aceea și apoi nimic. Centrele de plasament primesc foarte multe cadouri în perioada Crăciunului, toată lumea e darnică, dar apoi nu mai vine nimeni. Sunt mulți care promit că vin să stea cu copiii și după sărbători, dar nu mai fac asta.

Ești copilul acela cu amintiri oribile din centre de plasament?

Nu am prins perioada aceea comunistă în centrele de plasament, din fericire pentru mine.

Tiberiu Antipa: „Sunt unul dintre cazurile fericite care nu a eșuat”

Dar ai prins bătăile, foamea și bulying-ul?

Ca să nu fiu ipocrit, nu pot să spun că făceam foamea. Însă, crescând, organismul nostru avea nevoie de mai multă mâncare decât cel al unui copil de 3-4 ani. Într-adevăr, rațiile erau mici și nu te săturai. Dar crescând, am căpătat curajul de a negocia cu bucătăria pentru supliment de hrană. Rația unui copil într-un centru de plasament este de 16,6 lei pe zi, pentru trei mese. Cu acești bani nu poți face mese festive. Norocul nostru a fost că fiind un număr mare de copii în centru, mâncarea putea să fie mai bună pentru că se adunau mai mulți bani.

La 21 de ani ai fost obligat să ieși?

Într-un fel sau altul, da. Se întâmplau prea multe în centru, copiii erau foarte răi, venea poliția și salvarea aproape zilnic și realmente era greu să ne mai înțelegem unii cu alții. Directorul general de la Protecția copilului ne-a chemat pe toți într-o sală de ședințe și ne-a spus că se desființează centrul. Ne-a găsit fiecăruia câte un loc, însă eu am spus că nu am nevoie deoarece lucram de la 18 ani, strânsesem bani și eram pregătit să plec. În tot timpul acesta mi-am pus bani de-o parte și mi-am asigurat cumva traiul care urma să vină. Sunt unul dintre cazurile fericite care nu a eșuat.

Tiberiu Antipa
Tiberiu Antipa în copilărie

Ce înseamnă că lucrai de la 18 ani?

Lucram la o companie în departamentul de vânzări.

A fost greu să-ți găsești un loc de muncă?

Nu. Întâmplător, la o întâlnire de networking organizată de altcineva, m-am dus și acolo cineva a pus ochii pe mine și mi-a spus că mă vrea în echipa lui. Era un proiect de fonduri europene, de integrare pe piață a oamenilor ce provin din medii defavorizate. Așa că m-am pliat foarte bine pe proiect.

Și unde te-ai dus după ce ai plecat din centru? Ce ai făcut în prima zi?

În ziua în care mi-au spus că se desființează centrul, am sunat la o agenție imobiliară și m-am dus să văd apartamente. Foarte simplu. Am găsit foarte repede și pentru că am avut banii strânși, am putut să plătesc pe loc toate taxele și comisioanele, ceea ce a fost foarte ușor pentru mine.

Ceilalți ce au făcut, știi?

Unii dintre ei, din păcate, au eșuat. Mai țin legătura cu câțiva dintre ei și știu că trăiesc greu, abia își câștigă pâinea de pe o zi pe alta.

Plecat din centru tu ai vrut cumva să te reîntorci în mediile în care ai crescut prin proiectele asociației…

Asociația am înființat-o încă de pe vremea când eram în orfelinat. De atunci știam ce vreau să fac. De atunci mergeam în alte centre.

Tiberiu Antipa: „România încă nu este pregătită să ofere servicii de calitate copiilor din orfelinate”

Cine te-a învățat pe tine să-ți faci o asociație?

Asta e foarte interesant pentru că background-ul meu este de voluntariat. Făcând muncă voluntară prin alte centre de plasament, am văzut cum se întâmplă lucrurile, ceea ce m-a ajutat foarte mult mai târziu. La noi la cămin venea o femeie care făcea cu noi activități în cadrul unei fundații pe care o deținea. Văzând-o pe ea, m-am îndrăgostit de ceea ce făcea ea și atunci am spus că asta cred că e și menirea mea. Dintotdeauna am fost tipicar, organizat și mă descurcam bine cu documentația și administrația. În plus, de la 14-15 ani am visat că voi fi propriul meu șef.

Hai să vorbim despre asociație. Care ar fi cel mai drag proiect al tău de până acum?

Sunt multe proiecte, uneori uit și eu câte am făcut. Sunt foarte multe de povestit, dar proiectul meu de suflet, care pot spune că a avut un impact major în România, este proiectul din 2019, Steluțe pentru îngeri, ediția a șasea, unde am adus laolaltă 1700 de copii din toată țara și am umplut arena Circului Globus. Nu am adus doar copii din centre de plasament, am adus și copii cu nevoi speciale, 1700 de suflete. Am muncit trei luni de zile pentru proiectul acesta, dar a fost exact un vis al sufletului meu.

Tiberiu Antipa
Tiberiu Antipa și Daddy Cool, prezentatori ai spectacolului de la Circul Globus, oferit celor 1700 de copii din întreaga țară

Totul a pornit chiar de la un vis. Văzusem la știri că Circul Globus s-a modernizat și că s-au investit mulți bani acolo. Dacă mie mi-au sărit ochii la știrea respectivă, din toate cele care au rulat în jurnalul de știri, am zis că e un semn. Așa am început să fac pași pentru a primi aprobări pentru derularea acestui eveniment uriaș. Toți au zis că sunt nebun. Autoritățile m-au tot amânat, până când într-un final mi-au dat aprobările și de Crăciun am reușit să aduc toți acei copii la circ. Într-adevăr, costurile au fost mari, însă acest proiect s-a născut dintr-unul din acele minusuri din copilăria mea. Steluțe pentru îngeri este un concept, un proiect ce aduce laolaltă toate sufletele. În orfelinat ne strângeau pe toți într-o sală mare, primeam cadouri, cântau pentru noi mari muzicieni și ne întâlneam cu copii de la alte centre. Dacă pentru mine era extrem de important să mă întâlnesc cu copii din alte centre, chiar și pentru două ore, mi-am imaginat că și pentru acești copii e la fel de important. În felul acesta se leagă enorm de multe prietenii pe termen lung.

Tiberiu, cum arată azi orfelinatele din România?

Depinde. Sunt oribile din punctul meu de vedere. România încă nu este pregătită să ofere servicii de calitate copiilor din orfelinate. Ceea ce înseamnă un mare minus. Noi lucrăm cu tineri și îi vedem că ies din orfelinate cum nici nu se poate mai rău. Nu sunt integrați, nu sunt ajutați să-și găsească un job, consilierea psihologică e făcută doar pe hârtie – iar atunci când se face consilierea e degeaba pentru că niciodată nu-i poți spune psihologului ce se întâmplă cu tine, deoarece ți-e frică să nu te toarne la șeful de centru. Trebuie schimbat tot sistemul de protecție socială, trebuie o reformă serioasă și trebuie schimbați toți angajații în vârstă care plimbă o hârtie de la un birou la altul, cu alții, tineri empatici și dornici să schimbe lumea. De exemplu, în multe situații, soarta unor copii se decide la un birou, fără ca cel de la birou să meargă pe teren și să vadă cu ochii lui cum trăiesc acei copii.

Tiberiu Antipa
Circul Globus plin cu 1700 de suflete de copii necăjiți

Există o situație a numărului de copii din orfelinate, azi?

Sunt 60 de mii.

Bănuiesc că principala cauză e abandonul…

Da. În fiecare zi, 3-4 copii sunt abandonaţi în maternități.

Tiberiu Antipa: „Noi, copiii din centre tânjim după o familie și e extrem de dureros să nu o ai”

Și acești copii sunt adoptabili?

Depinde. Dacă se găsesc oameni care să-i adopte bine, dacă nu, rămân în orfelinate.

Dar pe de altă parte se spune că pentru a putea să adopți e o procedură foarte complicată…

Da, așa este. Hârţogăraia pentru adopții e foarte stufoasă și durează 5-6 ani ca să poți deveni realmente părintele unui copil adoptat. De birocrație ne împiedicăm noi și mulți oameni renunță să mai facă o faptă bună din cauza asta.

Tiberiu Antipa
Tiberiu cu copiii, în tabără, la mare

Tu ai avut vreodată șansa să fii adoptat?

Da, dar eram prea mare. La 7 ani eram prea mare pentru unii.

E un tren și ăsta…

Trebuie să ai 2-3 ani, maxim 5 ani ca să poți fi adoptat. Cei care vor să adopte se gândesc că un copil de 7 ani are deja un comportament format și nu mai poate fi manevrat ușor.

Ți-ai fi dorit?

Și da și nu. Da pentru că aș fi avut poate o altă viziune și nu, pentru că poate nu aș fi fost omul care sunt azi. Într-adevăr, noi copiii din centre tânjim după o familie și e extrem de dureros să nu o ai. De exemplu, sărbătorile erau cele mai crunte, poate și de aceea pentru mine au rămas zile normale, ca oricare altele. Când eram în orfelinat, de sărbători, aproape toți copiii plecau la bunici, rude, părinți, cei care aveau, și mai rămâneam câțiva. Efectiv, când vorbeai se auzea ecoul acela în centrul gol și pentru că eram doar câțiva, mâncam și ne umpleam ziua cu aceleași activități obișnuite. Nu era ceva special.

Și acum la fel sunt sărbătorile pentru tine?

Nu pentru că de la 24 de ani merg într-o familie, la Daddy Cool și mă simt parte din familia lui. Sentimentul pe care îl trăiesc și libertatea pe care o am acolo e foarte frumoasă. Cred că libertatea aceea e cea mai importantă. Sunt mulți care iau copii de sărbători la ei acasă, dar copiii aceștia stau pe un scăunel și nu mișcă. Oamenii care îi iau acasă au tot felul de filme legate de ce rele ar putea face copiii la ei acasă. Îmi amintesc și eu cum stăteam pe un scaun și nu mă mișcam ca omul să nu-și facă alte filme. La Robert, am toată libertatea aceasta. Mă cunosc cu el de 3 ani și de atunci facem o mulțime de proiecte împreună, încât am sentimentul că ne cunoaștem parcă de o viață.

Citește și: Cum a reușit Daddy Cool să adune 15.000 euro într-o singură zi? Primul vlogger de caritate din România, un tată cool cu o copilărie aventuroasă

Cât e de mare asociația azi? Ce echipă are?

Sunt eu cu Robert și trei voluntari. Nu avem angajați pentru că banii pe care îi primim vreau să meargă pe proiecte, nu pe salarii.

Tiberiu Antipa
Tiberiu Antipa și copiii pe care i-a făcut fericiți vara trecută, ducându-i în tabără la mare

Cât e de greu să strângi bani? Te ajută și Robert?

El merge la companii, eu merg la persoane fizice. Este umilitor să strângi bani, dacă mă întrebi. La orice proiect trebuie să existe niște oameni care văd mesajele mele și nici măcar nu-mi răspund, ceea ce-mi consumă o mulțime de energie. E foarte greu să strângi bani. Tot timpul am mers pe premisa că dacă cineva îmi închide ușa, intru pe geam, pentru că oamenii trebuie să înțeleagă că eu sunt vocea a mii de copii, a unor suflete care încă nu au tonalitatea potrivită ca să se facă auzite.

Tiberiu Antipa
Tiberiu alături de Daddy Cool și soția lui

Dacă mâine ți s-ar îndeplini o dorință, așa ca în fața peștișorului auriu, care ar fi aia?

Visul meu este să fac propriul centru de copii. Lucrăm acum la acest vis, am strâns vreo 20 de mii de euro și sper să îl pot realiza pentru că numai atunci consider eu că poți schimba destine și poți crește generații de copii de care apoi să fii mândru.

Eu aș fi visat să nu mai fie centre…

Nu ai cum, niciodată nu se va întâmpla asta pentru că vor fi mereu copii abandonați.

Tiberiu Antipa
Tiberiu Antipa în copilărie
read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO