Unde ieşim în week-end? Recomandări pentru 22-24 septembrie - LIFE.ro
Mergi la conținut

Unde ieşim în week-end? Recomandări pentru 22-24 septembrie

Toamna mi-aş dori să mă pot teleporta. Sau să pot ajunge în mai multe locuri deodată. Concertele se ţin lanţ, sunt festivaluri, nopţi culturale, stagiunea teatrală e în toi – greu de ales! În fiecare week-end sunt evenimente de neratat. Găsiţi aici o selecţie. Aveţi de unde alege!
Share this article

Toamna mi-aş dori să mă pot teleporta. Sau să pot ajunge în mai multe locuri deodată. Concertele se ţin lanţ, sunt festivaluri, nopţi culturale, stagiunea teatrală e în toi – greu de ales! În fiecare week-end sunt evenimente de neratat. Găsiţi aici o selecţie. Aveţi de unde alege!

Film

Astăzi se lansează în cinematografe un film pe care îl aşteptăm de mult. „Victoria and Abdul”, filmul regizat de Stephen Frears, ni-i aduce pe Judi Dench şi pe Ali Fazal într-o poveste despre norme şi convenţii la cel mai înalt nivel. Reginea Victoria a Angliei ajunge să îl îndrăgească pe Abdul, un funcţionar venit din India pentru a lua parte la Jubileul Reginei, iar între cei doi se naşte o reală prietenie privită cu ochi răi de „nobilimea” de la curte. Suntem convinşi că prestaţia lui Judi Dench este una memorabilă!

Tot astăzi are loc „Noaptea Albă a filmului Românesc”, un maraton de filme care vă va purta în această noapte de la un cinematograf la altul. Ce puteţi vedea la Noaptea albă a filmului made in ro? Lungmetrajele Fixeur (r. Adrian Sitaru), Ana, Mon Amour (r. Călin Peter Netzer), Inimi cicatrizate (r. Radu Jude), Vara s-a sfârşit (r. Radu Potcoavă), şi Ultima zi (r. Gabriel Achim) şi o serie de documentare: Planeta Petrila, regizat de Andrei Dăscălescu, Ultimul căldărar, de Cosmin Bumbuţ şi Elena Stancu, Camera obscura, de Gheorghe Preda, Varză, cartofi şi alţi demoni, de Şerban Georgescu, Ţara moartă, de Radu Jude. Filmele vor rula la Cinema Elvira Popescu, Cinema Gloria, Cinemateca Eforie, Cinema Muzeul Ţăranului, Deschis Gastrobar, Unteatru, J’ai Bistrot Grădina cu Filme – Cinema & More. Filmul surpriză al serii este „Breaking News”, de Iulia Rugină. Găsiţi detalii pe pagina evenimentului

Nu rataţi nici Kinofest, un festival cu filme de animaţie care se desfăşoară tot în acest week-end (detalii aici). 

Concerte 

Golan Symphonic, la Arenele Romane

„Este pentru prima dată când reuşim să aducem un număr aşa de mare de muzicieni pe scenă alături de noi. Ne-am concentrat mult pe ideea de a reda o stare cât mai clară publicului şi o experienţă care să trezească emoţii”, spunea Mihai Ristea, în interviul acordat pentru life.ro, despre concertul din această seară, de la Arenele Romane. Veţi avea ocazia să vedeţi un adevărat line-up de festival (J.Bernardt, ViLLAGE, Fhin şi ARME), un show audio-vizual complex, alături de o orchestră formată din 60 de instrumentişti. Concertele încep la ora 18:00.  

Byron 10 ani de Forbidden Drama, la Fabrica

Pe 23 septembrie, trupa Byron sărbătoreşte 10 ani de „Forbidden Drama”, aşa că îi veţi putea asculta într-un concert de zile mari în clubul Fabrica, care aniversează, la rândul lui 10 ani de existenţă. Trupa va cânta integral albumul de debut. Găsiţi detalii pe pagina evenimentului

Festivaluri

Creative Fest

Trei zile de concerte, space & urban art, graffiti, extreme sports, demonstraţii de street dance şi freestyle ne aşteaptă pe durata Creative Festi. Festivalul se desfăşoară între 22-24 septembrie la Romexpo, iar pe scenă vor urca Wyclef, Dub Pistols, Delinquent Habits, Pete Rock & CL Smooth, Looptroop Rockers şi ZiGGi Recado, Culese Din Cartier, Viţa de Vie, The Mouse Outfit, Coma, Gojira & Planet H, Grimus, Vlad Dobrescu, DJ Sauce, Prop Dylan, Pistol cu Capse. Găsiţi detalii pe pagina evenimentului.

Noaptea Caselor

Pe 23 septembrie, casele şi apartamentele alternative din Bucureşti îşi deschid porţile, aşa că veţi putea ajunge să îi cunoaşteţi pe cei din comunitatea creativă, artistic şi civică – chiar la ei acasă. Cine face parte din circuitul caselor? Avanpost8, Carol53, Casa Jurnalistului, Casa Lupu, Colivia, Costa-Foru, CZVL12, EfdeN, Grădina Sticlarilor, Home Mătăsari, Insula42, Manasia Hub, SBang, Scrie despre tine. Casele se deschid între orele 18:00 – 00:00 şi vă aşteaptă cu un program special gândit pentru această seară. Detalii pe pagina evenimentului. O hartă a caselor este disponibilă aici. 

Explore Festival

eXplore festival este aduce la Bucureşti unii dintre cei mai importanţi creatori internaţionali din domeniul coregrafiei şi dansului contemporan. Nu rataţi spectacolul artistului belgian Wim Vandekeybus care prezintă, alături de compania sa, Ultima Vez, spectacolul „In Spite of Wishing and Wanting (Revival 2016)! Ediţia a12-a a eXplore festival se va desfăşura între 24 septembrie – 8 octombrie, la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Naţional al Literaturii Române şi WASP – Working Art Space and Production. Detalii despre program pe exploredancefestival.ro  şi waspmagazine.com.

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora