Trei albume noi de fotografie „must have” - LIFE.ro
Mergi la conținut

Trei albume noi de fotografie „must have”

Share this article
 
De la industria modei până la fotografia cu implicaţii sociale, iată trei albume nou-apărute de fotografie pe care orice pasionat ar trebui să le aibă. 
 
 „Vogue: Like a Painting” (publicat de Muzeul Thyssen-Bornemisza; texte de Lucy Davies, cu o prefaţă deYolanda Sacristán) 
La intersecţia dintre fotografia de modă şi istoria artei europene, această selecţie cuprinde 67 de imagini din arhivele celebrei reviste Vogue. Deseori fotografia de modă îşi găseşte inspiraţia în pictura clasică, depăşindu-şi rolul comercial de a vinde nişte haine sau accesorii şi devenind imagini artistice. Compilaţia „Vogue: Like a Painting” reuneşte fotografii care omagiază, explicit sau mai subtil, marii maeştri ai picturii precum Vermeer and Hopper. Veţi găsi înăuntru referinţe la Şcoala Olandeză, epoca de aur a picturii spaniole sau operele prerafaeliţilor. Cât despre fotografii Vogue, printre ei se numără atât numele mari, cât şi unele din generaţia nouă: Annie Leibovitz, Mario Testino, Irving Penn, Erwin Blumenfeld, Horst P. Horst, Tim Walker, Paolo Roversi, Steven Klein, David Sims, Erwin Olaf, Michael Thompson şi Peter Lindbegh. 
 
„The Photography Book” (publicat de Phaidon) 
O ediţie revizuită şi îmbunătăţită a celei mai bine vândute cărţi de fotografie editate de Phaidon, „The Photography Book” este o colecţie fabuloasă de imagini (mai precis, 563) ale celor mai buni fotografi de la mijlocul secolului al 19-lea şi până în prezent: de la pionieri precum Gustave Le Gray şi Daguerre, până la figuri iconice precum Robert Capa, neocolind nici numele contemporane: Richard Wentworth, Cristina de Middel şi Carolee Schneemann. Plus o mulţime de referinţe critice şi un glosar foarte folositor de termeni tehnici. 
 
„JR Can Art Change the World?” (publicat de Phaidon) 
Prima monografie retrospectivă a celebrului, enigmaticului şi… anonimului fotograf parizian auto-intitulat JR, artist şi activist ce se află în spatele celor mai provocatoare proiecte foto. JR a devenit faimos la nivel mondial pentru expunerea în spaţii publice (străzi, trenuri, clădiri, monumente) a portretelor de mari dimensiuni, întotdeauna alb-negru. Proiectul sau „Inside Out Project” i-a adus un premiu TED la numai 27 de ani şi a atras peste 200.000 de participanţi din toată lumea.
 

 

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora