Unde mergem la munte în România, departe de aglomeraţia de pe Valea Prahovei - LIFE.ro
Mergi la conținut

Unde mergem la munte în România, departe de aglomeraţia de pe Valea Prahovei

Aici te poţi bucura de răcoare chiar şi în cele mai toride zile ale verii. Este un loc perfect pentru iubitorii de drumeţii.
Share this article

Când vine vorba de vacanţe la munte, de cele mai multe ori ştirile prezintă aglomeraţia de pe Valea Prahovei. Dar în România avem o mulţime de munţi, nu trebuie să ne îngrămădim cu toţii pe o şosea îngustă ca să ajungem în aceleaşi staţiuni. Aşa că am căutat să vedem unde mergem la munte în România fără să ne mai stresăm că petrecem jumătate din weekend blocaţi pe Valea Prahovei.

Păltiniş, judeţul Sibiu

Cea mai veche staţiune din România se află la o altitudine de 1.442 de metri, în Munţii Cindrel. Recunoscută ca fiind un loc bun de mers la schi pe timp de iarnă, Păltiniş este o alegere excelentă şi pe timp de vară, fie că eşti amator de trasee sau doar vrei să te bucuri de aerul curat şi răcoarea din pădurea de conifere. Una dintre cele mai înalte staţiuni din ţară oferă turiştilor o mulţime de oportunităţi de distracţie, dar şi trasee de dificultate medie, de drumeţie şi cicloturism.

Rânca, judeţul Gorj

Rânca este cea mai înaltă staţiune din România, construită la o altitudine de 1.600 de metri, pe celebra şosea Transalpina. Este alegerea firească pentru mulţi dintre iubitorii sporturilor de iarnă pentru că aici găseşti zăpadă mai des şi mai mult decât în alte locuri din ţară. Aşezată pe versantul sudic al Munţilor Parâng, la poalele Muntelui Păpuşa, Rânca este o alegere inspirată şi pe timp de vară, de aici plecând multe dintre traseele spectaculoase din Parâng.

Bâlea Lac, judeţul Sibiu

Deşi nu vorbim de o staţiune propriu-zisă, această zonă atrage turiştii ca un magnet. Transfăgărăşanul în sine, şoseaua care te aduce aici, este la fel de spectaculos de fiecare dată când alegi să îl traversezi, iar lacul glaciar Bâlea este de o frumuseţe răpitoare. Iar aici te poţi bucura de răcoare chiar şi în cele mai toride zile ale verii. Este un loc perfect pentru iubitorii de drumeţii, de aici pornind o mulţime de trasee, unul mai frumos ca altul.

Arieşeni, judeţul Alba

Munţii Apuseni au o frumuseţe aparte, recunoscută inclusiv de publicaţiile internaţionale de turism, iar staţiunea Arieşeni, situată la graniţa judeţelor Alba şi Bihor, este un loc excelent dacă vrei să petreci câteva zile liniştite în unele dintre cele mai pitoreşti zone din România sau dacă vrei să descoperi Apusenii la pas. Ai de unde alege şi ai să constaţi că nu-ţi ajung câteva zile ca să vezi toate minunile de aici. Printre ele: Gheţarul Scărişoara, Gheţarul Focul Viu, Cetăţile Ponorului. Arieşeni e o staţiune bună şi pentru cei care practică sporturile de iarnă.

Voineasa, judeţul Vâlcea

Aşezată pe valea râului Lotru, la poalele munţilor cu acelaşi nume, Voineasa este recunoscută pentru peisajele superbe şi pentru gradul de poluare extrem de scăzut. Construită în 1981 ca staţiune balneoclimaterică, înconjurată de păduri de fag, molid şi brad, Voineasa este locul în care îţi poţi recupera liniştea, dar poţi face şi tratamente pentru diferite afecţiuni ale aparatului locomotor, ale căilor respiratorii sau pentru surmenaj.

Straja, judeţul Hunedoara

Aflată la o altitudine de 1.445 de metri, pe versantul nordic al Munţilor Vâlcan, Straja este recunoscută mai ales pentru oportunităţile pe care le oferă amatorilor de sporturi de iarnă. Sunt 12 pârtii aici, de dificultăţi diferite, 5 dintre ele având şi instalaţie de nocturnă. Nici vara nu e de ignorat această staţiune, turiştii găsind aici un parc de aventură, posibilităţi de rafting şi trasee montane.

Muntele Mic, judeţul Caraş Severin

Supranumită şi „perla Banatului” staţiunea aflată la o altitudine de 1.545 de metri are 4 pârtii de schi deschise pe timpul iernii, legate între ele. În zonă se regăsesc şi Poiana Narciselor de la Zerveşti, un lac de acumulare şi Turnul lui Ovid, iar traseele montane poartă turiştii pe lângă lacuri glaciare şi privelişti panoramice extrem de frumoase.

Cavnic, judeţul Maramureş

Staţiunea din Munţii Gutâi adăposteşte cel mai mare domeniu schiabil din Maramureş, cu 5 pârtii omologate, dar şi un tobogan de tip tubing şi un parc de aventură, acesta din urmă fiind extrem de căutat pe timp de vară. Turiştii pot vizita biserica romano-catolică Sfânta Varvara, veche de peste 200 de ani, stâlpul tătarilor, ruinele unei topitorii de aur şi un paltin secular cu înălţime de peste 30 de metri.

Vatra Dornei, judeţul Suceava

O altă perlă, de această dată a Bucovinei, staţiunea Vatra Dornei este înconjurată de munţi acoperiţi de păduri, ceea ce oferă oportunităţi de distracţie atât pentru cei care practică sporturi de iarnă, cât şi pentru cei care fac alpinism. Este, în acelaşi timp, căutată pentru izvoarele sale minerale şi termale.

Borşa, judeţul Maramureş

Tot în Maramureş găsim o altă staţiune extrem de frumoasă, situată în Munţii Rodnei, la 850 de metri altitudine. Pe timp de iarnă sunt disponibile 3 pârtii de schi, 2 pentru avansaţi şi una pentru începători, în timp ce în sezonul cald se pot face o mulţime de drumeţii, existând trasee şi pentru cei mai puţin experimentaţi, cât şi pentru cei care îşi petrec multă vreme pe munte.

Citeşte şi: Ion Adămuță, cabanierul de la Mălăiești, omul care a dat mâna cu Kevin Costner și Gerard Depardieu, dar care știe și cum să salveze vieți: de oameni accidentați pe munte ori de sălbăticiuni rănite, pe care le cară în spinare până la prima salvare – LIFE.ro

Imagini din acest articol ne-au fost furnizate de depositphotos.com.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora