Tudor Coman, copilul minune de la Adobe România. Povestea puștiului programator, angajat de la 15 ani, cu trei proiecte în curs de patentare în SUA și care își dorește să studieze și să trăiască în România - LIFE.ro
Mergi la conținut

Tudor Coman este dacă nu singurul, poate printre foarte puținii elevi angajați de o companie multinațională. Este elev în clasa a 11-a la clasa de matematică-informatică și la vârsta de 15 ani a fost angajat ca intern la Adobe România într-o echipă de cercetare și dezvoltare.

Adobe România are două programe de internship în fiecare an, dedicate studenților și absolvenților de facultate. Pentru vârsta lui Tudor, atât experiența, cât și motivarea și dorința de a învăța lucrând la un produs cu impact global sunt neobișnuite, astfel că a fost invitat la o discuție. După interviu, puștiul a fost angajat ca intern, primul an cu procură semnată de părinți, cum spune legea, iar apoi cu o normă de 10 ore pe săptămână.

Tudor Coman povestește că la început colegii lui erau destul de uimiți și li se părea ciudat să aibă un elev în echipă, așa că îl mai luau la mișto, însă aproape imediat au început să aprecieze talentul lui, iar azi îl tratează ca de la egal la egal atunci când vine vorba de muncă.

Ca și ei, recunosc că am fost destul de uimită când am auzit povestea lui Tudor Coman și mi-am dorit foarte tare să întâlnesc un tânăr atât de talentat care, pe lângă faptul că este unul dintre cei mai tineri angajați ai patriei, este și un inovator în tehnologie.

Ceea ce m-a surprins cel mai tare la el a fost înțelepciunea cu care vorbea despre viitorul lui și decizia lui hotărâtă de a-și continua studiile și de a trăi în România. Aflați azi povestea lui Tudor Coman, copilul minune de la Adobe România.

Tudor Coman la Forbes Heroes Junior, septembrie 2018

De când lucrezi tu aici?

Lucrez la Adobe România de un an și șase luni.

Dar e legal?

Da, e legal de la vârsta de 15 ani cu acordul părinților și de la 16 ani fără acordul părinților.

Și au semnat părinții?

Da, mi-au făcut procură.

Ce faci tu aici?

Programez.

Ce programezi?

Lucrez la un produs din suita Adobe Primetime pentru prevenirea fraudei in online video. Acesta detecteaza tentativele de frauda pe baza unor modele care folosesc Machine Learning.

Tudor Coman în team Building împreună cu colegii de la Adobe România

Și câte ore pe zi lucrezi?

În vacanță lucrez șase ore pe zi fiindcă acesta este timpul maxim admis, iar în timpul școlii, 10 ore pe săptămână.

Cum te-ai angajat aici?

Înainte făcusem puțin freelancing pe net, câștigasem ceva bani din asta și prinsesem puțină încredere în mine. I-am zis mamei că vreau să mă angajez. La un moment dat i-a apărut ei un ad pe LinkedIn și mi-a spus că Adobe angajează interni și m-a întrebat dacă nu vreau să încerc. Eu m-am temut că mă fac de râs, dar ea mi-a zis că nu mă costă nimic dacă încerc. Așa am ajuns la interviu. Și m-au primit.

La ce liceu ești?

La Laude-Reut.

La ce clasă?

Clasă de real, logic, la mate-info.

Washington DC, iunie 2019, Tudor Coman înainte de conferința NASA

Cu ce medie ai intrat?

E liceu privat, nu e atât de importantă media, însă am avut 9,75 la română și 10 la matematică. Adică am intrat cu 9,90.

Chiar 9,90?

Bine, 9,89 (râde).

Ce sunt părinții tăi?

Au un business.

Dar ce profesie au?

Tata e inginer și mama este analist economic.

Ești singur la părinți?

Da.

#adobefridaypeople, un concept unic, doar in Adobe Romania, ce reprezinta o serie de fotografii care apar în fiecare vineri pe pagina de Instagram și Facebook a companiei

Când ai învățat tu să citești?

Nu mai țin minte, cred că pe la 3-4 ani.

Și primele calcule la matematică?

Probabil că pe la 6 ani.

Nu ți s-a povestit? Nu ți s-a povestit când ai început să mergi?

Asta mi s-a povestit, dar am reținut doar că am început să merg târziu.

Dar când ai pus pentru prima dată mâna pe o tabletă, laptop sau calculator?

Când eram mic calculatoarele nu erau ca acum, erau mari, cu monitor, tastatură, mouse, unitate. Cred că pe la 3 ani și ceva am avut primul contact, când mi-au cumpărat părinții primul meu calculator.

Tudor Coman în 2008 „la calculator și atunci”

Cu program sau te lăsau la liber?

La liber, dar la început nu eram foarte atras de calculator. Un an mai târziu am devenit pasionat.

Adică la patru ani?

Da.

Și atunci ți-au făcut program sau te lăsau tot la liber? Te întreb asta pentru un prieten, sau mai bine zis din calitate de mamă de băieți 😀

Nu am avut niciodată program la calculator.

Și ce făceai? Te jucai la calculator?

Au existat și perioade în care mă jucam, dar, în general, îmi plăcea să caut chestii noi pe care puteam să le fac pe calculator.

Dă-mi un exemplu, te rog.

De exemplu, pe la cinci ani am descoperit Excel și îmi plăcea să fac tabele.

Mini Europa, Bruxelles, octombrie 2018, Tudor Coman în excursie cu școala

Și aplicai și formule?

Nu, formulele abia în clasa a zecea 😀

Înainte de liceu ai fost tot la o școală privată?

Da, în primară la Spectrum, care ține de ICHB, și apoi, în gimnaziu, tot la ei.

Și ce materie ți-a plăcut ție până în clasa a patra? Majoritatea copiilor spun sportul, muzica și desenul…

Acestea nu mi-au plăcut niciodată, dar nici nu m-am gândit care era materia preferată. Îmi plăcea și la mate, și la română, aveam și ore de informatică care îmi plăceau foarte mult, dar nu pot să spun că am avut vreo materie preferată.

Tudor Coman la un eveniment organizat de o echipa de robotica a Colegiului National Mihai Viteazul

Dar învățai la toate?

În clasele I-IV, da.

Și în V-VIII?

Aproximativ la toate, dar să spunem că nu aveam o presiune foarte mare din partea școlii la toate materiile.

Ai făcut latină?

Nu. Făceam mate în ora de latină.

Povestește-mi despre experiența ta americană. Când te-ai dus prima dată în America și de ce?

Prima oară am fost în 2017 pentru că am câștigat un concurs la NASA, am obținut premiul I la categoria individual, în clasa a VIII a.

Ce presupunea concursul?

Concursul presupunea să proiectezi o bază spațială pentru 10 mii de locuitori. Eu am aflat de acest concurs de la profesorul meu de informatică care mi-a spus că eu aș putea să fac un proiect bun la acel concurs. Am participat, am câștigat și astfel am avut posibilitatea să merg la conferință în America fiind printre câștigători.

Ți-au plătit ei tot?

Nu, nu mi-au plătit nimic, dar asta nu contează.

Și ce se întâmpla la conferința aceea?

Erau diverse activități pentru elevii pasionați de spațiu, puteai să faci și voluntariat, veneau și câțiva speakeri mai cunoscuți sau mai puțin cunoscuți și, pur și simplu, puteai să intri în contact cu alte persoane pasionate de spațiu.

Înțeleg că în afară de computere, ești pasionat și de spațiu?

Nu știu dacă neapărat pasionat, dar mi s-a părut o idee bună la momentul respectiv și s-a dovedit a fi o alegere bună să particip la concurs.

Și a doua oară?

A doua oară am fost în America în 2018, tot pentru conferință. De data aceasta, am avut un rol în echipa de organizare a conferinței pentru NASA, pe care îl am și astazi. Acum, suntem în jur de 10 persoane, de diferite vârste, naționalități și ocupații, care ne ocupăm de organizarea activităților din cadrul conferinței dedicate elevilor câștigători ai concursului. Avem întâlniri săptămânale pe Skype în care punem la punct toate detaliile necesare în momentul desfășurării conferinței.

Tudor Coman, Los Angeles, mai 2018, cu câțiva colegi din echipa de organizare, la conferință, în seara în care a vorbit Jeff Bezos

Știu că ai câteva lucrări patentate?

Sunt trei patente în lucru, adică în curs de aplicare. Asta înseamnă că se va face un review intern și apoi se va face aplicarea la biroul de patente din America și de acolo, dacă este acceptat – durează vreo doi ani procesul de review din partea lor – primești patentul.

Despre ce e vorba?

Deoarece avem clauze de confidențialitate, pot să-ți spun doar că unul este pe deep-learning, unul este legat de un mecanism pe care l-am făcut noi de detectare a unor tipare de utilizare și mai e unul cu o interfață specială pe care o dezvoltăm pentru produsul la care lucrăm.

Nu am înțeles nimic, dar trecem mai departe 😀 Ce faci tu în timpul liber? Ai timp liber?

Da, chiar am. Nu știu cum, dar chiar am. Îmi place să ies cu prietenii, să am și puțin timp pentru mine și, în general, încerc să nu fac chestii legate de programare ca să mă detașez într-un fel de acest domeniu. Mi-am dat seama că dacă stau prea mult să mă gândesc la o anumită problemă nu sunt la fel de eficient ca atunci când iau pauze.

Iubită ai?

Momentan, nu.

Care e acum materia ta preferată și care nu îți place?

Îmi plac matematica și informatica și cam atât, pentru că acestea sunt materiile pe care le înțeleg cel mai ușor. Despre restul nu pot să spun că nu-mi plac, dar îmi vine mai greu să învăț la materii precum română, biologie, economie…

Forbes Heroes Junior, septembrie 2018; Tudor Coman a fost speaker, iar ceilalți tineri din fotografie sunt colegii lui care au venit special să-l vadă.

Unde vrei să mergi la facultate?

Vreau să rămân în România, chiar dacă multă lume nu s-ar aștepta la răspunsul acesta.

Și la ce: matematică, automatică sau cibernetică?

Probabil că la mate-info, la Universitate.

De ce nu vrei în străinătate?

Pot să merg și în vacanță în străinătate, dacă vreau. Mi se pare că în România, dacă ești român e mult mai ușor, asta din perspectiva faptului că ai o familie aici, ai prieteni aici, vorbești limba.

Vorbești ca un om mare. Ce vrei să te faci când vei fi mare?

Programator.

Te vezi trăind în România pentru totdeauna?

Probabil că da, nu mă văd plecând în străinătate, cel puțin nu în viitorul apropiat.

Ce spun părinții tăi de tine?

Depinde când îi întreb 😂

Când ai făcut ceva nasol?

Nu pot să spun că mă ceartă, dar încearcă să-mi explice ce e bine și ce e rău, ceea ce e un lucru bun. Pot să spun că am avut parte de destul de multă libertate din partea lor.

În rest, se mândresc cu tine?

Cred că da. Oricum, ei mă susțin în ceea ce fac și în ceea ce vreau să fac.

Dacă ai fi băiatul meu aș umbla cu poza ta în portofel și le-aș arăta-o tuturor…

Nu știu dacă fac asta, însă știu că mama are wallpaper cu mine 😂

Aici, la Adobe câștigi bani?

Da.

Și cum te simți având banii tăi? Ai o siguranță financiară?

Asta da, dar aveam și înainte. Nu m-am angajat pentru bani, dar într-adevăr, e o recompensă pentru munca pe care o fac, însă eu m-am angajat ca să devin mai bun.

Citește și:

Cel mai tânar ,,inginer” din lume este român. Cine este puștiul care, la doar 13 ani, a reușit să vadă Pământul din spațiu

Ce spun colegii de aici? Bănuiesc că majoritatea sunt oameni cu familii acasă…

Li se pare foarte tare ceea ce fac.

Înseamnă că nu-ți dau castane…

Nu 😂. Așa a fost la început, în prima săptămână când făceau mișto de mine.

Acum te tratează ca de la egal la egal?

În principiu da. Când e vorba de muncă, da, când discutăm de lucruri de dinafara muncii, își mai amintesc din când în când că am 16 ani.

Care e cel mai mare vis al tău după ce vei împlini 18 ani?

Să fiu bun la ceea ce fac și să câștig și bani, eventual.

Ce pasiuni ai tu, ce-ți place ție să faci când ai timp liber?

Să mă uit la Netflix.

Monjuic, Barcelona, noiembrie 2018, Tudor Coman în excursie cu școala

De jucat pe calculator, te mai joci?

Acum nu mă mai joc, dar asta e o chestie destul de naturală, nici prietenii mei nu prea se mai joacă.

Care era jucăria ta preferată când erai mic?

Aveam o mașinuță, dar nu-mi mai amintesc prea bine cum arăta. Nu cred că m-am mai jucat cu jucării de la vreo 7-8 ani.

Tu ești generația LEGO. Nu te jucai cu LEGO?

Ba da, dar am amintiri blurry.

Care e cea mai mică notă pe care ai luat-o vreodată?

În catalog sau…

În catalog, pe caiet….

Când eram mai mic, în gimnaziu, ne evalua în clasă și atunci, cea mai mică notă pe care am luat-o a fost 0. Am dat foaia goală atunci.

Nu ai luat nici măcar punctul din oficiu?

Nu se dădeau puncte din oficiu pentru că ne notau cu punctaje de la 0 la 7, că așa se dădea la olimpiadă atunci.

Și în catalog?

La română sau biologie?

La mai multe, am avut multe note de 9. Chiar și la mate am avut un 9.

Dar la info?

La info nu am avut 9. Încă.

Care e profesorul care ți-a plăcut ție cel mai tare?

Au fost mai mulți. Am avut un profesor de info într-a doua și a treia, care mi-a plăcut super mult. Mare parte din ceea ce am reușit eu să realizez i se datorează lui pentru că m-a îndrumat foarte bine și mi-a stabilit un punct de pornire. Am mai avut un profesor de mate în generală cu care făceam pregătire pentru olimpiadă și profesorul de info care m-a îndrumat spre NASA.

În vacanțe unde mergeai când erai mic? Mergeai și tu la țară?

Nu am bunici la țară, în schimb am fost o singură dată la o rudă la țară. În vacanțe am fost la mare în România, în Turcia, în Grecia, unde se duc românii.

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora