US Open, ultimul turneu de Mare Slam al anului - LIFE.ro
Mergi la conținut

US Open, ultimul turneu de Mare Slam al anului

De mâine încep meciurile în ultimul Grand Slam din 2016. US Open este o competiţie pe hard court foarte importantă pentru calificarea la Turneul Campioanelor (WTA Finals). Timp de două săptămâni vom sta cu ochii pe evoluţia tenismenilor români la New York.
Share this article

De mâine încep meciurile în ultimul Grand Slam din 2016. US Open este o competiţie pe hard court foarte importantă pentru calificarea la Turneul Campioanelor (WTA Finals). Timp de două săptămâni vom sta cu ochii pe evoluţia tenismenilor români la New York.

România are 6 jucătoare calificate pe tabloul de simplu : Simona Halep (cap de serie numărul 5), Irina Begu (cap de serie nr. 21), Monica Niculescu, Sorana Cîrstea, Patricia Ţig şi Ana Bogdan.

La dublu, Horia Tecău joacă alături de Julien Rojer (capi de serie 5), iar Florin Mergea alături de Rohan Bopanna (capi de serie 8). Tot la dublu, Monica Niculescu va juca la US Open alături de Vania King (capi de serie 10).

La simplu, în urma tragerilor la sorţi de zilele trecute , Ana Bogdan va juca împotriva Soranei Cîrstea încă din primul tur, iar câştigătoarea acestui meci va juca în turul 2 cu învingătoarea din meciul Monica Niculescu – Barbora Strýcová (Cehia). Patricia Ţig va juca în primul tur cu Laura Siegemund (Germania), un meci greu, dar nu imposibil.

Irina Begu. Foto: Hepta

Irina Begu, care e cap de serie 21, va juca în primul tur cu Lesia Tsurenko din Ucraina, iar în turul doi cu câştigătoarea dintre Y. Wang (China) şi A. Van Uytvanck (Belgia). În cazul în care Irina Câştigă primele două tururi de la US Open, o va întâlni (cel mai probabil) pe Dominika Cibulková (Slovacia), cap de serie 12.

Traseul Simonei Halep o include în sferturi pe Serena Williams. Este o parte de tabel dificilă, iar unii spun că ar fi cea mai dificilă pentru un cap de serie. În primul tur Halep o întâlneşte pe Kirsten Flipkens din Belgia, un meci care n-ar trebui să îi pună probleme deosebite, statistica fiind categoric de partea româncei.

Simona Halep. Foto: Hepta

Turul doi se arată a fi un pic mai dificil. Simona va trebui să joace cu cea care câştigă partida Daria Gavrilova (Australia)/Lucie Safarova (Cehia). Safarova este cotată mai bine, dar amândouă sunt cunoscute ca fiind jucătoare incomode. În turul trei Halep o va întâlni cel mai probabil pe Timea Babos, care este favorită 31 între capii de serie. Simona a avut până acum două întâlniri cu jucătoarea din Ungaria, ambele câştigate fără ca Simona să piardă vreun set.

Optimile îi pot aduce Simonei o întâlnire cu Elena Vesnina (Rusia) sau cu spaniola Carla Suarez Navarro. Se arată a fi un meci echilibrat cu oricare dintre cele două jucătoare.

Sferturile de la US Open sunt poate cele mai discutate până acum, din momentul în care s-a făcut tragerea la sorţi calculele hârtiei scoţând-o în calea Simonei pe Serena Williams, numărul 1 mondial. Pe lângă reputaţia sa şi poziţia de lider mondial, Serena are în joc şi perspectiva depăşirii unui record deţinut de Steffi Graf, care a câştigat 22 de titluri de Grand Slam. Prin urmare, va fi un meci „totul sau nimic” pentru ambele jucătoare, Simona venind după o perioadă foarte bună şi dorindu-şi, ca întotdeauna, să obţină o victorie în faţa Serenei şi să avanseze cât mai mult în turneu.

Serena Williams. Foto: Hepta

Dacă trece cu bine de meciul cu Serena Williams, Halep va juca, cel mai probabil, în semifinale cu  Agnieszka Radwańska (Polonia) sau cu cealaltă Williams – Venus.

Finala, moment pe care i-l dorim cu toţii Simonei, poate fi o reîntâlnire cu două jucătoare în mare formă în acest sezon: Angelique Kerber (Ger) sau Garbiñe Muguruza (Spa).

În prima zi a turneului intră pe teren patru dintre jucătoarele noastre: Irina Begu, Monica Niculescu, Sorana Cîrstea şi Ana Bogdan. Primele meciuri ale turneului încep la ora 11:00 ora New York-ului (ora 18:00 în România. 

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora