Tu ai lăsa un job de stewardesă, un salariu în euro, cu trei zerouri, pentru o slujbă de învățătoare? Adelina Toader, profesor de învățământ primar, a ales copiii și povestește de ce.

Adelina Toader are 28 de ani, iar până de curând grija ei era, probabil, ca toți pasagerii să aibă centurile prinse înainte de decolare sau aterizare, ori cum ar putea schimba cursele astfel încât să aterizeze la o destinație pe care nu o văzuse înainte.

În urmă cu mai bine de doi ani, după o călătorie de studiu în China, ca bursier, Adelina a descoperit frumusețea muncii de însoțitor de bord. Lucra într-o școală privată din București și voia să încerce mai mult. Până la urmă cine nu și-ar dori să vadă toată lumea fără să facă mari eforturi?

Doi ani și ceva mai târziu, cu gândul la clasa ei de copii din Școala Little Genius, la iubitul ei care rămăsese în România, la adevăratele lucruri care contează, Adelina și-a dat demisia de la Emirates, a plecat din apartamentul din Dubai, pentru care totul era achitat de companie, s-a mutat în București și a redevenit profesoară de învățământ primar.

De ce ai ales să înveți chineză?

Adelina Toader: Eu vin din Alexandria, un oraș mic, în care nu găseam foarte multe locuri de distracție și lucruri de făcut. Părinții mei întotdeauna m-au încurajat spre performanță, spre mediile de 10, iar eu am fost acest gen de copil, dar nu m-a ajutat vreodată acest lucru fiindcă atunci când am ajuns la București, la facultate, la științe politice, am realizat că ai mei colegi aveau hobby-uri, interese, iar eu aveam note.

Dar până a ajunge la București și a avea această revelație, pe tine te-au ajutat notele, ți-a folosit cumva să le dobândești?

Adelina Toader: Nu aș zice că m-au ajutat, fiindcă nu a fost un efort pentru mine să le obțin.

Dar ce-ți aduceau aceste note?

Adelina Toader: Îmi aduceau liniștea că sunt pregătită, că nu sunt luată prin surprindere, că pot să-i ajut pe ceilalți și mi-am legat prietenii tocmai în acest fel. Ulterior am mai făcut o curățenie printre prieteni și cei cu interese punctuale au plecat.

Care a fost prețul ca să obții aceste note?

Adelina Toader: Nu am avut viață socială, așa cum vedeam că aveau ceilalți colegi ai mei. Nu eram copilul care să iasă afară, în discotecă, în vreme ce, de pildă, sora mea pleca la 2.00 noaptea din casă și punea perne sub pătură, ca-n filme. (râde) Eu nu sunt așa. Dar nici nu mi-a părut rău, nu am luat-o ca pe un preț plătit, fiindcă ulterior mi-am luat toate aceste lucruri, am plecat în Dubai, am vizitat toată lumea și nu am mai simțit nicio pierdere.

Revenim la chineză. De ce ai simțit să înveți această limbă?

Adelina Toader: Un coleg din facultate a pus pe grupul nostru, al studenților, un anunț care spunea că Institutul Confucius și Institutul de Limba Rusă organizează cursuri. Mi-au atras atenția, fiindcă nu aveam niciun alt hobby până atunci, altceva decât cititul.

Am mers la Confucius, m-am rătăcit pe străduțe pe care nu le cunoșteam, așa încât, când am ajuns, cu niște minute întârziere, în clasă erau mai mult de 30 de cursanți. M-am așezat în spatele sălii. La final de modul, două luni mai târziu, din cei peste 30 de oameni mai rămăseseră două persoane. Una eram eu. (râde)

De ce? O fi grea limba asta?

Adelina Toader: Este o limbă super interesantă și-mi place foarte mult.Acum nu mai merg la Confucius, dar am un profesor particular fiindcă în vară vreau să iau un certificat la care aspir foarte mult, B2. C2 este nivelul profesorilor sau al nativilor.

La ce te ajută?

Adelina Toader: Dacă te gândești practic, la ce fac eu, chineza nu mă ajută cu nimic. Dar dacă mă întrebi, pe mine, Adelina, cu ce mă ajută, îți voi spune că abia aștept acea oră de chineză din fiecare săptămână.

Este o limbă cu o muzicalitate extraordinară.

În plus, îi sunt foarte recunoscătoare, fiindcă datorită limbii chineze eu am ajuns să câștig o bursă, să plec în China, să vizitez câteva orașe de acolo, Beijing, Suzhou, iar cumva parcursul meu s-a așezat, în vreme ce, atunci când eram acasă, nu vedeam cum s-ar putea schița viitorul meu.

Când am ieșit în lume și am avut curajul să spun da unor lucruri, toate s-au așezat. Am avut curaj să spun da limbii chineze, am câștigat bursa de două săptămâni în China, am zburat cu Emirates, am revenit în țară și am dat interviul pentru a deveni însoțitoare de bord. Toată viața mea s-a schimbat.

Cum ai ales să fii stewardesă?

Adelina Toader: Nu știu dacă a fost un vis mai vechi al meu, cert este că în călătoria în China le-am văzut pe însoțitoarele de bord de la Emirates.

Emirates este cea mai căutată companie, nu?

Adelina Toader: Pentru mine au rămas cei mai buni, chiar dacă nu mai sunt eu acolo. Concurența este foarte strânsă la ei. Când am avut interviul pentru job, am participat 120 de persoane și au recrutat 4.

De ce?

Adelina Toader: Sunt tot felul de probe, de la unele foarte simple, la unele aparent simple dar cu tot felul de capcane. De pildă, prima probă a fost cea de CV, iar dacă nu era impecabil, de pildă uitai să treci numărul de telefon, nu treceai mai departe.

Atunci, la prima probă, am primit întrebarea despre ce lucram la momentul respectiv și dacă-mi plăcea ce făceam. Le-am spus că sunt profesor pentru învățământ primar, că gestionez un anume număr de copii și că este o slujbă pe care o iubesc foarte mult.

Ce căutau în acest răspuns?

Adelina Toader: Voiau să găsească în tine resurse, calități de folosit ulterior în munca de stewardesă. În cazul meu, lucrul cu copiii le dădea certitudinea că eu voi putea ajuta atunci când la bord vor fi copii prezenți. Știam că Emirates are la bord jucării și tot felul de materiale pe care le oferă copiilor.

Apoi a fost proba de înălțime, adică trebuie să atingi 212 cm înălțată pe vârfuri, cu mâna ridicată, fiindcă voiau să se asigure că poți ajunge la compartimentul de depozitare a bagajelor. La această probă trebuie să renunți la pantofi, iar ei fac asta pentru a preveni situațiile în care poți să pui în pantof o talonetă pentru a mai „fura” câțiva centimetri. În plus, este o metodă pentru ei de a se asigura că nu ai tatuaje vizibile.

În plus, ne dădeau tot felul de situații capcană, fără răspunsuri corecte sau greșite, ci doar necesare pentru a vedea cum reacționăm în cazuri diverse: dacă îți urmărești interlocutorul, cum îl aprobi, cum îți impui punctul de vedere, cum lucrezi în echipă.

Care erau beneficiile?

Adelina Toader: Compania este foarte deschisă și, dincolo de faptul că găseai la o primă căutare pe google detalii legate de pachetul salarial, înainte de a începe recrutarea au făcut o prezentare cu toate aceste detalii, așa încât oricare dintre noi nu ar fi considerat potrivit pentru el beneficiile oferite putea să plece. Primeam un salariu de bază, la care se adăugau orele de zbor, așa încât în vreme de pandemie eu am avut salariu, chiar dacă am zburat foarte puțin.

Apartamentul din Dubai în care aveam să locuiesc pe toată durata contractului, și unde am stat în timpul pandemiei, era pus la dispoziție de ei și avea toate utilitățile plătite tot de ei, cu excepția internetului și cablului, fiindcă aceste servicii sunt mai costisitoare la ei, plăteam spre 400 de lei lunar pentru internet.

La început, primeam banii în moneda locală. Practic, la destinația unde rămâneam, Japonia, India, Sri Lanka și așa mai departe, la recepția hotelului, primeam un plic cu bani, așa încât aș zice că am văzut toate monedele și bancnotele lumii. (râde)

O lungă listă de beneficii și oferte strălucitoare. Care e partea întunecată a acestora?

Adelina Toader: De pildă faptul că mă trezeam în fiecare noapte cu anxietatea de a nu fi pierdut zborul. În plus, eu aveam acasă pe cineva, pe iubitul meu care îmi fusese alături și mă susținuse în toate aceste decizii.

În plus, au fost doi ani de pandemie, atâtea luni pe care le-am petrecut într-un apartament din Dubai, departe de casă.

Eu acolo nu am muncit, pot doar să spun că am avut doi ani de relaxare. Nu am citit în viața mea atâtea cărți cât am citit în acești doi ani.

Au fost doi ani în care am tot sperat că lucrurile vor merge spre bine, voiam să o aduc și pe sora mea în Dubai. Nu am plecat cu gândul să mă stabilesc în Dubai, să stau acolo, dar este o șansă enormă să poți vedea atât de multe țări, iar tu să nu depui niciun efort.

Ce-ți place la meseria de profesoară?

Adelina Toader: Îmi place atmosfera din clasă. Iar când eram departe și vedeam poze din școală, la începutul cursurilor, în septembrie sau cine știe cu ce alte ocazii, mă tulbura.

Știu! E greu de crezut! „Cum să fii în Singapore și să-ți dorești să te întorci la școală?” Dar chiar așa este. Sufletul meu era în sala de clasă.

De ce?

Adelina Toader: E o școală foarte caldă, foarte primitoare, iar copiii pe care îi am acum sunt vis, paradis, este o clasă extrem de echilibrată, extrem de bine închegată.

Cum te-ai întors la copii?

Adelina Toader: După ce am decis să demisionez de la Emirates, m-am întors în București și am mers la un interviu de job pentru Huawei. Știam limba chineză, aveam abilități de relaționare, am luat interviul. Doar că, înainte de a semna contractul am pus în balanță ce-mi doream de-adevăratelea. Iar mintea mea rămăsese la copii. Tot acolo voiam, de fapt, oricât de strălucitor era acest nou job pe care-l câștigasem.

Am ales să mă întorc la copii și am preluat clasa a IV-a, aceiași copii pe care îi avusesem la clasa pregătitoare.

De ce te-ai întors?

Adelina Toader: Nu cred că pot să explic, dar dacă ai fi fost lângă mine, în fiecare clipă petrecută în clasă ai fi putut vedea și înțelege chimia ce se petrece în clasă.

Cum i-ai găsit?

Adelina Toader: Mai maturi, dacă pot să spun așa despre un copil, și bucuroși că m-am întors, deși îi mai vizitasem între timp. În clasa a II-a, în februarie, m-am revăzut cu ei și cu părinții lor. (râde)

Ce-ți aduc copiii în fiecare zi? Dacă aș fi acolo o lună de zile, zi de zi, ce aș vedea?

Adelina Toader: Semne de întrebare.

Ai tu răspunsuri pentru toate întrebările lor?

Adelina Toader: Nu neapărat, iar dacă vin cu o întrebare tehnică, al cărui răspuns mi-e străin, le cer răgaz să mă interesez. Iar dacă întrebarea este mai copilăroasă, iar mintea mea nu mai poate răspunde la ea, îi îndemn către un copil.

Găsesc la ei niște reflecții de om mare. Ana îmi spunea într-o zi: „Ade, tu ai iubit?”. I-am spus că am un iubit. „Dar ești măritată?”, a completat ea curioasă. I-am spus cum stau lucrurile, adică nu. „Se vede că nu te grăbești!”, a conchis ea. (râde) „Crezi că ar trebui să mă grăbesc?”, am intrat eu în jocul ei. „Nuu! Câți ani ai tu? 28 de ani? Nu, după 30 de ani!”.

Cred că sunt prietena lor, sunt profesoara lor, iar de curând am sacrificat o oră pentru că am decis să nu mai aleg în locul lor băncile în care să se așeze fiecare. Le-am dat lor această putere de a hotărî, motiv pentru care o oră au negociat până au ajuns la o înțelegere.