Trofeul Dracula 2016, oferit unui film suedez despre oamenii pe care societatea preferă să îi ascundă - LIFE.ro
Mergi la conținut

Filmul „The Giant / Jätten”, care spune povestea emoţionantă a unor oameni pe care societatea modernă preferă să îi ascundă, a câştigat Trofeul Dracula 2016, cea mai mare distincţie acordată în cadrul festivalului Dracula Film Festival care a avut loc săptămâna trecută la Braşov.   

Producţia suedeză „The Giant / Jätten”, regizată de Johannes Nyholm, spune „o emoţionantă poveste despre oamenii pe care societatea modernă tinde să îi ascundă”, după cum şi-a motivat alegerea juriul format din Magnus Paulsson (Festivalul Internaţional de Film Fantastic de la Lund, Suedia), Ian Rattray (Horror Channel FrightFest) şi Jonathan Lanaerts (Festivalul Internaţional de Film Fantastic din Bruxelles). Rikard, personajul principal al filmului, este un bărbat autist, cu o severă diformitate, care încearcă cu ajutorul unui gigant să îşi găsească drumul spre mama de mult pierdută.

Trofeul Little Dracula pentru Cel mai bun scurtmetraj internaţional a revenit filmului „We Together” (R. Henry Kaplan, SUA) pentru „drumul foarte scurt dintre viziunea regizorală şi realizarea filmului”, în timp ce Trofeul Vlădutz pentru Cel mai bun scurtmetraj românesc a mers către regizorul Radu Potcoavă pentru „Mă cheamă Costin”. O menţiune specială a fost acordată memorabilei animaţii despre presiunea de a le dezvălui părinţilor cine eşti cu adevărat a lui Paul Mureşan „Mamă, tată, trebuie să vă spun ceva”, „un film care a reuşit să transforme un moment foarte scurt în cinci minute folosind un mix între animaţie şi muzică”.

Juriul secţiunilor de scurtmetraj internaţional şi scurtmetraj românesc a fost alcătuit din Alexandra Safriuc, co-fondator ShortsUp, binecunoscutul DJ şi realizator radio George Andreescu aka Gojira şi Silviu Gherman, scriitor, muzician şi actor.

Surpriza acestei ediţii a fost scurtmetrajul filmat cu telefonul mobil, intitulat „Nesimţito”, realizat de Cătălin Moise şi Flavia Negoescu, care a câştigat prima ediţie a secţiunii Dracula Digital, destinată tinerilor cineaşti de gen. Premiul acestei secţiuni este în valoare de 500 de Euro.

Timp de cinci zile, în perioada 12 – 16 octombrie, iubitorii de filme horror & fantasy au putut vedea la Dracula Film Festival peste 60 de producţii de gen, au participat la workshop-uri, conferinţe, concerte sau lansări de carte.

Dracula Film Festival este un eveniment anual organizat de Asociaţia Culturală Fanzin şi prezentat de Viasat History. Festivalul este finanţat de Primăria Municipiului Braşov, Consiliul Judeţean Braşov şi Centrul Naţional al Cinematografiei.

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora