Actorul și coscenaristul filmului 3 zile în septembrie ne povestește cum arată zilele lui libere.
Plimbare, gătit, o carte bună și un pahar de vin, însoțit eventual de un episod din Seinfeld – așa sunt weekendurile pentru actorul și scenaristul Conrad Mericoffer, atunci când are ocazia să se relaxeze după evenimentele de promovare a filmului 3 zile în septembrie. Dacă nu e acasă cu o carte în brațe, e posibil să-l găsiți alături de fiul său la o înghețată pe Calea Victoriei sau la plimbare în Cișmigiu.

Unde te plimbi prin București?
Iubesc Cișmigiul, acolo mi-am petrecut copilăria și acolo am petrecut primii ani din viața fiului meu. În ceea ce privește plimbările, sunt un mare fan. Mă plimb încă din adolescență cam peste tot unde sunt străzi care au povești încărcate de istorie.
Unde ieși la masă în weekend?
Nu ies la masă în weekend, de obicei mănânc acasă sau în locuri pe care le aleg în funcție de ce am chef să mănânc. Nu am un loc pe care îl prefer, dimpotrivă, nu am avut niciodată un loc pe care să-l prefer. Dar cine știe, poate că locul ăla există și într-o zi o să am ceva mai interesant de împărtășit.
Ce cocktail sau pahar de vin bei și unde?
De obicei beau vin, îl prefer pe cel alb si cât se poate de sec. Vermentino este soiul meu preferat si deocamdată nu am găsit ceva care să-l egaleze. Iar locul in care beau vin variază in funcție de eveniment, dar prefer evenimentele private care se petrec fie la mine acasă fie in casa altcuiva. Nu îmi place agitația.
Ce desert alegi și unde?
Ca desert aleg întotdeauna înghețată, iar locul meu preferat (și al fiului meu) este gelateria La Romana de pe Calea Victoriei.
Unde îți bei cafeaua?
În Piața Rosetti la cafeneaua SOTO.
Unde mergi la shopping? Ce cumperi de acolo?
La shopping merg în mall, stau cât pot de puțin și iau fix ce am nevoie, apoi plec cât se poate de repede. Și cumpăr haine scumpe care să țină cât mai mult.
La ce film sau serial te uiți?
La Seinfeld când vreau sa uit de tot și de toate. Ultimele descoperiri sunt Pluribus, Your Friends & Neighbours, The Diplomat. Iar în ceea ce privește filmele, cam tot ce iese la Cannes și la alte festivaluri de film.
Ce carte citești?
Citesc mult și de obicei citesc trei sau patru cărți în același timp. Acum citesc Kafka pe malul mării de Murakami, Aventurile lui Sherlock Holmes și Casa Șoaptelor de Anna Mazzola.
Fotografii: Mugur Cristescu
Filmul 3 zile în septembrie, în regia lui Tudor Giurgiu, a avut premiera în România la începutul toamnei și rulează în continuare la cinematografele din țară.