Unde ieşim din oraş. Recomandări pentru 8-9 iulie - LIFE.ro
Mergi la conținut

Unde ieşim din oraş. Recomandări pentru 8-9 iulie

Astăzi vă propunem mai degrabă să ieşiţi din oraş. Sunt cel puţin trei evenimente culturale pentru care merită să vă faceţi bagajul şi să porniţi la drum. Neversea propune o porţie de muzică şi „DJ-ială” la mare, iar Gărâna Jazz Festival aduce, ca în fiecare an, suflul inconfundabil al jazz-ului în Poiana Lupului. Între cele două „extreme” ale ţării se află Sibiul, acolo unde vă propunem să mergeţi pentru Sibiu International Street ART Festival. Dacă, totuşi, tebuie să rămâneţi în Bucureşti în acest week-end, trebuie să ştiţi că şi aici se desfăşoară câteva evenimente care vă vor face să credeţi că aţi ieşit din oraş.
Share this article

Astăzi vă propunem mai degrabă să ieşiţi din oraş. Sunt cel puţin trei evenimente culturale pentru care merită să vă faceţi bagajul şi să porniţi la drum. Neversea propune o porţie de muzică şi „DJ-ială” la mare, iar Gărâna Jazz Festival aduce, ca în fiecare an, suflul inconfundabil al jazz-ului în Poiana Lupului. Între cele două „extreme” ale ţării se află Sibiul, acolo unde vă propunem să mergeţi pentru Sibiu International Street ART Festival. Dacă, totuşi, tebuie să rămâneţi în Bucureşti în acest week-end, trebuie să ştiţi că şi aici se desfăşoară câteva evenimente care vă vor face să credeţi că aţi ieşit din oraş. 

Festivalul Neversea

Neversea transformă, timp de 3 zile, culoarea Mării Negre. Noul festival se desfăşoară la Constanţa până pe 9 iulie, pe plaja dintre Modern şi Trei Papuci şi deja capătă valenţele unui festival multicolor, cu mii de oameni, muzică şi jocuri de lumini.

Conceptul este realizat de iniţiatorii Untold de la Cluj-Napoca, aşa că reţeta n-are cum să nu funcţioneze! Pe cele 7 scene ale festivalului urcă în acest week-end Jason Derulo, Tiesto, Afrojack, Dua Lipa, Rita Ora, Fatboy Slim, Years&Years, Ella Eyre, Lost Frequencies. Sunt doar câteva nume din line-up-ul de 150 de artişti pe care îi propune Neversea.

Prima seară a fost deja una incendiară, iar Constanţa a devenit „polul distracţiei” la mare. Dacă vreţi să participaţi la festival trebuie să vă grăbiţi şi să porniţi cât mai devreme la drum. Nu uitaţi să citiţi şi regulile de acces de pe site-ul festivalului. Detalii pe neversea.com

Gărâna Jazz Festival

Gărâna Jazz Fest aproape că nu mai are nevoie de nicio prezentare. Este unul dintre cele mai îndrăgite festivaluri de jazz din ţară, iar iubitorii acestui gen aşteaptă, an de an, să revină în Poiana Lupului. Ediţia 2017 Gărâna Jazz Festival, ce se desfăşoară până pe 9 iulie îi aduce pe scenă pe Omar Sosa, artist care a fost nominalizat de 7ori la premiile Grammy şi care vine la festival cu noul său album – „Ilé” – o combinaţie de ritmuri afro-americane, hip-hop şi muzică clasică. Tot în aceeaşi seară, pe 8 iulie, va urca pe scena de la Gărâna şi Håkon Kornstad, un saxofonist norvegian a adus împreună opera şi jazz-ul. Kornstad este un dublu tenor: în stilul clasic, la voce, şi la saxofon. În interviul acordat pentru life.ro, Håkon Kornstad a dezvăluit ce pregăteşte pentru publicul prezent la festival: „Vom cânta lieduri, arii de operă şi cântece Napoletane de pe albumul „Tenor Battle”, din 2015. Dar, din moment ce noi tratăm ca fiind jazz toate acestea, nu va suna niciodată la fel. Lucruri noi se întâmplă în fiecare concert de-al nostru şi sper ca noi şi captivante idei muzicale să se dezlănţuie la Gărâna!” Detalii despre concertele din acest week-end pe www.garana-jazz.ro.

M.U.S. Copyright: ILUC

Sibiu International Street ART Festival

I se mai spune SISAF şi este un festival care aduce arta în stradă la Sibiu. 30 de artişti plastici din România şi străinătate schimbă faţa oraşului. Ei vor lucra până duminică (9 iulie) la o serie de proiecte care să dea culoare pereţilor gri din Sibiu.

Publicul va putea asista la „facerea” acestor lucrări de artă şi va putea parcurge Turul de Artă Stradală de la Sibiu, care cuprinde deja 31 de lucrări în 11 locaţii din oraş.

În Piaţa Huet veţi putea participa la momente de live-painting pe panouri şi la concertele din cadrul festivalului. Astăzi urcă pe scenă DRAGONU AKA 47. Mai sunt şi alte momente pe care trebuie să vi le treceţi în agendă. Găsiţi programul complet pe streetartfestival.ro

Teatru sub lună

Este un festival de teatru independent în aer liber din ţară, care se desfăşoară în weekendurile lunii iulie (până pe 16 ale lunii) în Grădina din QUANTIC, situată în parcul Grozăveşti. Ediţia a 3-a, festivalul aduce pe scenă spectacole de teatru independent, show-uri de improvizaţie, concerte de jazz, caffe-concert sau rock acustic, expoziţii de fotografie, pictură, costume, instalaţii video şi sculpturi din lemn şi fier. Astăzi puteţi vedea piesa „Divorţ în ziua nunţii”, de la ora 20:00. Este adaptare după o renumită piesă de pe Brodway, în regia lui Cătălin Stelian, iar de la ora 21:15 un concert BARTER. Duminică seară este programată piesa „Cealaltă Femeie” (regia Bogdan Gagu), de laora 20:00, iar de la ora 21:15 veţi putea asista la un concert de jazz More Than Rain – A Tom Waits Tribute. Detalii pe teatrusubluna.ro

The Fresh in The Garden (Grădina Botanică)

Astăzi (8 iulie), de la ora 14:00, la Grădina Botanică din Bucureşti are loc The Fresh in The Garden. Adică un eveniment ce reuneşte o serie de artişti ce vor urca pe scena din Grădina Botanică: Akua Naru, Deliric şi Silent Strike feat. Muse Quartet, Robin and The Backstabbers, Laurel, Boca 45 şi Dimitris Bats.

Akua Naru, super-guest-ul evenimentului, este una dintre femeile celebre în lumea hip-hop-ului, care a reuşit să îşi transpună experienţele personale pe acest gen de muzică. Concertele din Grădina Botanică încep la ora 14:00. Detalii despre acces şi bilete găsiţi pe thefresh.ro

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora