US Open a fost şi anul acesta un adevărat covor roşu pentru celebrităţile pasionate de tenis. Vedetele nu se feresc să îşi arate pasiunea pentru tenis şi să fie părtinitori atunci când jucătorul preferat se află pe teren.
Lumea filmului, a modei sau a muzicii a „defilat” în tribunele de la Flushing Meadows sau a ovaţionat chiar din loja sportivului preferat.
Beyonce şi Jay-Z sunt aproape nelipsiţi de la meciurile Serenei Williams. La fel şi Queen Latifah. Însă, spre dezamăgirea starurilor-fani, Serena n-a mai ajuns în finală anul acesta.
Alec Baldwin pare să aibă abonament la acest turneu de ani de zile, actorul fiind cunoscut pentru „mutrele” pe care le face atunci când participă la meciurile de tenis de la Open-ul american. Baldwin a declarat că arenele de la Flushing Meadows sunt „un templu american al tenisului” şi că e o plăcere să vină aici în fiecare an.

US Open este un fel de „celebrity crossover”, aşa cum spune însăşi actriţa Susan Sarandon, prezentă la ediţia de anul acesta. Printre vedetele care i s-au alăturat în tribune în acest an s-au numărat Bruce Willis, Hugh Grant, Hugh Jackman, Jon Hamm, Ben Stiller, Hillary Swank sau Jessica Alba, dar şi Heidi Klumm, Anna Wintour sau Vera Wang. Îi puteţi vedea în Galeria foto de mai sus.

Nici Stan Wawrinka, tenismenul elveţian care îl întâlneşte pe Novac Djokovic în finala de la Us Open, nu este „văduvit” de fani celebri. Anul acesta a adăugat la colecţie un selfie cu Pharrell Williams .
Protagonistul celebrului serial „House of Cards”, Kevin Spacey, este un adevărat fan al tenisului. A mărturisit de curând că este mereu impresionat de calitatea meciurilor şi de nivelul înalt al jucătorilor de pe teren. Noi garantăm că nu va lipsi în această seară de la finala dintre Novac Djokovic şi Stan Wawrinka. Şi bănuim că ţine pumnii jucătorului din Serbia. Voi pe cine pariaţi acum, la final de turneu?